ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anul trecut, Mitel & Asociații a fost lead-counsel pentru tranzacții derulate în mai multe jursdicții, coordonate din România -- Sorin Mitel, Managing Partner: Vedem o sofisticare a tranzacțiilor ce impune o mai mare specializare a avocaților de business. Clienții sunt mult mai atenți la eficiența și plusvaloarea adusă de serviciile legale; cine poate fi mai eficient, să dea plusvaloare afacerii clientului, va fi mai performant și mai bine cotat pe piață

07 Februarie 2018   |   Ștefania Enache

Anul trecut, volumul cel mai mare de activitate a fost asigurat de practicile M&A, corporate, dreptul muncii, drept imobiliar & constructii, litigii comerciale și de contencios administrativ.

Sorin Mitel, Senior Partner Mitel & Asociatii

 
 
Avocatura de business a intrat într-o nouă etapă, 2017 fiind văzut ca un an de inflexiune. Sorin Mitel, Senior Partner Mitel & Asociații, explică faptul că practicile care au dominat în perioada de criză/post-criză, respectiv litigiile legate de neonorarea obligațiilor contractuale, dosarele de insolvență/faliment, au început să scadă în volum, lăsând locul proiectelor de noi investiții, activității de business day-to-day și litigiilor legate de chestiunile asociate acestora. “Privit din unghiul noilor investiții, vedem 2018 ca un an în care trendul din 2017 se va menține, cu o creștere a volumelor”, punctează avocatul.

Liderul Mitel & Asociații este de părere că printre ariile ce trebuie consolidate în continuare se află M&A în general, dar și ariile de nișă legate de tipuri specifice de investiții. „Post-criză vedem o sofisticare a tranzacțiilor ce impune o mai mare specializare a avocaților de business. Un domeniu nou care impune o consolidare este unul de nișă, respectiv protecția datelor personale, având în vedere necesitatea implementării în 2018 a Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, chestiune care practic impactează, de o manieră mai mult sau mai puțin semnificativă, orice business din România”, mai spune Sorin Mitel.


Proiecte cu impact asupra mediului de afaceri românesc

Echipa Mitel & Asociații a lucrat anul trecut în câteva proiecte de anvergură care și-au pus amprenta inclusiv asupra mediului de afaceri românesc. Volumul cel mai mare de activitate a fost asigurat de practicile M&A, corporate, dreptul muncii, drept imobiliar & constructii, litigii comerciale și de contencios administrativ.

”Suntem optimiști pentru 2018. Așa cum am arătat, ne așteptăm ca trendul creșterii ariilor de practică menționate să se mențină și în acest an. În portofoliul nostru regăsim clienți care au în vedere proiecte noi în acest an și abia așteptăm ca acestea să se concretizeze”, a arătat coordonatorul firmei de avocați.
 
În acest moment, echipa este formată din 26 de avocați, dar Sorin Mitel este de părere că anul în curs va aduce datorită volumului de muncă mai mare și o creștere cu 15-20% a efectivelor firmei.

Printre proiectele ample din sfera tranzacțiilor M&A în care profesioniștii s-au implicat, trebuie nominalizat proiectul transfrontalier (coordonat din România) prin care acționarul majoritar al grupului Alexandrion a dobândit controlul unic asupra grupului printr-o tranzacție complexă cu acționarii minoritari. Dosarul a implicat elemente de finanțare, M&A și trei jurisdicții. Proiectul a fost coordonat de Mădălina Paisa – Partener și Șerban Suchea – Partener.

De asemenea, avocații au asistat vânzătorii unei importante societăți din domeniul VPN și al cyber-securității (CyberGhost) în cadrul unei tranzacții complexe care a presupus un management buyout, o achiziție a unui dezvoltator IT din Germania, urmate de vânzarea grupului consolidat către o societate listată la Bursa din Londra (Crossrider) în baza unei scheme de emitere acțiuni (stock options plan). Proiectul a implicat patru jurisdicții și mai multe negocieri paralele, structura și coordonarea fiind asigurate din România de Mitel & Asociații. Echipa care s-a ocupat de acest dosar a fost coordonată de Șerban Suchea – Partener.

Practica de M&A a continuat și în 2017 implicarea în proiecte din sfera serviciilor medicale. În această categorie intră achiziția de către Medicover a unei importante clinici medicale din județul Constanța. În cadrul acestei tranzacții, avocații Mitel & Asociații au fost de partea vânzătorilor. Proiectul a fost coordonat de Mădălina Paisa – Partener și Șerban Suchea – Partener.

Și în domeniul finanțărilor, echipa Mitel & Asociații a avut o activitate în creștere, fiind de partea multor jucători importanți de pe piață în proiecte variate, care au presupus re-finanțarea și/sau re-negocierea finanțărilor anterioare. Printre jucătorii pe care avocații i-au consiliat se află Arabesque, grupul hotelier Continental, Diamedix sau Happy Tour. Toate proiectele au fost coordonate de Mădălina Paisa – Partener.

Sfârșitul anului 2017 a marcat și creșterea semnificativă a volumului de muncă din departamentul de Data protection, având în vedere iminenta intrare în vigoare a noilor reglementări la nivel european. Mitel & Asociații a fost alături de clienții săi tradiționali, precum și de noi clienți care au dorit alinierea practicilor interne la noile cerințe ale legii, prin organizarea de sesiuni de training și revizuirea și actualizarea regulamentelor și politicilor interne precum și crearea unor noi proceduri meninte să asigure îndeplinrea cerințelor de reglementare. Printre cei mai importanți clienți vizați se numără Lear Corporation, Arabesque și/sau S&T România, proiectele fiind coordonate de Mădălina Paisa – Partener.

