ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum trebuie tratat copilul de către părinții care se despart. Sfaturile avocaților ZRP, susținute de opinii ale psihologilor

20 Februarie 2018   |   Ștefania Enache

Pentru binele copilului este foarte important ca el să mențină legătura cu ambii părinți, iar cei doi să nu implice minorul în eventualele conflicte dintre ei.

Sursa: Pixabay

 
 
Divorțul unui cuplu care are copii nu-i afectează doar pe cei doi parteneri.Un astfel de eveniment are un impact major în viața minorilor puși în situația de a-și vedea părinții că o iau pe drumuri separate. Când iau decizia divorțului, părinții trebuie să țină cont în special de interesul superior al minorului, în caz contrar cel mic riscă să fie afectat pe termen lung.Este important ca o astfel de hotărâre să fie bazată pe o bună cunoaștere atât a problemelor ce pot interveni din punct de vedere legal, cât și a celor de ordin psihologic.

Ovidiu Șerban, Managing Associate SCA Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP), expune principalele probleme pe care le implică un divorț, din perspectiva minorilor.


Avocatul menționează, în primul rând, stabilirea programului de legături personale pentru părintele nerezident (căruia nu i-a fost încredințat minorul). “Potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul civil, după modificarea acestuia din octombrie 2011, regula o reprezintă exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți. Acest lucru presupune că, deși copilul locuiește statornic cu unul dintre părinți, celălalt părinte (”părinte nerezident”) are o serie de drepturi și în același timp obligații față de creșterea și educarea copilului minor. Această abordare impusă de legiuitor are drept scop menținerea, pe cât posibil, a unui climat de securitate și continuitate pentru copil, care nu trebuie să sufere, în mod ideal, niciun impact în dezvoltarea sa emoțională și intelectuală de pe urma divorțului părinților”, arată expertul.

Ovidiu Șerban subliniază faptul că transpunerea în practică a acestui deziderat se face prin stabilirea unui program de legături personale între părintele nerezident și copil, astfel încât ambii părinți să fie implicați în mod direct și prezenți cât mai mult în viața copilului și să contribuie în mod efectiv la creșterea și educarea acestuia.

Copilul nu trebuie expus conflictelor dintre părinți

Pentru binele copilului este foarte important ca el să mențină legătura cu ambii părinți, iar cei doi să nu implice minorul în eventualele conflicte dintre ei.  Psihologii atrag atenția că separarea părinților este un eveniment care afectează viața unui copil. În anumite circumstanțe această separare poate avea un efect perturbator, iar în altele poate avea chiar un efect benefic. De altfel, o serie de studii clinice au dovedit faptul că nivelul de traumă, respectiv perturbarea funcțiilor psihoemoționale ale copilului, este mai mare în cazul în care copilul asistă la un comportament conflictual al părinților decât în cazul în care părinții sunt separați, iar în interacțiunile dintre ei nu există conflicte. Cu alte cuvinte, pentru un copil este mai ușor să trăiască o situație de separare, în condițiile în care părinții se înțeleg, decât o situație de conviețuire comună în care părinții sunt în conflict sau se luptă pentru aprecierea și iubirea copilului, în detrimentul celuilalt părinte.

Specialiștii în psihologie mai spun că, în cazul separării, de multe ori conflictele ce țin de relația de cuplu a părinților, cauzate de despărțire sau de evenimentele anterioare, afectează atât dezvoltarea copilului, cât și relațiile acestuia cu membrii familiei. De asemenea, de multe ori, părinții, în numele susținerii interesului superior al minorului, reușesc să ignore tocmai acest interes, confundând nevoile lor cu cele ale copilului sau trecând pe primul loc nevoile ce se nasc din situația conflictuală, în detrimentul nevoilor copilului.

