ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tichetul valoric ‘Rabla’ este transmisibil şi poate fi depus la dealerul auto în maximum 45 de zile de la achiziţionare

15 Aprilie 2013   |   Robert Mocanu

Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ, ci va ţine cont de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene.

 
 
Pentru cumpărarea unui autovehicul nou se va utiliza un singur tichet valoric, iar în maximum 45 de zile de la intrarea în posesia proprietarului, acesta îl poate depune la dealerul auto de unde se doreşte maşina nouă, se menţionează în proiectul de Ordin referitor la Programul 'Rabla 2013', publicat, luni, de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/.

Potrivit documentului, programul se adresează persoanelor fizice şi juridice care deţin autovehicule mai vechi de 10 ani, precum şi unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice sau institutelor de cercetare-dezvoltare înfiinţate ca instituţii publice, care deţin autovehicule mai vechi de 5 ani.
Printre principalele schimbări survenite în programul 'Rabla' în acest an se menţionează faptul că pentru cumpărarea unui autovehicul nou se va utiliza un singur tichet valoric, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012.


În cazul achiziţionării unui autovehicul electric, care beneficiază de eco-tichetul de 2.500 de euro, se poate folosi şi voucherul primit în cadrul programului 'Rabla', în timp ce pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, gen Euro 6, Ministerul Mediului oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

Un alt element de noutate al programului se referă la perioada în care poate fi utilizat tichetul primit. Astfel, în termen de 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la dealer. În plus, pentru evitarea traficului cu tichete valorice, s-a decis ca termenul în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul să fie de maximum 10 zile.

Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ, ci va ţine cont de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene.

În acest an, MMSC va emite, prin intermediul Administraţiei Fondului de Mediu /AFM/, 20.000 de tichete pentru Programul 'Rabla', dintre care 17.000 pentru persoane fizice şi juridice, şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice.

Conform proiectului, după aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional, se va desfăşura sesiunea de depunere şi validare a dosarelor colectorilor şi dealerilor, în conformitate cu termenele stabilite. După finalizarea acestor proceduri, tichetele vor fi distribuite efectiv.
Ca şi în anii trecuţi, colectorii vor fi cei care eliberează voucherele către persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, dosarele se vor depune la AFM.

Totodată, colectorii care se înscriu în acest program vor fi validaţi de către AFM şi vor fi încheiate protocoale cu aceştia.

Programul 'Rabla' din acest an se va desfăşura într-o singură etapă, iar termenul-limită în care acestea vor fi acceptate este 20 noiembrie, dată la care are loc şi încheierea sesiunii.

Varianta integrală a Ghidului de Finanţare privind programul 'Rabla' este disponibil pe site-urile MMSC şi AFM, la secţiunea 'Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional'.

Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a alocat, în 2012, pentru Programul 'Rabla', în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care a permis scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.

În prima etapă a programului, care a demarat în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a, începută în 8 august 2012, alte 57 milioane de lei pentru casarea a 15.000 de maşini.

Dintre cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de AFM şi repartizate colectorilor /REMAT-uri/, 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5660 / 8521
 

Ascunde Reclama
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Fitch: Investitorii pierd 24 miliarde de dolari anual de pe urma obligaţiunilor cu randamente negative
Acordul dintre Hidroelectrica şi sindicatul de intermediere deschide drumul listarii companiei. Avocatii Clifford Chance Badea vor redacta prospectul si se vor ocupa de toate aspectele IPO-ului
Anda Todor (Dentons București), nominalizată pentru activitatea în trei arii de practică la ‘Euromoney Europe Women in Business Law Awards 2016’. Ce firme locale sunt pe lista scurtă
Conferință pe teme de Dreptul concurenței (19-20 mai 2016, Sinaia). Reprezentanți Jones Day și NNDKP, printre lectori
(P) Societatea Civilă de Avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Cum lucrează avocații Noerr în proiectele de restructurare ce presupun concedieri. Recomandările Andreei Suciu, Head of Employment & Pensions
Cum s-au împărțit fuziunile asistate de avocații DLA Piper în primul trimestru
Promovări la DLA Piper. Tudor Nedelea, coordonatorul diviziei de consultanță fiscală a DLA Piper în România, devine partener
Lifestyle: BizLawyer a vizitat Clubul Rezidențial Stejarii, unde 60% dintre chiriași sunt expați, iar familia și discreția sunt prioritare
Dan Borbely (Ţuca, Zbârcea & Asociaţii): Vedem o normalizare a pieţei, există interes pentru achiziţii
Maravela & Asociații, în centrul dezbaterilor privind dezvoltarea regiunii Brașov
Mareș Danilescu Mareș intră în „Dosarul ROMVAG”, în care sunt reținuți Cristian Burci și colaboratorii săi. Penalistul Mihai Mareș coordonează echipa de avocați ai Denisei Turcu, fost director financiar al IRS