ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teodorovici, după adoptarea bugetului de stat: Tot ce avem obligaţie de plată se va asigura

13 Martie 2019   |   AGERPRES

În legătură cu nemulţumirile autorităţilor locale, ministrul a declarat că se vor căuta soluţii pentru problemele punctuale apărute, dar că se vor face recomandări inclusiv în ce priveşte managementul primăriilor.

 
 
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a respins cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial spre promulgare, că vor fi asigurate plăţile angajate atât pentru proiecte, cât şi pentru "zona socială".

"Categoric, tot ce avem obligaţie de plată, de la proiecte, până la plăţile în zona socială, se vor asigura, aşa cum am făcut-o în fiecare an. Cu toate că sunt aceleaşi discuţii an de an, că nu sunt bani, am dovedit de fiecare dată că banii sunt asiguraţi", a precizat ministrul, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

În ce priveşte criticile aduse proiectului de buget de către Administraţia Prezidenţială, Teodorovici a replicat că la finele anului se va putea vedea "cine a avut dreptate".


"Aşa, stând într-o discuţie care se lungeşte foarte foarte mult, chiar foarte mult, nu facem decât să blocăm orice fel de proiecte, plăţi pentru persoane, pentru români. Toată economia, practic, este blocată. Şi, în plus, imaginea ţării, pentru că sunt foarte multe elemente care ţin de bugetul unei ţări, să fie aprobat cât mai repede. (...) Poate încercăm încă din acest an ca pregătirea bugetului pentru anul viitor să înceapă mult mai devreme, cu toate că legea spune foarte clar că există paşi, etape care trebuie parcurse. Dar chiar am vorbit şi cu colegii mei de la Finanţe să începem chiar din timp un astfel de proces, pentru a avea o discuţie mult mai aplicată, mult mai fundamentată, discuţii cu grupurile parlamentare, cu Preşedinţia, dacă doreşte... (...) Nimeni nu îşi doreşte să nu aibă din timp un buget, dar felul în care în acest an au decurs discuţiile la nivel politic vizavi de buget cred că deja au depăşit orice fel de limită", a spus Teodorovici.

El a catalogat ca fiind "exagerată" declaraţia preşedintelui Iohannis, care a spus că proiectul de buget este unul "al ruşinii naţionale". Ministrul a subliniat că, potrivit legii, preşedintele trebuie să promulge bugetul.

"Eu, în locul domniei sale, aş fi cerut o discuţie cu Ministerul de Finanţe pentru a mă clarifica, pentru a vedea exact dacă ceea ce susţin este şi corect. Această discuţie neavând loc, mi se pare că este o declaraţie exagerată. (...) Legea spune că trebuie să promulge. (...) Dacă nu promulgă, în fine, în prima zi de când primeşte domnia sa acest buget, înseamnă că e încă o dovadă de dorinţă clară de a întârzia orice fel de dezvoltare a acestei ţări", a mai precizat Teodorovici.

În legătură cu nemulţumirile autorităţilor locale, ministrul a declarat că se vor căuta soluţii pentru problemele punctuale apărute, dar că se vor face recomandări inclusiv în ce priveşte managementul primăriilor.

"Haideţi să discutăm concret, să vedem exact caz cu caz, dacă sunt astfel de situaţii, dacă într-adevăr este cea mai bună abordare, cea de management al unui buget pe care o primărie o are - pentru că, poate, sunt recomandări de făcut şi din partea noastră către acea primărie - dar aşa cum este el dimensionat ca şi buget, ca şi mod de utilizare a acestuia, lucrurile vor fi duse la final de an aşa cum trebuie. Dar dacă vor fi situaţii punctuale, discutăm la Finanţe şi vedem care este soluţia", a spus Teodorovici.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4050 / 4450
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Diana Maria Gogoașă, cel mai mare punctaj la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2021: Pentru o perspectivă mai aplicată asupra profesiilor juridice, consider că ar fi benefică suplimentarea orelor obligatorii de practică. 60, respectiv 90 de ore pe an, nu sunt suficiente pentru ca un student să-și formeze o opinie completă despre profesiile juridice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...