ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră | Reducerea abandonului şcolar şi investiţii în infrastructură, printre măsurile propuse pentru PNRR

03 Martie 2021   |   Agerpres

Corina Atanasiu, Secretar de Stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că lista de reforme şi de investiţii va fi negociată în Guvern şi apoi cu Comisia Europeană, dar s-a arătat convinsă că propunerile pe această temă vor face parte schematic din viitorul plan.

 
 
Reducerea abandonului şcolar, investiţii în infrastructura şcolară şi extinderea programului "Microbuze şcolare" au fost propuse miercuri, în cadrul unei dezbateri privind educaţia în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, organizată de Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor.
 
"Consider că această dezbatere este una necesară mai ales pentru viitorul educaţiei, care a fost unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemia promovată de virusul SARS-CoV-2", a spus Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, moderator al dezbaterilor.
 
Corina Atanasiu, Secretar de Stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că lista de reforme şi de investiţii va fi negociată în Guvern şi apoi cu Comisia Europeană, dar s-a arătat convinsă că propunerile pe această temă vor face parte schematic din viitorul plan.
 
"Avem patru mari domenii care vor fi acoperite. Unul dintre ele este digitalizarea educaţiei şi aici toţi suntem de acord că avem nevoie de o investiţie consistentă în digitalizare. (...) Un alt doilea subiect foarte fierbinte este învăţământul profesional şi tehnic şi ruta duală pe care vrem să o dezvoltăm şi care merge până la universitate. (...) Un alt pilon vizează şcoli şi universităţi reziliente, sustenabile şi sigure", a spus secretarul de stat, care a amintit totodată despre Programul Naţional de reducere a abandonului şcolar.
 
Educaţia trebuie să fie prioritate naţională, a afirmat la rândul său Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
 
"Avem în sfârşit ocazia să facem acest lucru. Tot ce am gândit este în acord cu necesităţile momentului - obiectivul principal este traversarea crizei sanitare în care ne aflăm şi crizei post-COVID, recomandările specifice de ţară şi nu în ultimul rând implementarea Proiectului Naţional "România Educată", pe care Ministerul Educaţiei s-a angajat să îl ducă la un sfârşit. (...) Măsurile de reformă propuse de Ministerul Educaţiei necesită din punctul nostru de vedere un buget minim de 4,5 miliarde de euro. (...) Ne propunem să facem investiţii în infrastructura şcolară (...), în mobilier, dotare, asigurarea mobilităţii în învăţământul preuniversitar prin achiziţionarea de microbuze verzi. (...) Ca să putem reduce abandonul şcolar propunem un buget de 600 de milioane de euro", a spus Sorin Ion, care a pledat totodată pentru digitalizarea educaţiei.
 
Deputatul PSD Alexandru Rafila a subliniat că cele mai dezvoltate ţări sunt cele care investesc în educaţie şi sănătate ca domenii prioritare.
 
"Copiii, dacă sunt învăţaţi să dezvolte comportamente preventive, dacă sunt învăţaţi să se hrănească corespunzător, să aprecieze mişcarea fizică, să integreze acest lucru cu aşa-numita doctrină verde la care dorim cu toţii să adere tinerii din România, cred că putem să avem o speranţă pentru viitor", a spus Rafila.
 
 
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a precizat că România trebuie să vină cu reforme sustenabile şi viabile pe fiecare domeniu în parte şi în mod special pe zona de educaţie, acestea fiind menţionate în Raportul de ţară, context în care "noi nu trebuie să inventăm nimic".
 
"Am fost foarte implicat pe acest subiect, al Planului de Redresare şi Rezilienţă la nivel european. În sensul acesta, am fost autorul unui amendament aprobat în Parlamentul European care recomandă statelor membre ca 10% din PNRR din fondurile respective să meargă spre Educaţie. (...) Mă bucur că această propunere a fost susţinută şi de Comisia Europeană. (...) Deja mai multe state europene au venit cu propunerile lor privind Planul de Redresare şi Rezilienţă. Am analizat planul prezentat de Franţa, de Spania, de Portugalia, de Polonia sau Belgia, toate merg spre ţinta de 10%, cu accent pe digitalizare, pe infrastructură şi pe zona de creştere şi pe creşterea competenţelor", a spus Negrescu.
 
Potrivit acestuia, Planul de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie implementat.
 
"Comisia europeană va evalua modul în care noi suntem capabili să implementăm reformele promise. Dacă nu le vom implementa, dacă acele ţinte stabilite de noi nu doar la momentul final nu vor fi realizate, banii vor fi opriţi sau chiar returnaţi. De aceea nu trebuie să ne jucăm, nu trebuie să politizăm acest aspect, trebuie să lucrăm împreună. (...)", a adăugat eurodeputatul.
 
Cătălin Manea, deputat al minorităţii rome, a atras atenţia că sunt necesare o serie de măsuri pentru reducerea abandonului şcolar, argumentând că în comunităţile de romi rata abandonului este foarte ridicată.
 
"Prima este formarea şi încadrarea de noi mediatori şcolari în toate unităţile şcolare din comunităţile vulnerabile supuse riscului de sărăcie şi de excluziune socială. A doua măsură - includerea în PNRR a unei măsuri reformatoare privind creşterea participării şcolare în rândul copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile - aici mă refer la acordarea unui voucher educaţional, netransmisibil, tuturor copiilor care provin din medii socio - economice defavorizate, iar cuantumul acestui voucher educaţional să fie de aproximativ 700 de lei pe an pentru fiecare copil, iar destinaţia lui să nu fie alta decât aceea legată de achiziţionarea de haine şi rechizite", a spus deputatul.
 
Deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, a remarcat, în context că, pe baza analizelor oficiale, rata abandonului şcolar a scăzut în şcolile unde există programul-pilot privind acordarea unei mese calde.
 
"Ar fi important ca să generalizăm acest program pilot şi în acest mod vom putea ajunge mai aproape de ţelul propus - şi anume să scădem rata abandonului şcolar şi ulterior, având această perioadă de graţie, când putem folosi granturile pentru finanţare, povara bugetară să vină asupra bugetului naţional peste 6 ani de zile. (..) Programul "Microbuzul şcolar" nu este îndestulător, în anumite situaţii ar trebui să avem programe de autobuze şcolare", a subliniat deputatul UDMR.
 
Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, a menţionat că fondurile din Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare trebuie folosite pentru regândirea întregului sistem de educaţie.
 
"Acest PNRR este o excelentă oportunitate pentru transformări structurale şi funcţionale în sistemul de educaţie. Cred că trebuie să ajungem să organizăm în ţara noastră un sistem naţional flexibil, adaptiv, predictiv, transparent. Ne trebuie previziune, claritate în acţiunile pe care le întreprindem. Este un bun prilej de a realiza asemenea transformări în sistemul naţional din resursele care vin. Eu apreciez că minimum de 10% din aceste fonduri care trebuie alocate educaţiei să fie folosite eficient pentru regândirea întregului sistem de educaţie", a afirmat Dumitrache.
 
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Ioan Hăncescu, a spus că elevii trebuie să beneficieze de o masă caldă, menţionând că este necesară finalizarea construcţiei campusurilor şcolare.
 
"Primul lucru care trebuie făcut este ca acest procent din PNRR alocat educaţiei să crească. (...) Lista nevoilor este foarte mare. Noi gândim tot felul de proiecte, dar trebuie să vedem şi impactul financiar. Dacă ne gândim că elevii din România nu au şansa pe care o au elevii din alte ţări, care de zeci de ani au o masă caldă. E momentul ca şi copiii din România să poată să beneficieze de acest lucru elementar. Se vorbea de campusuri şcolare, cred că ar fi momentul să se facă un tur al acelor campusuri şcolare care au fost începute în anul 2008, au fost vreo 169 şi, din datele noastre, multe dintre ele sunt abandonate într-un stadiu de 75% construcţie. Cred că cineva trebuie să le facă inventarul şi să fie finalizate aceste campusuri cu aceşti bani", a spus Hăncescu.
 
Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei sindicale "Alma Mater", a spus că prioritatea zero pentru destinaţia banilor din PNRR ar trebui să fie dotarea şcolilor care nu au toalete.
 
"Insist că trebuie să fie prioritatea zero. Avem 836 de şcoli cu toalete în curte. Nu ar fi momentul, după 30 de ani, să ajungem şi noi în rândul lumii bune? (...) Costă 16,7 milioane de euro, dacă se acceptă 20.000 euro de fiecare toaletă.(...) Haideţi să punem pe prima poziţie şi să ne propunem acest lucru", a spus Hadăr.
 
Între cei care au mai luat cuvântul s-au aflat parlamentari, reprezentanţi ai Asociaţiei Oraşelor din România, ai sindicatelor şi alţi invitaţi. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2001 / 4451
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...