ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ianita Țui (Senior Associate - RTPR Allen&Overy): Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice au avut un efect benefic. Pe parcursul anului am avut câteva proiecte mari în derulare, fapt care confirmă că asistăm la un trend ascendent al acestei practici

04 Decembrie 2017   |   Ștefania Enache

Departamentul de achiziții publice din cadrul RTPR Allen &Overy este coordonat de Victor Pădurari (Partener) și Ianita Țui (Senior Associate).

 
 
Noul pachet legislativ privind achizițiile publice este, din punctul de vedere al avocaților, mult mai clar, reușind să acopere o paletă mai largă comparativ cu vechile reglementări. “Schimbările aduse de noul pachet legislativ - Legea 98/2016 privind achizițiile publice, Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - și de legislația secundară și terțiară au avut un efect benefic pentru practicienii din domeniul achizițiilor publice”, este de părere Ianita Țui, Senior Associate in cadrul RTPR Allen &Overy. . .


Experimentatul avocat precizează că practica Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) de a oferi răspunsuri rapide prin Biroul Helpdesk și informațiile disponibile în biblioteca de spețe ANAP ușurează destul de mult procesul de interpretare a legislației. “Considerăm că este un pas important în uniformizarea practicii în domeniul achizițiilor publice”, punctează Ianita Țui.

Câteva luni după adoptarea noilor normative au existat o serie de probleme în implementarea și interpretarea legislației. “Multe dintre probleme au fost legate de folosirea DUAE și de o eficientă evitare a conflictului de interese, însă datorită modelelor furnizate de ANAP, a normelor de punere în aplicare și legislației terțiare care a fost emisă la scurt timp după apariția pachetului legislativ am constatat că s-a produs o adaptare rapidă la noile reglementări. Pregătirea modelelor de contracte de achiziție publică care se află momentan în dezbatere publică reprezintă o măsură care va ajuta și la o abordare uniformă în materie de contracte. De asemenea, considerăm că pe viitor ar fi util să fie furnizat un ghid pentru executarea și monitorizarea managementului contractelor de achiziții publice care să ofere mai multe recomandări legate de adaptarea contractelor la diverse situații care ar putea reprezenta modificări ale contractelor de achiziții publice (în plus față de cele care au fost oferite până acum de ANAP)”, explică profesionistul RTPR Allen &Overy.

Mandate complexe,
volum de muncă semnificativ mai mare față de anul trecut

Departamentul de achiziții publice din cadrul RTPR Allen &Overy este coordonat de Victor Pădurari (Partener) și Ianita Țui (Senior Associate).




Un bun avocat în domeniul achizițiilor publice este cel care poate să se conformeze cerințelor comerciale ale clientului dar în același timp poate să anticipeze aspectele sensibile care pot atrage neînțelegeri sau opinii contrare între părți pe parcursul executării contractului sau în contextul unui control al autorităților sau a unui litigiu. Astfel, o cunoaștere temeinică a bunelor practici în achiziții, a practicii ANAP, a Curții de Conturi și a instanțelor în domeniul achizițiilor publice și a practicii internaționale în acest domeniu ajută la găsirea celor mai bune soluții atât pentru autoritățile contractante cât și pentru ofertanți sau operatorii economici care sunt parte la contractele de achiziții și concesiuni.

Ianita Țui, Senior Associate in cadrul RTPR Allen &Overy

 


Practica este împărțită în consultanță și litigii. Munca de consultanță în domeniul achizițiilor se bazează în mare parte pe asistență acordată operatorilor economici pe parcursul procedurii de atribuire (prin menținerea relației cu autoritatea contractantă pe parcursul procesului analizei și evaluării ofertelor, asistență în legătură cu solicitările de clarificări, trimitere de răspunsuri la solicitările de clarificări din partea autorităților contractante), interpretarea și implementarea contractelor de achiziții atât în contextul activității autorității contractante sau a operatorilor economici, cât și în contextul finanțărilor în sectorul public sau care implică contracte de achiziții sau concesiuni. “În plus, avem o vastă experiență în litigii care constă în asistență juridică și reprezentare în fața CNSC în legătură cu contestarea deciziilor autorităților contractante și asistență în fața Curții de Apel București pentru contestarea deciziilor CNSC”, amintește Ianita Țui.

