ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raport de activitate DLAF: Creştere cu 50% a cauzelor soluţionate în anul 2017

14 Iunie 2018   |   Ioana Duta

În anul de referinţă, DNA a întocmit 44 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei având la bază sesizări şi analize ale DLAF.

 
 
Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a soluţionat, în 2017, cu 50% mai multe cauze în comparaţie cu anul 2015, cele mai multe acţiuni de control finalizate cu suspiciuni de fraudă vizând fondurile agricole, ponderea acestora fiind de 57%.


DLAF a dat publicităţii raportul anual de activitate al instituţiei, aferent perioadei ianuarie - decembrie 2017.

Astfel, în 2017, DLAF a avut în lucru 528 de acţiuni de control, din care au fost încheiate 258 de cazuri.

În 150 de cazuri au fost constatate indicii privind săvârşirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, fiind sesizate organele de urmărire penală, iar în 4 cazuri - existenţa unor nereguli de implementare.


În urma acţiunilor de control desfăşurate în perioada ianuarie - decembrie 2017 s-au constatat indicii privind săvârşirea unor fapte de natură penală care afectează interesele financiare ale UE cu incidenţă în următoarele domenii: asistenţă socială - incluziunea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii (persoane cu dizabilităţi, şomeri de lungă durată, persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială); sănătate - reabilitarea şi modernizarea unităţilor spitaliceşti, precum şi achiziţia de echipamente medicale; comunicaţii - dezvoltarea zonelor rurale prin introducerea infrastructurii de broadband la sate, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din mediul rural şi asigurarea accesului la unele servicii de bază; infrastructură - construcţia, modernizarea şi reabilitatea infrastructurii rutiere; educaţie - reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere; agricultură - obţinerea subvenţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale.

Pentru cele 150 de acţiuni de control finalizate cu suspiciune de fraudă, DLAF a sesizat DNA (147 de cazuri) şi parchetele ordinare (3 cazuri).

În anul de referinţă, DNA a întocmit 44 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei având la bază sesizări şi analize ale DLAF.

Prin cele 44 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, DNA a valorificat constatările din 72 de acţiuni de control instrumentate de către DLAF, iar măsurile dispuse au fost trimiterea în judecată a 112 persoane fizice şi a 9 persoane juridice.

În anul 2017, instanţele de judecată au soluţionat definitiv un număr de 65 de dosare având ca obiect infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, din care 22 de cazuri au avut la bază investigaţiile DLAF.

De asemenea, instanţele de judecată au dispus condamnarea definitivă a 31 de persoane, respectiv 26 de persoane fizice şi 5 persoane juridice.

Calitatea pe care o deţineau la data săvârşirii faptelor cele 26 de persoane fizice condamnate a fost: un primar de comună, un secretar al primăriei unei comune, o persoană care a avut calitatea de membru în comisia de evaluare a ofertelor, trei persoane care au avut calitatea de fermieri, o persoană care a avut calitatea de agent agricol, o persoană care a avut calitatea de expert tehnic în cadrul unui proiect, 18 reprezentanţi legali ai unor entităţi comerciale care au avut calitatea de beneficiari ai proiectelor, reiese din raportul de activitate.

În cazul celor cinci persoane juridice condamnate, au fost aplicate amenzi penale cuprinse între 10.000 lei şi 240.000 de lei.

Totodată, în cele 150 de acţiuni de control finalizate de către DLAF cu suspiciune de fraudă au fost implicate 528 de persoane fizice. Dintre acestea, 119 au ocupat următoarele funcţii: 14 primari, 2 viceprimari, 21 de angajaţi din cadrul primăriilor, 11 funcţionari publici pe post de conducere şi execuţie (din care 7 - APIA, 1 - AFIR, OIR POSDRU - 3), 11 diriginţi de şantier, 57 de manageri de proiect, membri în comisiile de evaluare şi atribuire a proiectelor, 2 medici veterinari, 1 inspector şcolar general.

Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaţiilor DLAF a fost de 45.832.368 euro, din care cea mai mare sumă constatată a fost de 12.289.342 euro.

În ceea ce priveşte cazurile anchetate, cooperarea în anul 2017 cu Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF s-a prezentat astfel: 46 de solicitări de asistenţă tehnică din partea OLAF, 9 solicitări ale OLAF de sprijin operaţional (în care echipe de control ale DLAF au participat la acţiuni ale OLAF desfăşurate în România), 2 solicitări ale DLAF adresate OLAF pentru sprijin în investigaţii efectuate în diferite state europene.

Formarea profesională continuă şi schimbul de bune practici a reprezentat şi în anul 2017 o prioritate, DLAF participând şi iniţiind 34 de activităţi naţionale şi internaţionale (reuniuni, grupuri de lucru, conferinţe, seminarii etc) care au avut ca temă protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi a altor activităţi ilicite, în legătură cu gestionarea, obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, precum şi a oricăror altor fonduri ce intră în sfera intereselor financiare ale Uniunii Europene.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2141 / 19076
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Dentons acordă asistență juridică Orbis, cel mai mare grup hotelier din CEE, în restructurarea activității și vânzarea diviziei de servicii către grupul Accor. Echipa din România, coordonată de partenerul Raul Mihu
    Finanțele consultă piața pentru achiziția de servicii juridice
    Hotărâre definitivă obținută de Niculeasa Law Firm cu privire la inadmisibilitatea acțiunile de drept comun promovate de Inspectoratul de Stat în Construcții ce tind la stabilirea creanțelor fiscale
    DealMaker BizLawyer: Ioana Șampek, Partener PNSA, avocatul despre care clienții spun că este ”un profesionist, o persoană extrem de dedicată și motivată să livreze cel mai bun serviciu posibil”
    De vorbă cu românca nominalizată la titlul de “Cel mai bun Avocat al Anului 2019” în Connecticut | Dana Bucin, partener al firmei americane Murtha Cullina LLP și consulul onorific al României: Mă bucur să asist antreprenori, investitori și oameni de afaceri din România care vor să acceseze piața SUA
    LegiTeam: Job Opportunity | CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP – Business Development and Marketing Manager
    Ministerul Finanțelor caută avocați pentru arbitraje investiționale internaționale UNCITRAL. Ofertele, așteptate până la sfârșitul lunii
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Competition
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Employment
    Victorie importantă pentru Electrica, reprezentată de RTPR Allen & Overy şi Schoenherr într-un litigiu cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie
    Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ÎCCJ cu privire la condițiile instituirii măsurilor asigurătorii în procedura fiscală
    LegiTeam: NNDKP is recruiting lawyer with experience in Intellectual Property
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...