ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Avocatul general al CJUE susţine că Uber este un serviciu de transport şi are nevoie de licenţă

11 Mai 2017   |   Ioana Duta

Opinia avocatului general nu este însă una obligatorie, însă în majoritatea cazurilor judecătorii curţii urmează opinia avocatului general. O decizie definitivă a CJUE, instanţa juridică supremă din UE, este aşteptată la finalul acestui an.

 
 
Platforma Uber furnizează un serviciu de transport şi trebuie să deţină o licenţă, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), o posibilă lovitură pentru societatea americană, transmite Reuters.

"Platforma electronică Uber, deşi este un concept inovator, ţine de domeniul transporturilor. Astfel, Uber poate fi obligat să obţină autorizaţiile şi licenţele necesare conform legislaţiei naţionale", explica avocatul general Maciej Szpunar într-un comunicat publicat de CJUE. Potrivit acestuia "şoferii Uber nu exercită o activitatea autonomă care este independentă de platformă. Dimpotrivă, această activitate nu poate exista decât prin intermediul platformei, fără de care nu ar avea niciun sens", adaugă Maciej Szpunar. Potrivit acestuia, Uber nu poate fi considerat doar un intermediar între şoferi şi pasageri în condiţiile în care controlează aspecte importante economic ale serviciului de transport urban.


Opinia avocatului general nu este însă una obligatorie, însă în majoritatea cazurilor judecătorii curţii urmează opinia avocatului general. O decizie definitivă a CJUE, instanţa juridică supremă din UE, este aşteptată la finalul acestui an.

Cazul a fost înaintat de o asociaţie de şoferi de taxi din Barcelona care susţine că Uber practică o concurenţă incorectă cu serviciul său UberPOP, care utilizează şoferi fără licenţă.

Uber a precizat că aşteaptă decizia definitivă a CJUE dar a adăugat că şi în situaţia în care ar fi considerată o companie de transport "aceasta nu va modifica modul în care suntem reglementaţi în majoritatea ţărilor din UE deoarece aceasta este deja cazul în prezent".

În România, la finele lunii trecute, reprezentanţii COTAR şi cei ai Guvernului au semnat un protocol conform căruia în maximum 30 de zile va fi promovat un proiect de Ordonanţă pentru modificarea legii privind transportul în regim de taxi. În replică, oficialii UBER România au afirmat că au primit asigurări de la reprezentanţii Executivului că modificările aduse Legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul UBER şi nici şoferii parteneri.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1237 / 15901
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss își întărește echipele de Real estate și Energie din România cu doi avocați. Flaviu Nanu se alătură echipei în calitate de Counsel și Sebastian Boțic - Avocat Colaborator
Cum au lucrat avocații români în achiziția prin care Vitruvian a devenit acționar Bitdefender. CMS România și Clifford Chance Badea au avut mandate în tranzacția de 180 mil. $
Echipa Mușat & Asociații dedicată practicii de achiziții publice a avut un nivel ridicat de încărcare anul acesta. Iulian Popescu, Partener: Noul pachet legislativ a adus elemente care au îmbunătăţit procesul achizițiilor publice, dar o problemă gravă rămâne conduita autorităților contractante privind confidențialitatea ofertelor depuse
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Auchan în preluarea rețelei OK Supermarket. Ce avocați au fost implicați în proiect
Avansul pieței împrumutului sindicalizat va alimenta noi oportunități de business. Elena Iacob, partener ZRP: Există perspective foarte bune de creștere datorită investițiilor planificate în domeniul energiei și al infrastructurii
Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice, comentate de Vlad Cercel, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații. Legislația terțiară va trebui să ofere clarificări cu privire la problemele des întâlnite în practică
LegiTeam: “BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar
LegiTeam: Mareș | Danilescu | Mareş în asociere cu Dan Lupașcu recrutează avocat drept penal
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a new colleague
Metrorex caută avocați și pune pe masă 2 mil. lei pentru exproprieri
Ianita Țui (Senior Associate - RTPR Allen&Overy): Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice au avut un efect benefic. Pe parcursul anului am avut câteva proiecte mari în derulare, fapt care confirmă că asistăm la un trend ascendent al acestei practici
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...