ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dr. Constantin BRÂNZAN, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu peste 40 de ani de experiență în magistratură, se alătură echipei POPESCU & ASOCIAȚII

07 Iulie 2020   |   BizLawyer

Ca urmare a exercitării funcției de judecător, dr. Constantin BRÂNZAN a dobândit o cunoaștere aprofundată a sistemului judiciar din România și din Uniunea Europeană, având o înțelegere exhaustivă a aspectelor jurisprudențiale în materia dreptului civil, comercial, financiar–bancar, al asigurărilor precum și al drepturilor omului.

 
 
Avocatul Constantin BRÂNZAN, magistrat de carieră până în anul 2018, cu o experiență judiciară de peste patru decenii, s-a alăturat echipei POPESCU & ASOCIAȚII, în cadrul Departamentului de Litigii și Arbitraj.

Jurist de renume, având o diplomă de studii doctorale (2001), o diplomă de studii postuniversitare în drept civil (1987), are o expertiză solidă, dobândită pe parcursul unei lungi cariere judiciare, inclusiv în calitate de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a activat mai mult de 15 ani, perioadă înlăuntrul căreia deținut și funcția de director al Institutului Național al Magistraturii. După încheierea carierei de judecător, a redobândit calitatea de arbitru și supraarbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României precum și la Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial, de pe lângă Camera de Comerț, Navigație și Agricultură Constanța.


Ca urmare a exercitării funcției de judecător, dr. Constantin BRÂNZAN a dobândit o cunoaștere aprofundată a sistemului judiciar din România și din Uniunea Europeană, având o înțelegere exhaustivă a aspectelor jurisprudențiale în materia dreptului civil, comercial, financiar–bancar, al asigurărilor precum și al drepturilor omului.

„Sunt onorat să mă alătur extraordinarei echipe de avocați din cadrul firmei POPESCU & ASOCIAȚII, fiind convins că împreună vom putea dezvolta ariile de practică pentru care sunt recunoscuți, dar și portofoliul de clienți. Totodată cred că împreună putem să dăm și mai multă valoare departamentului de litigii al firmei POPESCU & ASOCIAȚII, recunoscută  pe piață atât de clienți cât și de publicațiile de specialitate”, a declarat dr. Constantin BRÂNZAN.

“În această perioadă de incertitudine, companiile au nevoie de echipe de avocați stabile și experimentate, care să poată gestiona dosare de o manieră responsabilă. Domnul BRÂNZAN vine cu o experiență impresionantă în sistemul judiciar local și împărtășește aceleași principii și valori cu membrii echipei POPESCU & ASOCIAȚII, deopotrivă seniori și colaboratori: excelența, responsabilitatea, rigoarea și etica în profesie. Este o bucurie să am alături un profesionist de un asemenea calibru și am toată încrederea că împreună vom construi cea mai puternică echipă de litigii din România,” a adăugat Octavian POPESCU.

POPESCU & ASOCIAȚII este societatea de avocatură ce pune la dispoziția clienților premium servicii integrate de excepție, atât în România cât și peste hotare, în toate ariile de practică relevante și în mod special, în industriile de interes pentru jucătorii economici activi.

Înființată ca societate full-service, POPESCU & ASOCIAȚII și avocații săi au reușit în numai 1 an de la înființare să fie incluși în elita avocaturii de business din România în arii precum Corporate/Fuziuni și Achiziții, Litigii, Parteneriate Public-Privat și Achiziții Publice, Restructurare și Insolvență, Taxe și Dreptul Penal al Afacerilor, în baza capabilităților extraordinare în sectorul juridic, recunoașteri acordate de toate prestigioasele directoare juridice precum Chambers & Partners, IFLR 1000, Benchmark Litigation și Legal 500 EMEA, edițiile 2020.

Societatea de avocatură a fost inclusă pe lista scurtă de către Benchmark Litigation Europe pentru Firma de Avocatură a Anului în Litigii, la ediția 2020 a Premiilor Benchmark Litigation și de către Europa Property, publicația specializată în sectorul imobiliar comercial din Europa Centrală și de Sud-Est, la categoria Firma de Avocatură a Anului în România în Imobiliare în cadrul Premiilor SEE Real Estate, ediția a 15-a.

POPESCU & ASOCIAȚII a primit, de asemenea, premiul pentru Cea mai Bună Firmă de Avocatură în Litigii din România și a fost recunoscută printre Cele mai bune Firme de Drept Penal al Afacerilor din România, în baza experienței extraordinare și a recunoașterii venite din partea mediului juridic din România, la Gala Premiilor Avocaturii din România, 2019.

Citește și
→   Popescu & Asociații - puternică, stabilă și recunoscută după primul an de activitate | Octavian Popescu, Partener Coordonator: Din punct de vedere al business-ului, 2019 ne-a surprins plăcut, depășindu-ne așteptările și prognozele, în termeni financiari, de volum și complexitate a mandatelor. Văd un an 2020 cu creștere

Echipa de litigii a POPESCU & ASOCIAȚII include în acest moment mai mulți parteneri și alți zece avocați, cu specializări multidisciplinare în arii precum restructurare și insolvență, dreptul penal al afacerilor, dreptul muncii, protecția datelor cu caracter personal, IT, telecom și media, dreptul transporturilor, care își desfășoară activitatea sub coordonarea lui Octavian POPESCU, fondatorul societății de avocatură.

Reamintim că Octavian POPESCU, fondator și partener al firmei POPESCU & ASOCIAȚII, a câștigat recent premiul „Avocatul Anului în România în Litigii și Arbitraje”, acordat de Benchmark Litigation, una dintre cele mai prestigioase distincții conferite de o publicație internațională pentru expertiza în materia soluționării disputelor.
Expertiza juridică în Litigii și Dreptul Penal al Afacerilor a fost recunoscută și de unul dintre cele mai importante directoare juridice, avocații POPESCU & ASOCIAȚII fiind recomandați de clienți pentru ca „se remarcă în dispute și fac totul de o manieră excepțională. Pun la dispoziție asistență juridică de excepție, în special în ceea ce vizează litigiile transfrontaliere.” (Legal 500 EMEA 2020). Tot anul acesta, un alt ghid de referință în domeniul juridic (IFLR 1000), a descris echipa în termeni elogioși: ”Au avocați cu calificări academice extraordinare, deci dincolo de parteneri sunt oameni foarte bine pregătiți".
În ultimele 12 luni firma și-a mărit efectivele, echipa de litigii și drept penal incluzând în acest moment avocați cu o expertiză, experiență și capabilitate extraordinară de a gestiona deopotrivă volume mari de dosare, cât și dosare cu o particularitate sau complexitate extraordinară.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1185 / 1678
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...