“Având în vedere acestea, considerăm că sunt mai multe elemente de care ar trebui să se țină seama atunci când se pune problema separării părinților. Scopul primordial este ca impactul psihoemoțional asupra copilului să fie minim. Există mai mulți factori de care trebuie să se țină seama atunci când se pune problema încredințării unui copil sau a stabilirii domiciliului ori a programului acestuia. Însă, printre cei mai importanți, este programul copilului de dinainte de separarea părinților, contextul de viață în care acesta a trăit până la momentul separării. Fiecare situație de familie este specială și, atunci când se iau decizii cu privire la viitorul copilului, este bine să se ia în considerare aceste particularități. Astfel, timpul efectiv petrecut cu fiecare dintre părinți sau alte persoane (bunici, bone etc.), dar și obișnuințele copilului (cine îl lua de la grădiniță/școală, cine îi făcea baie seara, cine îi citea povești înainte de culcare etc.) dinainte de separare ar trebui să constituie punctul de plecare în stabilirea programului pe care urmează să îl agreeze părinții, sau să fie stabilit de către instanța de judecată. Având în vedere scopul primordial, și anume ca impactul psihoemoțional al separării asupra copilului sa fie minim, este nevoie ca schimbările din programul copilului să nu fie bruște. Trecerea de la programul anterior de viață către programul agreat de comun acord de către părinți sau stabilit de instanța de judecată ar trebui să se facă gradual, în funcție de vârsta copilului, recomandarea fiind ca termenul de acomodare să fie între 2 și 6 luni. Dacă anterior separării nu a existat timp petrecut exclusiv cu copilul din partea unuia dintre părinți, este recomandat ca trecerea sa se facă treptat, în sensul în care minorul să poată contacta telefonic celălalt părinte  sau, la început, părintele cu care are deja dezvoltat atașamentul să fie în preajmă (spre exemplu în cealaltă cameră). Este extrem de important ca atunci când, în urma separării, copilul petrece timp cu unul dintre părinți, să aibă mereu acces la celălalt părinte (să îl poată contacta – telefonic, sms, email etc.)”, explică Monica Doroftei, medic psiholog. 



Este necesară o perioadă de adaptare

Este important să existe o perioadă de adaptare la noua situație concretă de viață rezultată în urma separării. În acest interval, se pune în practică problema creării noului context de viață și program al copilului, respectiv stabilirea locuinței, părintele cu care va locui și programul de vizitare al părintelui cu care nu urmează să locuiască copilul în mod statornic.

Avocatul ZRP amintește că nu există o reglementare expresă care să stabilească un program strict de legături personale ale părintelui nerezident cu minorul/minorii. „Conform Recomandării nr. 1/2012, emisă de Asociația Română pentru Custodie Comună, privind dimensionarea optimă a programului de legături personale dintre copil şi părintele nerezident, pentru situația în care cei doi părinți locuiesc în aceeași localitate, chiar şi în condițiile în care părinții au o înțelegere cu privire la dimensionarea programului de legături personale, instanța de judecată sau notarul trebuie să verifice existența unui program minimal, adecvat de legături personale între părintele nerezident şi fiecare dintre copiii implicați”, punctează Ovidiu Șerban.

Există câteva criterii care pot ajuta în stabilirea programului. Astfel, trebuie avut în vedere că părintele nerezident ar trebui să aibă interacțiuni regulate cu minorul de o anumită frecvență. „Pentru situația descrisă în această recomandare părintele nerezident ar trebui să poată găzdui minorul la reședința sa cel puțin un week-end (2 nopți) la fiecare calup de 2 săptămâni şi, suplimentar, să poată vizita minorul cel puțin într-o zi a săptămânii de lucru, pentru cel puțin 3 ore. În mod normal, vizita ar trebui să se poată desfășura la locuința copilului sau în afara locuinței acestuia, fără supravegherea celuilalt părinte sau a vreunui reprezentant al celuilalt părinte”, spune avocatul. De asemenea, weekendul ar trebui să fie considerat ca începând vinerea, la terminarea programului școlar sau la o oră stabilită de comun acord de părinți şi ar trebui să se finalizeze duminica cel târziu la orele 20:00. În plus, programul enunțat mai sus ar trebui să se aplice inclusiv pe durata vacanțelor școlare ale copilului, cu excepția a 4 săptămâni (2-3 săptămâni în vacanța de vară şi 1-2 săptămâni în celelalte vacanțe) în care părintele rezident ar trebui să poată să interacționeze cu minorul în mod exclusiv pe perioada concediului său de odihnă.

