ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iohannis: Propunerile Vasilescu la Dezvoltare şi Drăghici la Transporturi nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate

10 Ianuarie 2019   |   AGERPRES

Pe 4 ianuarie, preşedintele a anunţat că va refuza propunerile pentru Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care prezintă motivele pentru care a decis să respingă propunerea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, dar şi următoarele două nominalizări - Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi.

"Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/6690 din data de 22 noiembrie 2018, precum şi adreselor nr. 5/5864 şi nr. 5/5865, ambele din data de 30 noiembrie 2018, prin care aţi înaintat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, ca urmare a propunerii de revocare/de constatare a vacanţei funcţiei, văzând incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) precum şi ale art. 105 din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, constatând că în propunerile transmise nu există vreo menţiune cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate, iar din documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, vă aduc la cunoştinţă că propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs", a comunicat preşedintele Iohannis în scrisoare.


Într-o altă scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă, şeful statului argumentează respingerea propunerilor Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi şi a lui Ilan Laufer la Dezvoltare. El susţine că a respins propunerea lui Vasilescu la Transporturi deoarece nu are expertiza necesară gestionării acestui domeniu, iar a lui Laufer la Dezvoltare pentru că nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege.

Şeful statului aminteşte că pe 19 noiembrie 2018, premierul Dăncilă i-a propus pe cei doi pentru funcţiile de miniştri, după ce a cerut revocarea lui Paul Stănescu, respectiv a lui Lucian Şova.

"În ceea ce priveşte propunerea de numire a domnului Harry-Ilan Laufer în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice constat că din documentaţia ce însoţeşte propunerea transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului. În ceea ce priveşte propunerea de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al transporturilor, apreciez că persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor. Faţă de aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, am decis să resping propunerile de numire în funcţiile respective", spune Iohannis în scrisoare.

Pe 3 ianuarie, Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacanţei portofoliilor de la Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, după ce în noiembrie Lucian Şova a demisionat de la Ministerul Transporturilor, iar Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării.

Pe 4 ianuarie, preşedintele a anunţat că va refuza propunerile pentru Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.

Ulterior, Guvernul i-a propus interimari pentru aceste portofolii pe miniştrii Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb, iar preşedintele Iohannis a semnat decretele.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4424 / 4451
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...