ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Clifford Chance Badea: Companiile trebuie să se pregătească pentru Brexit, indiferent de domeniul în care activează și de scenariul sub care acesta se va materializa

11 Martie 2019   |   BizLawyer

În acest moment, echipa Clifford Chance Badea identifică trei arii principale pe care fiecare companie din România care consideră Brexit ca fiind relevant trebuie să le ia în calcul, indiferent de forma în care Marea Britanie va alege să părăsească Uniunea Europeană.

De la stanga la dreapta: Daniel Badea, Managing Partner, Georgiana Evi, avocat asociat în cadrul practicii de Banking & Finance si Piete de Capital si Radu Ropotă, Counsel si coordonator al practicii de Restructurare si Insolventă - Clifford Chance Badea

 
 
Cu toate necunoscutele pe care le implică, Brexit va schimba radical peisajul economic, iar companiile din România vor resimți, la rândul lor, impactul atât pe termen scurt, cât și lung. Se impune, astfel, o atenție reală și elaborarea unui plan individual care să le ajute să limiteze efecte negative, să maximizeze oportunitățile și, în general, să poată reacționa în mod eficient la realități economice, spun avocații Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale Clifford Chance.

Radu Ropotă, Counsel în practica de Finanțări și Piețe de Capital și coordonatorul practicii de Restructurare și Insolvență, subliniază: „Comisia Europeană a propus o serie de măsuri în cazul unui Brexit fără acord - așa-numitul „hard Brexit” - atât la nivelul Uniunii, cât și la nivelul statelor membre. În ceea ce privește măsurile la nivelul statelor membre, în acest moment în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană am văzut deja elaborate planuri de intervenție legate de Brexit menite să limiteze impactul negativ într-o serie de arii precum piețele financiare și drepturile cetățenilor. Spre exemplu, cu privire la piețele financiare, măsurile privesc în general asigurarea continuării prestării serviciilor financiare (bancare și de investiții) de către entități reglementate din Marea Britanie, în baza contractelor încheiate înainte de Brexit. În cazul României, până în acest moment, Banca Națională a României a fost cea care a emis un comunicat privind efectele unui „hard Brexit” din perspectiva furnizării de servicii financiare pe teritoriul României, care în esență menționează că activitățile bancare și de plată prestate în baza pașaportului european vor înceta la data de 30 martie 2019, în lipsa unei autorizații acordate de Banca Națională”.


În contextul planului de contingență, Comisia Europeană a menționat că „măsurile de contingență luate de autoritățile naționale sau ale Uniunii Europene nu pot înlocui acțiunile pe care trebuie să le facă fiecare cetățean și fiecare întreprindere pentru a se pregăti pentru retragerea Regatului Unit", principiul relevant fiind că măsurile de contingență (urgență) nu trebuie să fie menite să remedieze întârzierile care ar fi putut fi evitate prin măsuri de pregătire și prin acțiuni prompte din partea părților interesate relevante.

În acest moment, echipa Clifford Chance Badea identifică trei arii principale pe care fiecare companie din România care consideră Brexit ca fiind relevant trebuie să le ia în calcul, indiferent de forma în care Marea Britanie va alege să părăsească Uniunea Europeană.

1. Impactul va fi unul indirect, dar mult mai puternic și de durată

„Oricât de ironic ar suna, no man is an island entire of itself, acest citat fiind aplicabil în orice domeniu. Astfel, indiferent de domeniul de activitate, companiile activează într-o economie conectată, or asta înseamnă că va exista un efect de domino resimțit mai devreme sau mai târziu și în România”, spune Radu Ropotă. „Atâta timp cât țara noastră depinde comercial de economii europene care vor fi afectate de Brexit, consecințele se vor resimți și aici. Acest lucru se aplică în cazul furnizorilor, producătorilor, partenerilor comerciali, clienților pe care îi avem”.