„În condițiile în care părinții nu pot ajunge la o înțelegere cu privire la dimensionarea programului de legături personale, instanța ar trebui să se asigure că există un echilibru între dorințele fiecărui părinte de a interacționa cu minorul şi nevoia minorului de stabilitate, ținând cont că nevoia de stabilitate a copilului este mai degrabă legată de interacțiunile regulate şi constante cu persoanele față de care a dezvoltat atașament, decât de o anumita locuință în care trăiește. Mai departe, după ce instanța a stabilit un anumit program de legături personale, revine datoria părinților să îl respecte și, mai important, să colaboreze astfel încât minorul/a să înțeleagă că este firesc să petreacă timp cu ambii părinți și să își dorească acest lucru. Prin urmare, dacă minorul/a aparent nu dorește să petreacă timp și cu părintele nerezident, spre exemplu, părintele rezident trebuie să facă eforturi pentru a încerca normalizarea relației copilului cu părintele nerezident. În caz contrar, părintele rezident considerăm că face un mare deserviciu minorului/ei”, declară avocatul.

Excluzând situațiile când un părinte este decăzut din drepturile părintești, regula generală este că părintele nerezident ar trebui să aibă interacțiuni regulate cu minorul. Distinct de vizitele la domiciliu și preluarea minorului în week-end sau vacanță, părintele nerezident ar trebui să aibă dreptul să preia copilul de la unitatea de învățământ în cazul zilelor în care copilul merge la școală sau grădiniță atât pentru programul de găzduire în weekend, cât şi pentru programul de vizitare din timpul săptămânii. Pentru frații între care există o diferență mare de vârstă, la cererea părintelui rezident, ar trebui să se permită ca vizitarea din timpul săptămânii să se facă în zile diferite pentru a permite desfășurarea de activități specifice vârstei. „În astfel de situații, weekendul ar putea să fie considerat ca începând miercurea la terminarea programului școlar sau la o oră stabilită de comun acord de părinți și ar trebui să se finalizeze duminica la orele 20:00, dacă interesul superior al minorului o impune”, precizează avocatul. 

Acest program ar trebui să se respecte inclusiv pe durata vacanțelor școlare ale copilului cu excepția a 4 săptămâni (2-3 în vacanța de vară și 1-2 în celelalte vacanțe) în care părintele rezident ar trebui să poată să interacționeze cu minorul în mod exclusiv pe perioada concediului său de odihnă. Evident că în această perioadă, minorul trebuie să poată interacționa telefonic (sau prin alte mijloace de comunicare la distanță) și cu celălalt părinte.

De asemenea, vacanțele școlare ar trebui să fie împărțite egal între cei doi părinți, atât vacanța de iarnă, cât și vacanța inter-semestrială de iarnă sau cea intra-semestrială din octombrie (pentru copiii aflați în ciclul de învățământ primar). Vacanța de Paște ar trebui petrecută alternativ cu fiecare dintre părinți, în anii pari cu părintele rezident, iar în anii impari cu părintele nerezident sau invers, în funcție de acordul părinților sau de ce dispune instanța de judecată. Vacanța de Crăciun și de Anul Nou este recomandat să fie petrecută astfel: în anii pari părintele rezident va petrece prima jumătate a vacanței de iarnă cu copilul (cea care conține Crăciunul) iar părintele nerezident va petrece cea de a doua jumătate (cea care conține Anul Nou). În anii impari părintele nerezident va petrece prima jumătate a vacanței de vară cu copilul (cea care conține Crăciunul), iar părintele rezident va petrece cea de a doua jumătate (cea care conține Anul Nou).

