ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Toader, despre declaraţiile unor politicieni privind justiţia: O problemă de delimitare a puterilor, trebuie o discuţie riguroasă

14 Iunie 2018   |   Ioana Duta

Trebuie să vedem şi într-o parte şi în alta, dacă discutăm despre echilibrul celor trei puteri, să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă, să discutăm dacă nu cumva din fiecare - şi asta este o realitate - există o tentaţie a puterii, indiscutabilă, de a se extinde.

 
 
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că, în ceea ce priveşte echilibrul puterilor în stat, există "o tentaţie" a fiecăreia de "a se extinde", drept dovadă stau conflictele de natură constituţională cu care a fost sesizată CCR, adăugând că este necesară o discuţie "riguroasă" cu privire la declaraţiile unor politicieni la adresa justiţiei.


"Este o problemă foarte importantă care trebuie dezbătută şi pregătită în prealabil. Astăzi s-a suplimentat ordinea de zi fără să fi primit materialele în prealabil pe baza cărora să ne putem exprima. Eu, probabil aţi văzut, am opinat că sunt cele două probleme cele mai importante de pe ordinea de zi, dar adăugate pe lista suplimentară şi ele trebuie analizate, dezbătute riguros, cu argumente, contra argumente. (...) Aici, problema este de fond. Este, până la urmă, o problemă de delimitare a puterilor statului. Trebuie să vedem şi într-o parte şi în alta, dacă discutăm despre echilibrul celor trei puteri, să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă, să discutăm dacă nu cumva din fiecare - şi asta este o realitate - există o tentaţie a puterii, indiscutabilă, de a se extinde. Uitaţi-vă la conflictele juridice de natură constituţională cu care a fost sesizată Curtea. De fiecare dată, o putere a sesizat, a reclamat că cealaltă, celelalte puteri au intrat în zona ei de competenţă", a răspuns Tudorel Toader, la ieşirea de la CSM, întrebat cum vede recentele declaraţii ale liderului PSD, Liviu Dragnea, la adresa procurorilor DIICOT şi dacă este îngrijorat de poziţiile unor politicieni.


Legat de afirmaţiile politicienilor la adresa Justiţiei, Toader a subliniat că este nevoie de o discuţie riguroasă la nivelul CSM pe această temă.

"Prin urmare, am propus CSM. Mă bucur că s-a votat şi s-a aprobat ca să se distribuie materialele cum este necesar, ca să avem un timp de reflecţie, un timp în care să notăm şi să venim cu contraargumente. Am primit deja materialele. Mă aştept ca într-un termen relativ scurt să se convoace o şedinţă de CSM, să discutăm riguros, aplicat, dacă şi cine a greşit", a susţinut Toader la finalul şedinţei de joi a CSM.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 44 / 16975
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...