2. Companiile trebuie să își elaboreze propriul plan pentru Brexit

„Sunt anumite companii sau domenii economice unde ne așteptăm la un impact direct. Având în vedere acest impact, fiecare companie potențial afectată trebuie să întreprindă un proces de verificare (due diligence) al activităților și proceselor interne, în scopul identificării acelor arii legate direct sau indirect de Marea Britanie sau de legea engleză”, spune Georgiana Evi, avocat asociat în cadrul practicii de Banking & Finance și Piețe de Capital din cadrul Clifford Chance Badea.

„De exemplu, dacă depind în lanțul de producție/ furnizare de produse din Marea Britanie sau exportă în Marea Britanie; dacă în procesul de prelucrare al datelor personale transmit date în Marea Britanie; dacă primesc servicii reglementate de la entități din Marea Britanie (de finanțare și nu numai); dacă au valori mobiliare sau investesc în valori mobiliare listate la Bursa de Valori din Londra, dacă au contracte supuse legii engleze sau jurisdicției instanțelor din Marea Britanie; dacă au în management sau în echipă angajați cetățeni britanici. În funcție de rezultatul acestor verificări, trebuie identificate și implementate măsurile corespunzătoare."

3. Brexit-ul poate însemna și oportunități pentru companiile din România

În continuare acestui plan, companiile pot identifica și zone de piață pe care pot să apară oportunități de business, în momentul în care concurența britanică de pe piața comună se va diminua (de exemplu în domeniul produselor alimentare).

La nivel local, biroul Clifford Chance acordă în acest moment asistență clienților pe aspecte de reglementare (servicii bancare și de plată, servicii de investiții financiare, protecția datelor cu caracter personal), precum și aspecte contractuale.

Încă de la momentul în care Marea Britanie a anunțat intenția de a realiza un referendum pe tema Brexit, Clifford Chance a înființat un Brexit HUB prin care analizează evoluția întregului proces, precum și implicațiile acestuia asupra peisajului economic și relației dintre blocul european și Marea Britanie. Aceste eforturi au fost recunoscute de către mediul de afaceri londonez, firma globală primind în luna februarie premiul Risk Advisory (Brexit) Firm – Specialist of the Year, în cadrul Premiilor The Legal 500 UK 2019

„Mindset-ul nostru este să anticipăm și să fim proactivi pe toate subiectele relevante care setează agenda publică la nivel global, pentru a ne pregăti clienții pentru orice scenariu,” spune Daniel Badea, Managing Partner al biroului de la București. „Cu siguranță, Brexit va genera o jurisprudență complet nouă în multe domenii. Cel mai recent exemplu este victoria uriașă a colegilor din Londra care va influența de acum înainte practica judiciară – vorbim despre câștigarea în instanță a unui proces pentru Canary Wharf Group în valoare de 500 milioane lire sterline împotriva Agenției Europene a Medicamentelor (AEM), în baza căreia AEM nu poate rezilia contractul de închiriere invocând un eveniment neașteptat – respectiv Brexit. Este o decizie extrem de importantă, care va influența și alte procese similare”.    

Scenariile Brexit, implicațiile asupra mediului de business, riscurile și oportunitățile pentru companiile românești din diferite sectoare au fost discutate în cadrul unui seminar organizat săptămâna trecută de Clifford Chance Badea, cu participarea echipei locale și sprijinul echipei globale, prin intermediul lui Gail Orton (Head of EU Public Policy).

La discuții au participat companii din industrii cheie precum bancară, asigurări, fonduri de investiții, imobiliară, energie, petrol & gaze, tehnologie, industria alimentară, agribusiness. Agenda a atins subiecte precum impactul asupra contractelor comerciale, alegerea legii aplicabile contractelor, protecției datelor cu caracter personal, sectorului serviciilor financiare, în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie 2019.

Clifford Chance este prezentă în România din 2006 şi operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea. Biroul din Bucureşti este pe deplin integrat în rețeaua globală și se implică în mod constant în tranzacţii complexe de achiziţii de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, investiţii imobiliare, împrumuturi sindicalizate, finanţări, restructurări, emisiuni de eurobonduri şi de acţiuni pe pieţe internaţionale de capital, instrumente financiare derivate, proiecte de infrastructură şi autostrăzi, precum şi litigii şi arbitraje interne şi internaţionale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1631 / 1697
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...