“Trebuie menționat că nu există o reglementare clară, prin lege, a programului de legături personale, fiind lăsat la latitudinea judecătorului, care trebuie să aprecieze de la caz la caz, în funcție de interesul superior al minorului. Prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, legiuitorul a înțeles să precizeze chiar cu titlu exemplificativ criteriile de determinare a interesului superior al copilului, astfel: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenența la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta şi gradul de maturitate (peste 10 ani); c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum şi potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament. Toate aceste criterii şi altele asemenea vor fi avute în vedere de către instanța de tutelă la pronunțarea soluției celei mai potrivite cu privire la exercitarea autorității părintești. Din experiențele înregistrate în anumite cazuri practice a reieșit că un program de legături personale egal (2 săptămâni la un părinte și 2 săptămâni la celălalt) nu este util, pentru că minorul are nevoie de stabilitate (inclusiv din perspectiva locuinței, scolii, locului de joacă, prieteni etc.)”, mai spune avocatul.

La rândul lor, specialiștii în psihologie atrag atenția că nu există o rețetă general valabilă în ceea ce privește repartizarea timpului petrecut cu unul sau altul dintre părinți, a vacanțelor etc. Ei descurajează însă tendința părinților de a dori împărțirea timpului în mod egal (o zi la un părinte, o zi la celălalt, o săptămână la un părinte o săptămână la celălalt, două domicilii etc.) având în vedere faptul că orice copil are nevoie de un punct stabil pe care să-l considere locuința sa, aspect care are repercusiuni directe asupra sentimentului de stabilitate, a celui de apartenență și a sentimentului de siguranță.

“La adăpostul conștientizării unui domiciliu stabil, efortul părinților ar trebui îndreptat spre asigurarea deschiderii față de prezența celuilalt părinte în viața copilului (copilul trebuie să știe că locuiește cu unul dintre părinți însă trebuie să știe că îl poate contacta / vedea și pe celălalt părinte, atât cât are nevoie, faptul că locuiește cu unul dintre părinți neînsemnând că celălalt părinte nu contribuie la creșterea și educarea sa, căci și el se implică în hotărârile legate de copil). Nu există o regulă general valabilă cu privire la numărul de ore sau zile petrecute efectiv cu fiecare părinte, recomandarea fiind să se țină cont atât de contextul de viață dinainte de separare, de  gradul de implicare anterior separării al fiecărui părinte dar și de etapa de dezvoltare în care se află copilul. Nevoia copilului de a petrece timp cu părinții diferă și este supusă schimbării în funcție de vârstă și etapele de dezvoltare prin care trece. Spre exemplu, un sugar are nevoie de mai mult timp petrecut cu mama decât cu tata însă nevoile de relaționare ale copilului se modifică odată cu creșterea fiziologică, apărând și nevoi de petrecere a timpului cu tatăl și, în timp, cu alți oameni decât membrii familiei, nevoi care ar trebui respectate chiar dacă aceasta înseamnă reducerea timpului petrecut cu părinții”, consideră psihologul Monica Doroftei.

Din punctul său de vedere, este vital ca părinții să se adapteze la nevoile specifice perioadei de dezvoltare în care se află copilul; mai exact părinții ar trebui să fie disponibili sa se adapteze, să fie flexibili cu privire la programul lor și al copilului astfel încât, comparativ cu situația în care părinții ar fi locuit împreună, copilul să nu fie dezavantajat (spre exemplu, copilul să nu poată merge într-o excursie cu colegii pentru că în acel interval ar fi timpul care ar trebui petrecut cu unul dintre părinți). “Dezvoltarea unui atașament sănătos presupune petrecerea unui timp de calitate împreună, nu neapărat exclusiv (doar cu un părinte), ci și în prezenta altor membri ai familiei, sau în diverse contexte sociale (petrecem timp și doar noi doi, și împreună cu alții). Este nevoie ca părinții să manifeste flexibilitate și în această privință, astfel încât să permită accesul copilului și la familia extinsă dar și la diverse interacțiuni sociale. Daca separarea are loc când copilul are o vârstă foarte mică, este nevoie ca mama să permită și tatălui să dezvolte relația cu copilul pentru a se crea un  atașament sănătos, respectiv să-i permită și tatălui să învețe cum să răspundă nevoilor copilului și să-l susțină pe tată, dacă acesta dorește. Evident că acest deziderat nu trebuie să interfereze cu interesul superior al minorului de a avea un anumit program, de a beneficia de o îngrijire corespunzătoare etc.”, susține Monica Doroftei.

