Curtea de Conturi: Loteria a facut plati nejustificate si nelegale de cca 3 mil. euro catre firma Ratiu & Ratiu. Vom solicita daune, spun avocatii
10 Ianuarie 2012 Rares Teodor
Potrivit Raportului Curtii de Conturi, la categoria deficienţelor care au generat prejudicii, cele mai frecvente abateri se datorează nerespectării legislaţiei privind efectuarea cheltuielilor din fonduri publice, 4.584 cazuri, respectiv 90% din total, situaţie care arată că disciplina financiară în domeniul finanţelor publice este frecvent încălcată de responsabilii cu gestionarea fondurilor publice.
| |
CNLR a efectuat plăţi nejustificate şi nelegale către SCA Raţiu & Raţiu în sumă totală de 12.026 mii lei urmare administrării defectuoase a acordurilor cadru încheiate cu această casă de avocatură în perioada 2009 – 2010, se arata in ultimul raport al Curtii de Conturi.
Potrivit documentului aflat in posesia redactiei, pe parcursul derulării acordurilor cadru, CNLR a încheiat contracte subsecvente pentru servicii de consultanţă în sumă de 10.291 mii lei, care nu se justificau din punct de vedere al necesităţii, aceste servicii fiind efectuate anterior de către alte case de avocatură şi decontate de către CNLR.
Totodată, CNLR a efectuat plăţi către societatea de avocatură în sumă de 1.113 mii lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă ce aveau ca obiect organizarea şi redactarea documentaţiei aferente procedurilor de achiziţii publice, cu toate că acestea reprezentau atribuţii ale personalului de specialitate din cadrul CNLR.
Potrivit documentului aflat in posesia redactiei, pe parcursul derulării acordurilor cadru, CNLR a încheiat contracte subsecvente pentru servicii de consultanţă în sumă de 10.291 mii lei, care nu se justificau din punct de vedere al necesităţii, aceste servicii fiind efectuate anterior de către alte case de avocatură şi decontate de către CNLR.
Totodată, CNLR a efectuat plăţi către societatea de avocatură în sumă de 1.113 mii lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă ce aveau ca obiect organizarea şi redactarea documentaţiei aferente procedurilor de achiziţii publice, cu toate că acestea reprezentau atribuţii ale personalului de specialitate din cadrul CNLR.
CNLR a mai încheiat contracte subsecvente pentru servicii, în sumă de 622 mii lei, care nu erau prevăzute în acordul cadru încheiat în anul 2009 şi care nu aveau aprobarea Consiliului de Administraţie.
Mai mult, prin încălcarea prevederilor legale, CNLR a încheiat contracte subsecvente fără să stabilească valoarea acestora. Acest fapt a condus la depăşirea valorii maxime stabilită în acordul cadru din 2009 cu suma de 5.917 mii lei, sustine Raportul Curtii de Conturi.
Potrivit institutiei, nu au fost respectate următoarele: Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNLR; Hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 13.03.2009; Acordul cadrul nr. 140/2009 încheiat cu SCA Raţiu & Raţiu; art. 147, alin. 1, lit. b) din OUG nr. 34/2006.
„Am contestat Raportul, am facut plangere pentru abuz si vom solicita daune”, a precizat pentru BizLawyer Monica Ratiu, care a explicat ca toate procedurile au fost respectate.
Curtea de Conturi a constatat un prejudiciu de 3,2 mld. de lei în 2010 la instituţiile publice
Bugetul de stat a fost prejudiciat în 2010 cu 3,2 miliarde de lei chiar de instituţiile publice, potrivit raportului Curţii de Conturi. "Din evaluarea estimativă a abaterilor constatate de Curtea de Conturi ca urmare a acţiunilor desfăşurate la entităţile verificate se vor încasa la bugetele publice 3,2 miliarde lei, din care 2,4 miliarde lei din neregulile care au condus la neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare şi 0,8 miliarde lei din neregulile care au condus la producerea unor prejudicii ", se arată în raportul Curţii de Conturi.
Reprezentanţii Curţii estimează că pe acţiuni specifice activităţilor Curţii de Conturi ca urmare misiunilor de audit public extern se vor încasa 1,3 miliarde lei, iar din acţiunile de control 1,9 miliarde lei.
Prejudiciul stabilit a fost cauzat în special de: nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare, neîndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetele publice, utilizarea nelegală a fondurilor acordate de la buget, dar şi abateri cu privire la administrarea contractului de achiziţie publică.
Cele mai frecvente abateri constatate la categoria de venituri suplimentare, 2.708 cazuri, respectiv 77% din totalul cazurilor privesc deficienţe în stabilirea, evidenţierea şi încasarea în cuantumul şi la termenele
prevăzute de lege şi 518 cazuri, care se referă la neîndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetele publice.
La categoria deficienţelor care au generat prejudicii, cele mai frecvente abateri se datorează nerespectării legislaţiei privind efectuarea cheltuielilor din fonduri publice, 4.584 cazuri, respectiv 90% din total, situaţie care arată că disciplina financiară în domeniul finanţelor publice este frecvent încălcată de responsabilii cu gestionarea fondurilor publice.
"Abaterile de la legaliate şi regularitate şi deficienţele financiar-contabile identificate cu ocazia celor 1.574 misiuni de audit financiar au condus la constatarea neregularităţii a 1.511 conturi de execuţie bugetară şi prin urmare entităţilor verificate nu le-au fost emise certificate de conformitate ", se mai arată în raportul Curţii de Conturi pe 2010.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 248 / 1804 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se vede avocatura din R. Moldova in Chambers Europe. Cele cinci firme care conteaza
Madalina Neagu (Schoenherr): Avem pe masa 7 tranzactii de M&A. Cumparatorii sunt prudenti, pun accent pe ajustarile de pret si pe prevederile ce vizeaza raspunderea vanzatorilor
Avocaţii Muşat & Asociaţii, prezenţi la deschiderea sedinţei de tranzacţionare a London Stock Exchange
Salans a câştigat premiul Fima de Avocatură a Anului la Gala SEE Europaproperty
Kinstellar, premiata pentru serviciile oferite clientilor in Europa Centrala si de Est
Salans, alaturi de Monsson Group în vânzarea proiectului eolian Crucea Nord către STEAG GmbH
NNDKP a asistat Nokia România pe parcursul întregii proceduri de concediere colectivă din fabrica de la Jucu
Galaxy Tobacco, asistata de Bostina si Asociatii, castiga o batalie in razboiul cu ANAF, la ICCJ
Grand Offices executa silit o companie controlata de Dan Fisher, prin avocatii de la Dragne & Asociatii
ZRP câștigă litigiul pentru asocierea condusă de SAFEGE S.A. împotriva Compania Apa Braşov S.A.
Liz Minea reintra in business. Minea si Asociatii se focuseaza pe litigii si consultanta juridica in mai multe arii de practica
Ţuca Zbârcea & Asociaţii susţine World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţionala de fotojurnalism
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
- Deutsche Bank se va ocupa de vânzarea reţelei din sud-estul Europei a Hypo Alpe Adria
- BNR: 221 de firme, în interdicţie bancară la 30 aprilie
- Europa de Est construieşte un "Inel de Apărare" împotriva ieşirii Greciei
- Două companii străine vor realiza auditul sectorului bancar spaniol
- Leul s-a apreciat faţă de euro şi dolar
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS




