Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia juridică a Senatului a validat 5 din cei 6 membri ai societăţii civile propuşi în CSM

05 Aprilie 2011   |   Bogdan Alexandru

Senatorul PDL Iulian Urban a dorit să afle de la Georgiana Iorgulescu, care s-a implicat activ în campania "Opriţi Codurile", dacă încă mai consideră că cele două coduri, de procedură civilă şi cel de procedură penală, nu ar trebui puse în aplicare

Sursa: Financiarul

 
 
Senatorii jurişti au audiat marţi cinci membri din partea societăţii civile propuşi pe locul lui Victor Alistar în CSM, valindu-le candidatura, însă respingând-o pe a şasea, a lui Ioan Duscan, care nici nu a participat la şedinţă, deoarece nu îndeplinea condiţiile legale.

Candidaţii audiaţi au fost Virgil Melnic, din partea Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Georgiana Iorgulescu, din partea AMR, Centrului de resurse juridice şi Asociaţiei ProDemocraţia, Doinel Dinuică, propus de Universitatea Spiru Haret, Radu Cornel Andreica, din partea Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie, Ovidiu Horia Maican, propus de Fundaţia Freedom House, şi Ioan Duscan.

Toţi candidaţii, cu excepţia lui Duscan, au primit un raport favorabil din partea comisiei juridice, pentru îndeplinirea condiţiilor de candidatură, urmând ca membrul din partea societăţii civile să fie ales de plenul Senatului din cele cinci candidaturi.


Duscan nu a depus la Senat CV-ul, cazierul judiciar şi nici cel fiscal, nefiind menţionată nici asociaţia sau fundaţia care îl propune în această funcţie. Potrivit preşedintelui Comisiei, Toni Greblă (PSD), Duscan a fost respins deoarece nu îndeplinea condiţiile legale şi nu avea studii superioare.

Senatorul PDL Iulian Urban a dorit să afle de la Georgiana Iorgulescu, care s-a implicat activ în campania "Opriţi Codurile", dacă încă mai consideră că cele două coduri, de procedură civilă şi cel de procedură penală, nu ar trebui puse în aplicare, aceasta răspunzând că această campanie a fost demarată pornind de la faptul că nu sunt finalizate încă studiile de impact asupra Codurilor. "S-ar putea să descoperim că nu avem suficienţi magistraţi pentru a le pune în practică", a spus aceasta.
 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 631 / 2134
 

Ascunde Reclama