Mai mult, consultarea copilului cu privire la preferința pe care o are referitor la custodie sau rezidență ar trebui să fie explicit descrisă ca o alegere practică, a locului în care va locui și care este părintele care va avea grija de el în mod curent, nu să fie pus să aleagă între părinți! “O astfel de înțelegere eronată, că trebuie să aleagă unul dintre părinți, respingându-l pe celălalt, are consecințe devastatoare la nivelul dezvoltării psihoemoționale a copilului. Sunt afectate grav: stilul de atașament, încrederea în sine, raportarea în relații, asumarea responsabilității etc.” Pentru a se realiza interesul superior al copilul este foarte important ca niciunul dintre părinți, dar și dintre membrii familiei față de care a dezvoltat relații de atașament, să nu fie excluși din viața obișnuită a copilului. Cu cât contribuie mai mulți oameni la dezvoltarea copilului, cu atât reperele sale vor fi mai variate și va fi mai pregătit să facă față situațiilor diverse de viață. Opiniile diferite ale părinților înseamnă abordări diferite ale copilului, în viitor, ale diverselor situații de viață. Chiar dacă decizia este una singură, când sunt permise mai multe păreri, se obțin mai multe variante posibile de reacție în viitor. În acest caz un acord sau un consens ar fi mai puțin avantajos decât diferențe de opinie. Dinamicile relaționale din cadrul unei familii presupun în mod firesc diferențe de opinii. O separare lasă loc tendințelor de absolutizare (fiecare părinte ar putea să creadă că nu este necesară contribuția celuilalt părinte în creșterea și educarea copilului). Experiența psihoterapeutică arată faptul că până nu sunt acceptate și reglate ambele relații (și cu mama și cu tatăl), copilul nu își poate manifesta potențialul de dezvoltare propriu”, declară psihologul.

Exercitarea autorității părintești

Regula instituită de Noul Cod Civil este cea a exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți. Sunt însă cazuri speciale. Astfel, în situații excepționale, pentru motive întemeiate, după ce instanța de judecată a ascultat părinții și autoritatea tutelară, ținând cont de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, aceasta va putea dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți.

”Sunt motive întemeiate pentru a justifica exercitarea autorității părintești de către un singur părinte: alcoolismul, dependența de droguri, o boală psihică gravă, comportamentul violent față de soție și/sau copii, antecedente penale, conflictul grav dintre părinți, lipsa de interes și de implicare în creșterea și educarea minorului, părăsirea domiciliului comun, refuzul de a lua legătura cu minorul, de a se implica material și moral în creșterea și educarea lui. Lista acestor motive întemeiate nu este strict limitativă, instanța de judecată poate reține și altele atunci când în vederea ocrotirii interesului superior al minorului se impune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Prin urmare, judecătorul chemat să judece o astfel de cerere va fi nevoit să analizeze fiecare situație în parte, pentru a vedea dacă exercitarea autorității părintești trebuie să se facă de către ambii părinți sau doar de către unul dintre aceștia. În situația în care doar unul dintre părinți se implică activ şi îi asigură minorului garanțiile morale, materiale şi afective necesare pentru creșterea şi educarea sa, dar este împiedicat în demersul său de către celălalt părinte care, fie că manifestă un dezinteres total şi o neglijență gravă cu privire la minor, fie desfășoară activități de natură să pună în pericol interesul superior al minorului, se impune ca exercitarea autorității părintești să se facă de către acel părinte care este implicat. În orice caz, este de subliniat că decăderea părintelui care periclitează creșterea și educarea minorului se dispune doar din drepturi, acest părinte fiind în continuare ținut de obligațiile de părinte care servesc interesului superior al minorului”, arată avocatul.