În ultimul an, avocații au avut în lucru multe proiecte care au implicat o analiză detaliată din perspectiva legislației achizițiilor publice și a achizițiilor sectoriale, a legislației privind serviciile publice dar și a concesiunilor. “Consultanța oferită de noi pe parcursul anului a vizat diverse aspecte legate de documentații de atribuire /proceduri de atribuire și organizarea departamentelor de achiziții publice, pregătirea clauzelor obligatorii pentru contracte de achiziții publice și interpretarea legislației achizițiilor publice în ceea ce privește posibilitatea modificării contractelor de achiziții în contextul restructurării unui grup de societăți care implică mai multe autorități contractante, consultanță în legătură cu contracte de achiziții sectoriale și concesiuni sectoriale și analiza contractelor de delegare de servicii publice. Analiza cu privire la contractele de achiziții a acoperit atât aspectele legale (eg legate de modificarea contractelor, prelungirea acestora sau ajustarea prețului) cât și aspectele comerciale de interes pentru autoritățile contractante, operatorii economici/ofertanți sau părțile finanțatoare în cadrul unor proiecte de finanțare”, subliniază Ianita Țui.

Alaturi de cei doi coordonatori ai departamentului au lucrat mai mulți avocați: Andreea Burtoiu (Counsel), Bianca Eremia (Managing Associate); Bogdan Cordoș (Managing Associate), Andreea Chiriac (Associate), Loredana Duică (Junior Associate) și Cristi Porojanu (Junior Associate). În plus, acolo unde a fost nevoie s-a implicat și echipa de litigii cu experiență în achiziții publice, echipă care îi include pe: Valentin Berea (Partener), Răzvan Nănescu (Senior Associate), Adriana Dobre (Senior Associate),  Cristina Tudose (Associate) si Ana Nedelcu (Associate). 

“Anul acesta a venit cu un volum de muncă semnificativ mai mare față de anul trecut, în decursul căruia am constatat o stagnare în urma implementării noului pachet legislativ. Pe parcursul anului am avut câteva proiecte mari în derulare, fapt care confirmă că asistăm la un trend ascendent al acestei practici. Nu am asistat clienții în fața tribunalelor arbitrale în legătură cu contracte de achiziții, însă am contribuit ca experți ai părților prin redactarea unor opinii de specialitate cu privire la problemele de drept relevante în câteva spețe. Am asistat în acest sens atât autorități contractante cât și operatori economici”, arată Ianita Țui.

În acest moment portofoliul de clienți deținut de RTPR Allen &Overy este unul diversificat ca și profil și arii de practică. Firma de avocatură a consiliat finanțatori, operatori privați și autorități contractante. De altfel, domeniile în care activează clienții RTPR Allen & Overy sunt de cele mai multe ori din zona activităților relevante reglementate de legislația achizițiilor sectoriale, dar casa de avocatură are și clienți implicați în proiecte de infrastructură și construcții.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17 / 4521
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss își întărește echipele de Real estate și Energie din România cu doi avocați. Flaviu Nanu se alătură echipei în calitate de Counsel și Sebastian Boțic - Avocat Colaborator
Cum au lucrat avocații români în achiziția prin care Vitruvian a devenit acționar Bitdefender. CMS România și Clifford Chance Badea au avut mandate în tranzacția de 180 mil. $
Echipa Mușat & Asociații dedicată practicii de achiziții publice a avut un nivel ridicat de încărcare anul acesta. Iulian Popescu, Partener: Noul pachet legislativ a adus elemente care au îmbunătăţit procesul achizițiilor publice, dar o problemă gravă rămâne conduita autorităților contractante privind confidențialitatea ofertelor depuse
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Auchan în preluarea rețelei OK Supermarket. Ce avocați au fost implicați în proiect
Avansul pieței împrumutului sindicalizat va alimenta noi oportunități de business. Elena Iacob, partener ZRP: Există perspective foarte bune de creștere datorită investițiilor planificate în domeniul energiei și al infrastructurii
Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice, comentate de Vlad Cercel, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații. Legislația terțiară va trebui să ofere clarificări cu privire la problemele des întâlnite în practică
LegiTeam: “BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar
LegiTeam: Mareș | Danilescu | Mareş în asociere cu Dan Lupașcu recrutează avocat drept penal
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a new colleague
Metrorex caută avocați și pune pe masă 2 mil. lei pentru exproprieri
Ianita Țui (Senior Associate - RTPR Allen&Overy): Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice au avut un efect benefic. Pe parcursul anului am avut câteva proiecte mari în derulare, fapt care confirmă că asistăm la un trend ascendent al acestei practici
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...