În domeniul imobiliar&constructii, firma a continuat să acorde asistență clienților (Immofinanz, Rewe etc) pentru proiectele lor de dezvoltare/extindere în sectorul rezidențial, office, retail etc. Proiectele din această practică sunt coordonate de Sorin Mitel - Partener și Ioana Negrea – Counsel.

În plus, Sorin Mitel a coordonat dosare majore în domeniul investițiilor. În această categorie intră proiectul de înființare a unei linii noi de asamblare a elicopterelor la Brașov-Ghimbav, pentru care Mitel & Asociații a continuat să acorde asistență clientului firmei Airbus Helicopters.

În zona litigiilor, notabilă este câștigarea definitivă în favoarea clientului Superlit a unui litigiu cu impact prin aspectele în dispută și prin sumele care s-au recuperat pentru client cu probatoriu în arii de expertiză care au necesitat specializări de nișă. Litigiul a fost gestionat de Magda Dima – Partner și Alina Ostroveanu – Managing Associate.

Schimbări majore: dispare atitudine mai „relaxată” a avocaților

Sorin Mitel subliniază faptul că niciodată clienții n-au plătit per se timpul muncit, ci au avut în vedere ce primeau, eficiența acelui timp. “Este adevărat însă, înainte de criză exista poate o abordare mai relaxată a acestui aspect. Acum clienții sunt mult mai atenți la eficiența și plusvaloarea adusă de serviciile legale. Avocații trebuie să dețină acum, pe lângă atributele tradiţionale, respectiv competente juridice fundamentale, identificarea problemei, putere de analiza, capacitatea de redactare/negociere și competențe complementare care includ o viziune largă, cunoștințe și aptitudini la un standard de excelență. Prin urmare, acest criteriu se aplică și acum, cine poate fi mai eficient, să dea plusvaloare afacerii clientului, va fi mai performant și mai bine cotat pe piață. Există deci o diferență majoră de semnalat: dacă în abordarea de dinainte de criză, era loc pentru o atitudine mai „relaxată” a avocaților, în noul context, celor care nu se vor adapta le va fi din ce în ce mai greu să reziste, chiar în condițiile în care numărul proiectelor va crește”, explică avocatul.

Activitatea de zi cu zi a firmei Mitel & Asociații se bazează pe colaborarea strânsă cu departamentele juridice ale clienților. „Aceasta colaborare este esențială pentru noi întrucât colegii din departamentele juridice ale clienților sunt de fapt interfața pentru mulți dintre clienții noștri și, în realitate, ei sunt cei cu care lucrăm zilnic”,amintește Sorin Mitel.

Avocatul mai spune că, în mod evident, birourile internaționale au un avantaj competitiv pentru că, pe lângă oportunitățile pe care le pot avea singuri în piață, au și această posibilitate de a primi proiecte de la firmele mamă din străinătate.”Prin urmare, orice astfel de sursă de clienți poate fi importantă și suntem deschiși acestor colaborări. Ceea ce, însă, este important sunt condiționările care ar putea veni odată cu astfel de afilieri. De aceea, urmărim mai curând stabilirea unor relații best friends, față de o legătură mai formalizată”, subliniază liderul Mitel & Asociații.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 138 / 4685
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Palatul Mogoșoaia rămâne în proprietatea Municipiului București. Un nou succes de anvergură al avocaților NNDKP
„Noutăţi în dreptul Uniunii Europene ediţia a V-a”. Concluziile conferinţei organizate de STOICA & Asociaţii
Țuca Zbârcea & Asociații se așteaptă ca solicitările privind asistența juridică legată de GDPR să continue și după luna mai. Ciprian Timofte, Managing Associate: Există o percepție cvasi-generală că, pentru a fi conform cu GDPR, ar fi suficient să te „acoperi” cu hârtii și proceduri. Total fals!
Regulamentul General pentru Protectia Datelor: În spatele scenei, alături de avocații Bondoc & Asociații
Rodica Manea devine al optulea partener local la CMS România. Gabriel Sidere (Managing Partner): Creșterea susținută pe care o înregistrăm în biroul din București are nevoie de noi lideri, ca Rodica
Succes NNDKP într-o procedură de arbitru de urgență pe rolul CCIR
Concentrația de minți formidabile, gândirea laterală și analiza strategică complexă, câteva din ingredientele performanței PeliFilip. Cătălin Alexandru, Partener: Litigiile sunt ca un joc de șah. Clienții se bucură să descopere că suntem cu mai multe mutări în fața adversarului
Penaliștii de la Mareș | Danilescu | Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au sesizat CCR în ”Dosarul Mineriadei”, în care îl apără pe Mugurel Florescu. Admiterea excepției ar avea efecte importante asupra modului de rezolvare a fondului cauzei
Reff & Asociații asigură trei tipuri de servicii pentru implementarea prevederilor GDPR. Echipa de zece avocați lucrează atât pentru societăți locale, cât și multinaționale, fiind implicată în ultimul an și în proiecte multijurisdicționale
Septimiu Stoica, Of Counsel Dentons: Pe piața de capital, cele mai frecvente solicitări de consultanță și asistență vin din zona ofertelor publice, fie că este vorba de finanțare, listare, răscumpărare sau ofertă publică obligatorie. Majoritatea proiectelor în care echipa Dentons s-a implicat au fost transfrontaliere
LegiTeam: Societatea Civilă De Avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocați definitivi pentru departamentul Consultanță
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...