Ovidiu Șerban subliniază că autoritatea părintească presupune existența unui cumul de drepturi și obligații, pentru părinți, în creșterea și educarea copilului precum și cu privire la bunurile acestuia. „De fapt, acest ansamblu de drepturi și obligații presupune că părinții trebuie să ia decizii împreună cu privire la îngrijirea, educația și protecția copilului, supunerea la tratamente medicale precum și administrarea bunurilor sale. În toate deciziile lor, părinții trebuie să aibă permanent în vedere interesul superior al copilului. Mai mult, fie că deciziile se iau de părinți, fie de către instanță în cadrul procedurii judiciare, este extrem de important ca întotdeauna la luarea acestora, să fie avut în vedere interesul superior al copilului”, recomandă expertul ZRP.

Niciunul dintre părinți nu trebuie să devină și mamă și tată în același timp

La rândul lor psihologii amintesc faptul că, în funcționarea relațiilor dintre părinți și copil după separare, ar trebui să se țină cont de un principiu foarte important și anume că separarea părinților și schimbarea relației de cuplu nu trebuie să schimbe fundamental responsabilitățile parentale. „Cu alte cuvinte, responsabilitățile ca părinte nu ar trebui sa se modifice, în sensul că, în urma separării un părinte nu trebuie să facă tot ce făcea celălalt părinte și nici sa înceteze să facă ce făcea înainte. În urma separării, în relația cu copilul nu ar trebui să intervină nici o sub- responsabilizare, nici o supra-responsabilizare. Niciunul dintre părinți nu trebuie să devină și mamă și tată în același timp, rolurile dinaintea separării în ceea ce privește relația cu copilul ar fi ideal să se mențină.  Este sănătoasă și naturală o specializare a fiecăruia dintre părinți în arii diferite în ceea ce privește contribuția la creșterea și educarea copilului, deci această contribuție poate să fie diferită într-un mod sănătos, binele copilului conturându-se tocmai prin această colaborare în care fiecare oferă ceea ce are și știe că  este “specialist” în anumite arii. Este sănătos ca un  părinte să îndrume uneori copilul spre celălalt părinte pentru a primi susținere, cu condiția ca această trimitere să se bazeze pe acceptarea contribuției celuilalt părinte și nu pe încercarea de a-l forța pe acela să își aducă contribuția). Pentru dezvoltarea psihoemoțională a copilului, înțelegerea faptului că părinții sunt diferiți și că ei contribuie, relativ egal și autentic la creșterea lui, este benefică și oglindește desfășurarea naturală a colaborării dintre părinți, indiferent daca ei constituie un cuplu sau nu în continuare”, detaliază psihologul Monica Doroftei.

Pentru ca această relativă egalitate a contribuției părinților dar și separarea în sine să nu fie percepută ca un dezavantaj invalidant de către copil, este nevoie ca el să poată lua legătura (vizita, suna etc) cu fiecare părinte cu acordul sau știința celuilalt părinte (copilul să știe că este în regulă să țină legătura și să îl implice și pe celălalt părinte în situațiile pe care le trăiește indiferent cu care dintre părinți se află în acea perioadă de timp).

Contribuția părinților la cheltuieli

Un alt capitol important care trebuie bine stabilit după divorț este cel referitor la contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătura și pregătirea profesională a copiilor.

Avocatul ZRP subliniază faptul că pot exista mai multe variante. De exemplu, părinții se pot înțelege cu privire la contribuția lor la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, înțelegere de care poate lua act notarul în cazul divorțului notarial sau instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț. În cazul în care părinții nu ajung la o înțelegere, instanța de tutelă stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătura și pregătire profesională a copiilor.

De asemenea, pot exista situații în care obligația de întreținere se execută și în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Este de subliniat însă că pensia de întreținere este un drept al copilului, iar nu al părintelui cu care acesta locuiește, astfel cum, greșit se apreciază în unele situații. Prin urmare, părintele cu care locuiește minorul considerăm că nu ar putea renunța la acest drept al minorului, fără să aducă atingere interesului superior al acestuia. Sunt cazuri în care pensia de întreținere poate fi sub forma unei sume fixe sau alte în care aceasta se stabilește sub forma unei cote procentuale din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Pensia de întreținere stabilită sub forma unei sume fixe se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației. „Întreținerea datorată de părinte se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat. Pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. Părțile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanța de tutelă poate hotărî ca întreținerea să fie achitată prin plata anticipata a unei sume globale care să acopere nevoile de întreținere ale celui îndreptățit pe o perioada mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreținerea, în măsura în care debitorul întreținerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligații. Dacă apare o schimbare în ceea ce privește posibilitățile financiare ale părintelui care plătește întreținerea și nevoia copilului care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”, explică Ovidiu Șerban

