ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alexander Adamescu, fugit în Marea Britanie, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită

15 Iunie 2021   |   Agerpres

Bogdan Alexander Adamescu a fugit din România şi s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.

 
 
Omul de afaceri Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, el fiind acuzat că în anul 2013 ar fi remis sume de bani unor judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine soluţii favorabile în dosare de insolvenţă în care erau implicate firme ale tatălui său.
 
Bogdan Alexander Adamescu a fugit din România şi s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.
 
Conform unui comunicat al DNA, Alexander Adamescu se află în procedură de extrădare, în baza unui mandat european de arestare. El a fost arestat de autorităţile britanice, însă nu a fost încă predat către România.
 
"Mandatul european de arestare a fost emis anterior, după ce procurorii au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor şi în final sustragerea de la urmărirea penală. În baza acestui mandat, inculpatul a fost reţinut de autorităţile britanice la data de 13.06.2016, dar nici până în prezent nu a fost predat către România. În aceste condiţii, în paralel cu procedura de executare a mandatului european de arestare, în cauză s-a solicitat autorităţilor britanice, prin comisii rogatorii (asistenţă juridică reciprocă în materie penală), aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a drepturilor şi obligaţiilor pe care i le conferă această calitate. Deşi s-au făcut demersuri repetate pentru a i se aduce la cunoştinţă, prin intermediul avocatului britanic ales, conţinutul cererilor de comisie rogatorie, inculpatul a refuzat să se întâlnească cu reprezentanţii autorităţilor britanice pentru a lua la cunoştinţă calitatea de inculpat, drepturile şi obligaţiile aferente. S-a constatat că refuzul inculpatului faţă de demersurile judiciare este total neîntemeiat şi, prin urmare, acest refuz nu împiedică întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată", spune DNA.
 
Procurorii susţin că, în cursul lunilor iunie 2013 şi decembrie 2013, Alexander Adamescu şi Dan Adamescu ar fi remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 23.000 lei, magistraţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
 
În cursul anul 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizii definitive de condamnare faţă de cei doi judecători şi faţă de omul de afaceri Dan Adamescu, care fuseseră trimişi în judecată într-un dosar separat.
 
În ianuarie 2017, Dan Adamescu a decedat, iar fiul său a reclamat condiţiile improprii din centrul de arest preventiv şi cele două penitenciare Jilava şi Rahova, unde a fost închis tatăl său.
 
Alexander Adamescu a fugit din România, fiind localizat şi arestat în Marea Britanie în martie 2018.
 
Ulterior, o instanţă britanică a dispus predarea lui, însă Adamescu a solicitat permisiunea de a formula o întrebare în faţa Curţii Supreme din Marea Britanie şi nu poate fi predat până la soluţionarea acestei cereri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1673 / 4448
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...