Cum văd investitorii, băncile și autoritățile al doilea val de investiții în energia regenerabilă. Concluziile evenimentului Schoenherr și Asociații SCA dedicat acestui sector
14 Mai 2021
BizLawyerÎn cadrul evenimentului dedicat tendințelor actuale din sectorul energiei regenerabile, s-a discutat despre proiectele pe care le au în lucru autoritățile în acest moment, menite să sprijine sectorul energiei regenerabile (inclusiv schema de sprijin bazată pe mecanismul contracts for difference – CfD, reglementarea contractelor bilaterale directe – PPA, sau redactarea ghidului care va face posibilă depunerea de aplicații pentru accesarea finanțării disponibile prin Fondul de Modernizare), despre bancabilitatea proiectelor de energie regenerabilă, așteptările investitorilor și provocările cu care se confruntă aceștia, precum și despre cum pot fi aliniate interesele tuturor părților relevante.
Evenimentul a fost găzduit de avocații Schoenherr Monica Cojocaru, Partener (corporate/M&A și energie) și Dr. Simona Chirică, Partener (real estate și construcții), care au discutat despre ce se întâmplă în piață cu invitații lor: George Niculescu, Secretar de Stat, Ministerul Energiei; Cristina Ghimbovschi, Șef Department Project Finance & Analiza financiară/ Divizia Produse Corporate, Banca Comercială Română; Adrian Borotea, Vicepreședinte Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA); Martin Moise, Prim-Vicepreședinte Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES).
„În ultima perioadă, am sesizat un interes crescut în piață și în rândul clienților noștri pentru sectorul energiei regenerabile. Se vorbește deja despre al doilea val de investiții și dezvoltări în acest domeniu, dar lucrurile sunt diferite față de cum erau în perioada 2008-2014, preocupările și provocările pieței sunt altele, iar unele dintre întrebările ridicate în tranzacții și în dezvoltarea proiectelor sunt noi‟, a declarat Monica Cojocaru, Partener Schoenherr și Asociații SCA, specializată în corporate/M&A și energie.
În cadrul evenimentului, s-a discutat despre proiectele pe care le au în lucru autoritățile în acest moment, menite să sprijine sectorul energiei regenerabile (inclusiv schema de sprijin bazată pe mecanismul contracts for difference – CfD, reglementarea contractelor bilaterale directe – PPA, sau redactarea ghidului care va face posibilă depunerea de aplicații pentru accesarea finanțării disponibile prin Fondul de Modernizare), despre bancabilitatea proiectelor de energie regenerabilă, așteptările investitorilor și provocările cu care se confruntă aceștia, precum și despre cum pot fi aliniate interesele tuturor părților relevante.
„Trebuie să învățăm din lecțiile trecutului și e important să ne asigurăm că venim cu un cadru legislativ stabil și predictibil pentru investitorii activi în domeniul energiei regenerabile‟, a declarat, în cadrul evenimentului, George Niculescu, Secretar de Stat, Ministerul Energiei. În legătură cu stadiul redactării pachetului legislativ care va face posibilă implementarea unei noi scheme de suport, domnia sa a precizat că „un orizont de timp realist pentru ca mecanismul CfD să intre în vigoare este de 24 de luni, însă Ministerul își propune derularea procesului conform unui calendar accelerat, care ar putea face posibilă noua schemă de sprijin în 16-18 luni. Se lucrează în prezent la definirea arhitecturii mecanismului, atât la nivelul consultanților externi contractați în acest sens, cât și în cadrul unui grup de lucru din Minister.‟ Totodată, referindu-se la stadiul adoptării ghidului de finanțare și definirea direcțiilor prioritare care ar putea face posibilă depunerea de aplicații pentru accesarea fondurilor disponibile prin Fondul de Modernizare, domnul Niculescu a anunțat că Ministerul Energiei speră că acestea vor fi gata la timp pentru a permite participarea la runda da aplicații din decembrie 2021.
„Este un moment favorabil pentru energia regenerabilă, există dorința politică (la nivel european și național) de a facilita investițiile în acest sector și de a continua rezolvarea diverselor probleme practice cu care acesta se confruntă. România are un potențial real în domeniu, pe care investitorii sunt gata să îl transforme în realitate. Credem în importanța colaborării active între industrie și autorități pentru a asigura implementarea măsurilor care vor permite atingerea acestui potențial‟, a declarat Adrian Borotea, Vicepreședinte RWEA.