Avocatul ZRP mai atrage atenția că este că decizia ambilor părinți este necesară pentru situații importante, care pot afecta semnificativ minorul (alegerea unității de învățământ, a spitalului de tratament, plecarea din țară etc.), iar nu pentru problemele curente, uzuale.

Atenția la comportamentul copiilor


Părinții care trec printr-un divorț sunt sfătuiți de psihologi să țină cont de faptul minorul implicat într-o astfel de situație are o serie de tendințe, printre care:  aceea de a-și vedea părinții din nou împreună (mai ales dacă față de copil au fost păstrate aparențele unei bune înțelegeri sau dacă nu se prezintă copilului situația reală, adică decizia părinților de încheiere a relației de cuplu); aceea de a-l împăca și de a-l apăra pe părintele pe care îl vede mai trist, mai dezavantajat, care suferă mai mult (aceasta este reacția pe care părinții o observă și tind să o folosească cel mai des, în detrimentul copilului, căci nevoia părinților de a îl determina pe copil să decidă care dintre părinți are dreptate sau care a greșit, trece pe primul plan și pierd astfel din vedere binele superior al copilului); aceea de a aduce lucrurile așa cum erau înainte, atât în ceea ce privește faptul că locuiau împreună părinții, cât și în ceea ce privește dezvoltarea sa emoțională (va avea tendința să se comporte conform vârstei pe care o avea chiar înainte de separare, să regreseze psihoemotional, ca un mecanism de apărare împotriva sentimentului său de neputința, mai ales atunci când unul dintre părinți pare a nu accepta situația, nu reușește să se echilibreze și neglijează atât nevoile sale cât și nevoile copilului).

“Din acest motiv este vital ca părinții să permită schimbările cerute de noile etape de dezvoltare pe care le parcurge copilul (copilul continuă să crească, chiar dacă părinții s-au separat). Încurajăm conștientizarea faptului că într-o separare efortul depus de părinți este semnificativ mai mare, atât pentru susținerea depășirii momentului separării, cât și ulterior, pentru menținerea unui climat sănătos și echilibrat, singurul care poate asigura dezvoltarea psihoemoțională în parametri de normalitate”, precizează psihologul Monica Doroftei.

De altfel, specialiștii menționează că este esențial, cu atât mai mult în contextul separării părinților ca minorul să aibă acordul fiecăruia dintre părinți pentru a crea sau a menține o relație, un atașament sănătos cu celălalt părinte. Copilul nu trebuie să  simtă că trădează un părinte daca îl iubește și pe celălalt. Negarea de către un părinte a contribuției celuilalt părinte sau respingerea acestuia fără discernământ are drept urmare inhibarea sau supradezvoltarea, la copil, a caracteristicilor pe care copilul le asociază părintelui respins. Atitudinea negativă manifestată față de celălalt părinte în prezența copilului (indiferent dacă părintele vizat este prezent sau nu) rănește copilul și declanșează mecanisme prin care copilul va încerca sa-și ajusteze comportamentul în funcție de nevoile părintelui “defavorizat“ în detrimentul propriilor nevoi, pentru ca ulterior să acționeze în sens opus, ceea ce are îi va îngreuna semnificativ conturarea identității personale și îi va perturba dezvoltarea în toate aspectele relaționale ale vieții sale. Indiferent de disensiunile la nivelul cuplului, când copilul își vede părinții colaborând pentru binele său, el urmează etapele firești de dezvoltare și nu se adaptează artificial în detrimentul dezvoltării sale sănătoase.

