ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Avocatul lui Ilie Dragne: Dosarul privind ferma de porci a pornit de la un denunţ al unui inculpat cu dosar la Curtea de Apel Ploieşti

11 August 2017   |   Mediafax

"Din câte am observat şi îmi permit să lansez propria mea interpretare, o persoană care este cercetată într-un alt dosar a făcut un denunţ pentru a beneficia de reducerea pedepsei şi a nominalizat mai multe societăţi comerciale, societăţi care prestau anumite lucrări de construcţii", a spus avocatul, scrie mediafax in editia online.

 
 
Dosarul în care a fost reţinut administratorul fermei de porci din Teleorman a pornit de la un denunţ al unui inculpat într-un dosar ce se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit avocatului lui Ilie Dragne, Maria Vasii .

Apărătorul a declarat, vineri, că ancheta, deşi priveşte multe societăţi şi "se vorbeşte despre prejudiciu de 9 milioane de euro", procurorii, în actul de inculpare a lui Ilie Dragne vorbesc despre 223.000 de euro, nu de 9 milioane de euro.

Întrebată de unde vine plângerea în acest dosar, Maria Vasii a precizat: "Din câte am observat şi îmi permit să lansez propria mea interpretare, o persoană care este cercetată într-un alt dosar a făcut un denunţ pentru a beneficia de reducerea pedepsei şi a nominalizat mai multe societăţi comerciale, societăţi care prestau anumite lucrări de construcţii. Între societăţile beneficiare ale acestor lucrări de construcţii era, între altele, şi societatea comercială cunoscută de dumneavoatră ca ferma Salcia. E vorba de un inculpat pentru o cauză ce se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti".


Avocatul a mai spus că Ilie Dragne a preluat societatea la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii febriarie şi că nu are nicio legătură cu pretinsa lucrare faţă de care procurorii lansează acuzaţia de evaziune fiscală.

"Cealaltă acuzaţie cum că el şi-ar fi angajat soţia sa la această societate, la care el era admininstrator şi este în prezent unic asociat, cu atât mai mult nu ne explicăm această acuzaţie, pentru că nu este una serioasă. Prin hotărârea adunării generală acţionarilor, se face transferul pachetelor de acţiuni chiar dacă nu avem perfectată această acţiune", a mai spus Maria Vasii, avocatul lui Ilie Dragne.

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, a părăsit, vineri, arestul Poliţiei după ce ordonanţa de reţinere, în dosarul de evaziune fiscală de 9 milioane de euro, a expirat. Ordonanţa de reţinere a expirat vineri, la ora 14.00, iar procurorii nu au cerut arestarea preventivă, astfel că acesta a părăsit arestul Poliţiei Capitalei, în cazul său fiind dispusă măsura controlului judiciar, potrivit avocatului său.

Avocatul Maria Vasii a precizat că Ştefan Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, a cedat, la începutul anului, părţile sociale deţinute la ferma de porci, fiind doar acţionar. Procedura fiind însă în curs, în momentul de faţă în Registrul Comerţului datele sunt nemodificate, iar Valentin Dragnea de-ţine ferma Salcia în proporţie de 90%, iar 10% îi aparţin administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.

"Domnul Dragnea Valentin şi-a cedat toate părţile sale sociale, în prezent societatea se organizează în altă formă. Procedura este în curs la Registrul Comerţului. Nu depinde de cei doi asociaţi finalizarea ei. (...) La acea dată în companie, erau doi acţionari şi era acţionar Valentin Dragnea. Nu este responsabil pentru că procurorii îl acuză pe domnul Dragne Ilie, administratorul, că ar fi complice la evaziune fiscală. Domnul Valentin Dragnea nu a fost niciodată administrator, a avut doar calitatea de acţionar", a declarat avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, care îl reprezintă şi pe Liviu Dragnea.

Iniţial, nouă persoane, printre care şi Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală. În urma percheziţiilor, directorului general al fermei a fost ridicat de oamenii legii şi dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1.

Oficial, procurorii PICCJ au anunţat că joi sunt efectuate cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.

„Pe baza mandatelor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziţii în 80 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi locuinţe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora) de către lucrători ai Poliţiei Sectorului 1 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B. şi unităţilor subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Mureş, Vrancea, Călăraşi, Teleorman”, conform comunicatului de presă.

Din datele obţinute de procurori a rezultat că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidenţiat în contabilitate cheltuieli nereale,.

În urma acestor fapte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, „din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal”.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1971 / 17130
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bloomberg M&A Legal Advisory Rankings: Dentons, CMS și Clifford Chance domină topul firmelor de avocați implicate în tranzacții de M&A în Europa de Est. CMS, locul 8 în clasamentul global și locul 2 în topul european
Noile prevederi din legislația achizițiilor publice au eliminat din formalismul și birocrația inițială, spun avocații Suciu Popa. Recomandările echipei care gestionează proiectele multor clienți cu un profil proeminent în economia locală
Meet The Team: Echipa CMS România, implicată în cele mai mari tranzacții din ultima perioadă. O structură bine sudată, în care avocații se simt ‘într-o familie’, deși uneori ‘suferă zâmbind’ sub presiunea marilor proiecte
Avocații Cliza Law Office merg cu accelerația la podea în 2018. Consolidarea departamentului de drept penal este un pariu câștigat, urmează extinderea și primul birou CLO deschis în altă jurisdicție
Schoenherr aduce un produs nou pe piața locală de NPL. Performanta echipă de Banking & Finance, coodonată de partenerul Matei Florea, prezentă în mai toate proiectele sofisticate din domeniul financiar-bancar
LegiTeam: BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
Echipa de Litigii de la Clifford Chance Badea a impus în România o abordare a disputelor specifică dreptului anglo-saxon. Avocații văd în continuare un număr sporit de litigii în domeniul bancar, imobiliare, construcții, energie, precum și în toate industriile implicate în proiecte de achiziții publice
Mihai Mareș, singurul contributor român al ghidului ”European Investigations Guide”, realizat de Hogan Lovells în 34 de jurisdicții
PNSA a promovat la nivelul clienților firmei cultura programelor de conformare. Mihaela Ion, Partener: Apariția Ghidului, un pas înainte. Programele noastre de conformare cu legislația concurențială reflectă deja cerințele desprinse din Ghidul Consiliului
Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for one junior | middle level associate to join the Corporate M&A team in Bucharest office
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...