„Investitorii activi în domeniul energiei regenerabile au nevoie de predictibilitate și stabilitate pe termen lung. Este esențial să restabilim încrederea investitorilor în capacitatea României de a asigura un cadru legislativ clar, previzibil și stabil, iar introducerea unei scheme de sprijin, la fel ca și posibilitatea de a încheia PPA, sunt unele dintre elementele cheie în acest sens‟, a declarat Martin Moise, Prim-Vicepreședinte PATRES. Vorbind despre schema de sprijin bazată pe mecanismul CfD anunțată de autorități, dumnealui a precizat că „este importantă o analiză personalizată în definirea funcționării acesteia, diferențiat în funcție de tehnologie.‟
„În analiza unui proiect de energie regenerabilă în vederea finanțării, cântăresc mult pentru bancă experiența investitorului în domeniu, maturitatea tehnologică, măsura în care proiectul este sustenabil din punct vedere financiar prin el însuși. Atât până la introducerea unei noi scheme de sprijin pentru energia regenerabilă – care este esențială pentru dezvoltarea sectorului –, cât și după acel moment, posibilitatea de a încheia PPA este un factor critic pentru a crește șansele proiectelor la atragerea de finanțare bancară‟, a declarat Cristina Ghimbovschi, Șef Department Project Finance & Analiza financiară/ Divizia Produse Corporate, Banca Comercială Română.
„Față de primul val de investiții în regenerabile, lucrurile s-au complicat din punct de vedere legislativ în legătură cu aspectele de real estate. În plus față de aspectele juridice analizate în mod curent în scopul securizării terenului necesar dezvoltării unui proiect de energie regenerabilă, care nu sunt deloc puține, trebuie tratate cu atenție și o serie de elemente ce au făcut obiectul unor modificări legislative recente, precum noua procedură de vânzare a terenurilor agricole, introdusă anul trecut, sau necesitatea obținerii certificatului privind calitatea solului‟, a declarat Dr. Simona Chirică, Partener Schoenherr și Asociații SCA, specializată în real estate și construcții.
În cadrul evenimentului, a fost lansată prima ediție a publicației renew Romania. Gândită ca un ghid pentru investitorii și dezvoltatorii din domeniul energiei regenerabile, publicația a fost realizată de Schoenherr și Asociații SCA cu implicarea organizației internaționale REN21, a unora dintre cele mai importante bănci active în România (Banca Comercială Română, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank), a experților în fonduri europene de la Wise Finance Solutions, a asociațiilor din sectorul energiei regenerabile (RWEA, PATRES), precum și a avocaților specializați în energie din celelalte birouri Schoenherr din regiunea Europei Centrale și de Est. Publicația poate fi descărcată gratuit de pe website-ul Schoenherr, la următorul link: https://www.schoenherr.eu/content/renew-romania-2021/
„Energia regenerabilă este un pilon esențial pentru ca țara noastră să își atingă obiectivele în cadrul tranziției energetice. Cu o serie de măsuri legislative coordonate, România poate crea cadrul necesar pentru ca interesul pe care îl simțim în piață să se materializeze într-o poveste de succes pentru sectorul de regenerabile, de data aceasta. În acest sens, este importantă menținerea unui dialog activ între actorii relevanți din domeniu, iar ghidul renew Romania e menit să faciliteze acest dialog‟, a declarat Monica Cojocaru cu privire la publicația lansată în cadrul evenimentului.
Schoenherr este o firmă regională de avocatură, activă în Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est, unde operează 15 birouri. Firma este prezentă în România de 25 de ani, oferind servicii de asistență juridică în principalele arii de practică relevante pentru activitatea companiilor locale și multinaționale. Schoenherr și Asociații SCA este recunoscută de principalele organisme internaționale de cercetare a pieței de avocatură (Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000).
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 924 / 1695 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
Concursul de Procese Simulate de Drept Civil Filip & Company și-a desemnat câștigătorii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
A doua ediție a Summit-ului internațional pe teme de parteneriat public-privat, derulat sub egida IFC ̸ Băncii Mondiale, a reunit peste 100 de invitați speciali
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...