“Pentru copil este mai puțin important din vina cui are loc separarea sau cine are dreptate în relația de cuplu, pentru el este vital să înțeleagă care este impactul, consecința separării, în termeni practici, pragmatici (unde locuiește, mănâncă, unde doarme, unde cere ajutor când are nevoie, cui îi cere permisiunea să facă lucruri etc.). În cazul cuplurilor separate impactul unei promisiuni neținute fata de copii este mai mare pentru că efortul de adaptare este deja mărit iar nerespectarea promisiunilor (program, participarea la evenimente socio-culturale, educative etc) crește sentimentul de insecuritate, instabilitate, iar copilul va încerca să pedepsească părintele care nu își tine promisiunile refuzând sa se vadă cu el sau exagerând nevoile exprimate sau manifestate, astfel încât să se asigure că nu mai este neglijat. În abordarea părinților, este necesară diferențierea între rolul de partener de cuplu și rolul de părinte, această diferențiere fiind singura care face posibilă separarea la nivelul cuplului și continuitatea rolului parental. Astfel este menținută și acceptată atât prezența cât și contribuția fiecăruia dintre părinți (separarea cuplului nu înseamnă ieșirea din rolul de părinte, ea presupune suplimentarea eforturilor, astfel încât beneficiile prezenței intermitente să fie similare implicării permanente). Ca o concluzie, atunci când vorbim despre separarea părinților și despre respectarea interesului superior al copilului, trebuie să ținem minte că, pentru a minimiza impactul psihoemotional al despărțirii asupra copilului, este nevoie ca toate schimbările de program, de domiciliu etc. să intervină treptat, dându-i ocazia copilului să se adapteze, să se țină cont de etapa de dezvoltare în care acesta se află și de contextul prealabil de viață al familiei, neexistând rețete general valabile pentru stabilirea unui program. Încurajarea copilului să mențină relații cu ambii părinți și neexcluderea vreunuia dintre ei este esențiala pentru binele copilului, la fel cum este separarea disensiunilor de la nivelul cuplului de exercitarea rolului de părinte și de relația fiecăruia dintre părinți și copil”, arată psihologul Monica Doroftei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 310 / 4869
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Litigation Lawyer
bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Raiffeisen Informatik în vânzarea COMPAREX Group către SoftwareONE. Anca Albulescu a condus echipa din București
Avansul economiei fundamentat pe consum, indisciplina financiară şi creşterea costului cu forţa de muncă ar putea mări numărul firmelor care apelează la umbrela insolvenței. Avocații TZA estimează că tendința de creștere a numărului procedurilor deschise, manifestată în ultimii 2 ani, se va menține și în 2019
Alexandru Aparaschivei se alătură NNDKP Consultanță Fiscală în calitate de coordonator al echipei de TVA
RTPR Allen & Overy câștigă un important litigiu de dreptul muncii pentru Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord
LegiTeam: Bondoc & Asociații is looking for PART TIME RECEPTIONIST
Studiu realizat de CMS - Țările din Europa Centrală și de Est sunt mai amenințate de atacurile cibernetice. Gabriel Sidere, Managing Partner: Obligația de raportare a eventualelor atacuri și evaluarea impactului necesită asistență specializată din partea unor echipe de avocați cu experiență
Cele mai interesante dosare de insolvență în care s-au implicat avocații Dentons, în 2018, au fost din banking și retail. Tiberiu Csaki, Partner: Ne concentrăm pe insolvențele transfrontaliere, unde avem un foarte bun potențial, dată fiind expertiza noastră în multiplele jurisdictii
Proiectele BSMP în domeniu Energiei. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Oportunitățile off-shore și investițiile în proiecte regenerabile au constituit polii de interes anul acesta
Practica M&A și Real Estate a Clifford Chance Badea închide 2018 cu un portofoliu diversificat de investitori și proiecte asistate | Două mandate importante de asistență buy-side au fost finalizate în luna decembrie
Noua legislație a insolvenței, cu bune și rele | Principalele prevederi de care actorii acestei piețe ar trebui să țină seama, explicate de Mariana Popa, partener în cadrul V.F. Insolvenţă SPRL
Noi promovări la Mușat & Asociații. Doi litigatori ai firmei devin parteneri, alți nouă fac un pas înainte în carieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...