Tuca Zbarcea & Asociatii

Boştină şi Asociaţii a recrutat-o pe şefa serviciului Litigii din Ministerul Agriculturii

20 Ianuarie 2011   |   BizLawyer

Firma îşi întăreşte astfel echipa de avocaţi în domeniul achiziţiilor publice

Lucia Ferendinos deţine un master în aquis comunitar acordat de S.N.S.PA.

Sursa: BizLawyer

 
 
Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii şi-a întărit recent echipa de achiziţii publice, Lucia Ferendinos alăturându-se celor peste 130 de avocaţi şi consultanţi.

La evaluarea de sfârşit de an, am ajuns la concluzia că volumul de muncă în zona de achiziţii publice este în creştere, expertiza Luciei potrivindu-se perfect cu planurile noastre de dezvoltare”, spune avocatul coordonator, Doru Cătălin Boştină.

Lucia Ferendinos este avocat definitiv, cu peste 12 ani de activitate juridică de consultanţă şi reprezentare în diferite domenii precum drept administrativ, drept civil, drept comunitar, dreptul muncii, activitate concretizată în gestionarea unui număr de peste 1.000 dosare/an prin elaborarea apărărilor, verificarea şi avizarea acestora, ori promovarea acţiunilor privind recuperarea debitelor.


Anterior alăturării echipei Boştina şi Asociaţii, Lucia a ocupat funcţia de şef serviciu al Serviciului litigii din cadrul Direcţiei juridice a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. De asemenea, a participat la elaborarea şi avizarea manualelor de proceduri relativ la unităţile de plată a fondurilor europene Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AM-POP), la verificarea şi avizarea contractelor de achiziţii publice încheiate în aplicarea acestor proceduri, precum şi la soluţionarea litigiilor declanşate în urma aplicării procedurilor de achiziţii publice prin reprezentarea juridică în fata CNSC şi a instanţelor judecătoreşti.

Lucia Ferendinos deţine un master în aquis comunitar acordat de S.N.S.PA..

Vom continua să facem evaluări pe termen lung în ceea ce priveşte necesarul de avocaţi şi consultanţi, adaptându-ne condiţiilor de piaţă. Vom avea însă tot timpul uşa deschisă pentru oameni talentaţi şi cu experienţă”, adaugă Doru Boştină.

Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este unul din liderii pieţei de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri în 2009 de 16,98 milioane EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică – prin Boştină & Associates Corporate Finance - şi managerială privind implementarea diverselor programe finanţate de Uniunea Europeană, prin firma “Boştină & Associates Financial Consulting”.
 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 691 / 1804
 

Ascunde Reclama