ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acțiunile în despăgubiri pentru încălcarea regulilor de concurență devin o realitate în România. Gabriel Sidere, Coordonator CMS România: Ne așteptăm ca din ce în ce mai multe victime ale încălcărilor normelor de concurență să inițieze astfel de acțiuni

28 Iunie 2018   |   BizLawyer

Cele mai prolifice jurisdicții în ceea ce privește cererile de despăgubiri soluționate cu succes până în prezent sunt Germania, Marea Britanie, Olanda (și, într-o măsură mai mică, Franța și Italia), Germania, în particular, fiind un exemplu de succes: mai mult de o mie de cauze sunt în curs de soluționare pe rolul instanțelor.

Gabriel Sidere, Partener Coordonator CMS România

 
 
Potrivit părerii experților Consiliului Concurenței, Comisiei Europene și avocaților CMS România, acțiunile în despăgubire în materie de concurență devin o realitate și în România, ridicând riscuri și costuri semnificative pentru companiile angajate în practici anti-concurențiale, în plus față de sancțiunile financiare și cele penale existente anterior în legislația națională.

Implementarea în Statele Membre a Directivei UE privind acțiunile în despăgubire pentru încălcarea regulilor de concurență a eliminat deja multe dintre obstacolele specifice jurisdicțiilor naționale, înlesnind despăgubirea integrală a victimelor pentru prejudiciile cauzate de practici anti-concurențiale, și a facilitat totodată aplicarea normelor europene în materie de concurență.


Cele mai prolifice jurisdicții în ceea ce privește cererile de despăgubiri soluționate cu succes până în prezent sunt Germania, Marea Britanie, Olanda (și, într-o măsură mai mică, Franța și Italia), Germania, în particular, fiind un exemplu de succes: mai mult de o mie de cauze sunt în curs de soluționare pe rolul instanțelor.

Deși în România nu a fost încă înregistrată o acțiune în despăgubire soluționată cu succes în temeiul legislației naționale care transpune Directiva UE, există în prezent acțiuni în despăgubire pe rolul Tribunalului București. Este de așteptat ca numărul acțiunilor de tip „follow-on” să crească pe măsura identificării și sancționării practicilor anti-concurențiale, atât de către Consiliul Concurenței, cât și de către Comisia Europeană.

Prin această Directivă, Europa deschide calea acțiunilor în despăgubire rezultate din comportament anticoncurențial. Ne așteptăm ca din ce în ce mai multe victime ale încălcărilor normelor de concurență să inițieze acțiuni în despăgubire. Scopul Directivei este acela de a crea un cadru unitar de soluționare a pretențiilor victimelor, astfel încât practica stabilită cu succes în state cum ar fi Marea Britanie, Olanda și Germania să poată fi replicată în restul Europei”, a declarat Gabriel Sidere, Partener Coordonator CMS România.

Odată cu creșterea din ultimii ani a numărului soluționărilor privind cererile de despăgubire în materie de concurență, am observat un interes sporit față de acest tip de acțiuni, pe măsură ce piața se dezvoltă, iar consumatorii și companiile devin tot mai sofisticați și mai conștienți de drepturile lor”, a declarat Cristina Popescu, Asociat Senior CMS România.

Având în vedere că Directiva consfințește principiul recuperării integrale a prejudiciului, instanțele vor fi obligate să stabilească atât supraprețul, cât și partea din suprapreț transferată în lanțul de distribuție. Pentru a soluționa astfel de pretenții, instanțele trebuie să înțeleagă și să aplice teorii economice. Spre deosebire de practica arbitrajului internațional, instanțele de drept comun nu s-au confruntat încă cu necesitatea evaluării dovezilor economice, a teoriilor economice ori a evaluării prezumțiilor cu care au operat experții în cadrul analizelor economice.
Din acest motiv, experiența noastră acumulată în dosare complexe din arbitrajul internațional, unde
s-au dezbătut analize economice, va fi esențială în construcția și argumentarea unor astfel de pretenții. Echipa CMS are deja în portofoliu un număr important de cazuri de arbitraj soluționate cu succes, ceea ce ne conferă o poziție unică în înțelegerea și abordarea unor astfel de acțiuni în despăgubire rezultate din comportament anticoncurențial
”, a concluzionat  Gabriel Sidere.

Lucrurile merg încet, dar în direcția cea bună”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedinte al Consiliului Concurenţei. „Consiliul Concurenței a avut un rol central în transpunerea cât mai fidelă a Directivei în legislația noastră, conlucrând cu celelalte autorități competente (CSM, Ministerul Finanțelor Publice) în vederea apărării drepturilor consumatorilor. Vom crește capacitatea Consiliului de a susține Curțile, atât prin expertiză, în cazul analizelor economice, dar și prin promovarea instituției recunoașterii faptei, însoțite de compensații pentru părțile vătămate - ca soluție de preferat, în afara instanțelor de judecată, pentru cazurile de încălcări ale legislației concurenței”, a concluzionat Chirițoiu.

Experții în domeniul concurenței consideră că instanțele judecătorești sunt precaute în aplicarea într-o manieră extinsă a dispozițiilor Directivei și atrag atenția asupra importanței fundamentării și pregătirii temeinice a cazului prezentat instanței, pentru succesul unui asemenea demers. Pentru efectivitatea deplină a Directivei, sunt necesare norme procedurale suplimentare cu privire la aspecte pe care legea nu le abordează în mod explicit.

Cu toate acestea, recomandarea judecătorilor pentru a depăși obstacolele procedurale și pentru administrarea corectă a unor astfel de acțiuni rămâne fundamentarea temeinică a cazului, faptic și juridic, indiferent de poziția de pârât sau reclamant în proces, esențială fiind asistența din partea practicienilor în drept bine pregătiți și capabili să asigure îndeplinirea unor cerințe minime pentru administrarea cu succes a unei acțiuni în despăgubire.

Recent, reprezentanți ai autorităților, mediului de afaceri, avocați, judecători și experți juridici au dezbătut aspecte legate de acțiunile în despăgubire în materie de concurență, inițiate în România și în Uniunea Europeană, în cadrul unei întâlniri organizate la București de firma internațională de avocatură CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP-SCP, cu sprijinul Consiliului Concurenței și al Comisiei Europene.

CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP-SCP este a șasea firmă de avocatură din lume, cu 4.500 de avocați și peste 1.000 de parteneri în 42 de țări, iar biroul din București oferă servicii integrate în domenii de activitate care includ, printre altele, concurență, piețe de capital, finanțări, fuziuni și achiziții, insolvență și restructurări, litigii și arbitraj, energie și real estate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 77 / 4794
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
Bondoc & Asociații asistă grupul Clariant în investiția de peste 100 mil. € derulată în Dolj
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...