ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Selectarea procurorului-şef european: Şeful delegaţiei române în S&D cere vot în plen, conform unor eurodeputaţi

21 Februarie 2019   |   AGERPRES

Vicepreşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din PE Marian-Jean Marinescu şi eurodeputatul Cătălin Ivan au confirmat pentru AGERPRES că au primit e-mailul de la Dan Nica.

 
 
Şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Dan Nica, le-a cerut joi prin e-mail tuturor membrilor Parlamentului European să-şi exercite votul, în sesiune plenară, pentru selectarea viitorului procuror-şef european, funcţie la care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, au declarat joi, pentru AGERPRES, europarlamentarii Marian-Jean Marinescu şi Cătălin Ivan.

În mesajul transmis, Nica invocă Regulamentul Consiliului UE de implementare a cooperării consolidate cu privire la înfiinţarea Procurorului Public European (EPPO) şi arată că procedura adoptată de coordonatorii Comisiei de libertăţi civile, afaceri interne şi justiţie (LIBE) şi Comisiei de control bugetar (CONT) ale PE nu respectă dreptul natural şi legitim de a vota cu care au fost împuterniciţi membrii Parlamentului European odată ce au fost aleşi în mod direct de către cetăţenii europeni.


''Coordonatorii nu pot exercita nici legitimitatea democratică validă, nici puterile instituţionale depline de luare a deciziilor fără ratificarea ulterioară a deciziilor lor de către comisia căreia îi aparţin. (...) Nu în ultimul rând, în toate procedurile de numire în care a fost implicat Parlamentul European până acum, conform Regulamentului de procedură aflat în vigoare (desemnarea judecătorilor şi avocaţilor generali la Curtea de Justiţie a UE, a membrilor Curţii de Conturi, a membrilor boardului executiv al Băncii Centrale Europene sau a organismelor de guvernanţă economice), a fost prevăzut fie un vot în comisia de resort, fie unul în plen. (...) 'Ca unul dintre primele state membre care au subscris la Oficiul procurorului public european, am dori să vedem că principiile democratice pe care le susţine instituţia EPPO sunt apărate şi reprezentate şi prin procedura democratică transparentă şi corectă de numire şi examinare parlamentară a viitoarei sale conduceri. De aceea, le cerem tuturor membrilor actuali aleşi din PE să-şi exercite votul, în plen, cu privire la selectarea primului procuror al EPPO din UE '', a scris eurodeputatul social-democrat în e-mailul adresat membrilor Parlamentului European.

Vicepreşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din PE Marian-Jean Marinescu şi eurodeputatul Cătălin Ivan au confirmat pentru AGERPRES că au primit e-mailul de la Dan Nica.

Marian-Jean Marinescu a opinat că ar fi dificilă organizarea unui vot în comisiile LIBE şi CONT sau în plenul PE, în condiţiile în care Oficiului procurorului public european (EPPO) este o iniţiativă la care participă 22 de state membre prin procedura "cooperării consolidate". "Ce faci cu eurodeputaţii din statele membre care nu participă la iniţiativă, îi dai afară de la vot?", a adăugat el.

Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-a plasat pe prima poziţie pe lista scurtă pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european după evaluarea realizată de comitetul de selecţie independent. Ceilalţi doi candidaţi aflaţi pe lista scurtă pentru procedura de selecţie a şefului EPPO sunt Jean-Francois Bohnert din Franţa şi Andres Ritter din Germania. Numărul iniţial de candidaţi a fost de 24.

Laura Codruţa Kovesi urmează să fie audiată pe 26 februarie într-o şedinţă comună a LIBE şi CONT. Şeful EPPO trebuie să fie desemnat, de comun acord, de către Parlamentul European şi Consiliul UE.

În reuniunea Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER, ce reuneşte ambasadorii statelor membre pe lângă UE) desfăşurată miercuri, 20 februarie, statele membre şi-au prezentat, pe rând, poziţiile asupra celor trei candidaţi aflaţi pe lista scurtă pentru şefia EPPO. O şedinţă similară va avea loc în 27 februarie.

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat vineri la Parchetul General, unde a fost audiată de procurorii Secţiei de investigare a magistraţilor, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4216 / 4457
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...