Tuca Zbarcea & Asociatii

Mario Tonucci (Tonucci&Part­ners): „Companiile constata ca nu mai este convenabil sa stea in Romania”

24 Noiembrie 2010   |   Vlad Barleanu pentru Financiarul

„Tonucci&Partners” urmeaza sa de­vina reprezentanti ai Mayer Brown pen­tru piata din Romania in urmatoarele luni. Mark Gitenstein, actualul amba­sador ­al SUA in Romania, a fost avocat al Mayer Brown.

Mario Tonucci, fondator si Managing Partner al firmei de avocatura Tonucci&Part­ners

Sursa: Financiarul

 
 
Coordonatorul firmei „Tonucci & Partners” spune ca birourile de avocatura o duc bine datorita instabilitatii legislative. Mario Tonucci, fondator si Managing Partner al firmei de avocatura „Tonucci&Part­ners”, cu sediul la Roma, vorbeste despre activitatea biroului sau din Bucuresti si despre cauzele recesiunii economice.

Adaptarea continua a legislatiei din Romania face ca afacerile caselor de avocatura sa mearga bine, a declarat Mario Tonucci, fondator si Managing Partner al biroului de avocatura „To­nucci&Partners”, pentru „Finan­ciarul”. „Am inteles ca este o criza, la fel ca in alte tari, dar este o piata noua, cu probleme specifice, iar situatia nu este chiar asa de rea. Toate companiile au nevoie de consultanta in legislatia muncii, taxare, privatizari. Din cauza faptului ca legislatia este adaptata continuu, companiile au nevoie de asistenta”, spune Tonucci.


Acesta pune recesiunea economica pe seama cresterilor prea rapide gene­rate de credite bancare. „In aceasta tara, totul s-a derulat nebuneste intr-un anu­mit moment. Lumea n-a inteles ca este o limita pentru toate. Cred ca, in ultimii ani, Romania a crescut prea rapid. In cativa ani s-a schimbat totul, inclusiv costurile cu un loc de munca. Salariul unei secretare era de 200 de euro acum patru-cinci ani, iar acum este de 1.000 de euro. Asta inseamna ca o multime de companii care au venit sa investeasca, sa delocalizeze productia industriala cons­tata ca nu mai este con­venabil sa stea aici”, a afirmat Tonucci.

Avocatul mai da ca exemplu faptul ca plateste o chirie de 9.000 de euro lunar pentru birourile din centrul Bucures­tiului, in timp ce, in Milano, chiria este mai mica pentru un spatiu similar.

In privinta birocratiei si justitiei, Mario Tonucci afirma ca se fac progrese. „Oamenii din administratie au inteles ca trebuie schimbat ceva. In trecut, nu am avut multe procese. Clientii spuneau ca vor sa se duca la un anumit avocat, pentru ca este prietenul judecatorului. Acum, ei stiu ca judecatorii sunt judeca­tori si nu prieteni ai cuiva. La presiunile Uniunii Europene, s-a schimbat situatia. Pana recent era doar o chestiune de lobby”, a afirmat Tonucci.

In siajul asociatiei patronale Confindustria

Biroul international de avocatura „Tonucci&Partners” si-a deschis o repre­zentanta in Romania in 2000, ca urmare a cererilor pentru servicii din partea companiilor italiene care au demarat activitati in Timisoara si in Bucuresti. „Le-am oferit asistenta juridica si am decis sa ramanem si sa stabilim o casa de avocatura in Romania. A fost interesant, pentru ca tara a crescut constant, a ade­rat la UE, au fost o multime de proiec­te, de licitatii. Am fost parte a acestui proces de educare pentru aderarea la UE”, povesteste Mario Tonucci.

In Italia, „Tonucci&Partners” are un parteneriat cu organizatia patronala Confindustria, care, in Romania, a for­mat asociatia Unimpresa. Astfel, cei mai multi clienti au venit, pentru inceput, prin intermediul Unimpresa. „Apoi, am inteles ca, fiind o casa de avocatura romaneasca, puteam avea clienti de peste tot. La inceput, am avut o multime de avocati italieni rezidenti in Romania, acum sunt doar doi”, explica Tonucci evolutia firmei pe care o conduce.

Firma, cu sediul central la Roma, a inceput extinderea in regiunea est-europeana in urma cu 15 ani, prin deschiderea unui birou in Albania. „Avem un nivel de business important acolo, am asistat guvernul in crearea unei legislatii compatibile cu cea a UE si am oferit consultanta in privatizarile din domeniul energiei, teleco­mu­ni­ca­tiilor, mineritului. Suntem considerati cea mai buna firma de consultanta din Albania. Ne vom extinde si in alte tari. Probabil, in urmatoarele douasprezece luni, vom fi prezenti si in alte tari. Urmatoarele tinte sunt Ucraina si Polonia. Nu pentru ca noi am ales aceste tari, ci pentru ca avem clienti interesati, iar pentru noi nu este o problema sa deschidem un birou in Varsovia sau in Kiev”, a declarat Tonucci.

Parteneriat cu Mayer Brown

Compania a avut birouri si in New York si Paris, insa a decis sa le inchida din cauza competitiei dure cu gigantii mondiali ai acestui domeniu si sa pro­mo­veze aliante strategice, pentru a-si mentine o prezenta globala. In prezent, Tonucci are o alianta exclusiva cu Mayer Brown LLP, o puternica firma de avoca­tura anglo-americana, cu prezenta globala, care este foarte puternica pe piata din Asia. „Si competitia in Roma­nia este foarte puternica, insa nu sunt multe firme globale. Fiind italieni, este mai usor. Exista un segment din piata format din firme cu capital italian”, a mai spus avocatul.

„Tonucci&Partners” urmeaza sa de­vina reprezentanti ai Mayer Brown pen­tru piata din Romania in urmatoarele luni. Mark Gitenstein, actualul amba­sador ­al SUA in Romania, a fost avocat al Mayer Brown. „In prezent, trebuie sa aratam ca suntem gata sa fim consul­tantii celei mai bune firme americane”, spune Tonucci.

Potrivit presei internationale de specialitate, cifra de afaceri a „To­nucci&Partners” la nivel mondial a fost de 26 de milioane de euro in 2009, in usoara scadere fata de 2008 - 28 de mi­lioane de euro.

Mario Tonucci povesteste ca ince­puturile firmei in Romania au fost difi­cile, pentru ca erau cautati avocati cu relatii la judecatori. „Chiar si com­paniile italiene erau interesate sa nu pla­teasca unele taxe, sa obtina licente sau autorizatii. Nu eram firma potrivita, pentru ca actionam dupa litera legii. Nu era simplu sa ne acoperim cheltuielile”, spune Tonucci. Dupa sase ani pe pierderi, biroul din Romania a intrat pe profit si a inregistrat si rate anuale de crestere de 100%. In cativa ani, Tonucci se asteapta sa concureze cele mai mari companii locale si internationale de pe piata autohtona.

Activitatea din Romania este condusa din Bucuresti, ideea de a deschide o filiala la Timisoara fiind abandonata. In acest an, compania va continua sa mearga pe profit, in special pe baza activitatii din regiune. „Pentru companiile italiene, este folositor sa stie ca exista o firma care poate sa-i ajute sa in­tre mai bine pe o piata locala”, a de­clarat Tonucci. In Romania, 75% din activitatea casei de avocatura o consti­tuie consultanta - infiintarea de com­panii, contracte, fuziuni, achizitii, iar restul reprezentarea juridica.
 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 752 / 1807
 

Ascunde Reclama