Tuca Zbarcea & Asociatii

Tuca Zbarcea & Asociatii, Voicu Filipescu si RTPR Allen&Overy au depus oferte pentru consultanta la privatizarea CFR Marfa

18 Februarie 2012   |   Maria Teodoru

Privatizarea efectivă a pachetului majoritar la CFR Marfă va fi finalizată până la sfârşitul acestui an

 
 
Privatizarea efectivă a pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la CFR Marfă va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, care s-a întâlnit, vineri, la Bruxelles, cu vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar European responsabil de Concurenţă, Joaquin Almunia.

'Ne-am asumat ca până la sfârşitul lui aprilie 2012 să finalizăm procedurile de atribuire a contractului de consultanţă pentru privatizare iar până la sfârşitul acestui an vom avea finalizată şi privatizarea efectivă a pachetului majoritar', a declarat Alexandru Nazare.

Ministrul Transporturilor a menţionat că pentru CFR Marfă este vitală aprobarea unei scheme de compensare a datoriilor întrucât deja pe exerciţiul financiar de anul trecut compania a devenit viabilă şi ar fi avut profit dacă nu ar fi fost grevată de arierate istorice. 'Privatizarea CFR Marfă este necesară pentru a oferi acestei companii o şansă de salvare, având în vedere nivelul arieratelor din 2007 încoace. În 2010 şi 2011, datorită planului de restructurare şi eficientizare a companiei am reuşit să reducem semnificativ pierderile şi să asigurăm CFR Marfă o şansă la supravieţuire. Dar numai printr-o injecţie de capital substanţială rezultată în urma privatizării pachetului majoritar de 51% din acţiuni vom putea face din CFR Marfă o companie rentabilă, care să nu mai greveze asupra bugetului public şi a banilor din buzunarul fiecărui român', a arătat oficialul citat.


Potrivit acestuia, pentru serviciile de consultanţă în procesul de privatizare a CFR Marfă au fost primite nouă oferte în etapa de precalificare.

Companiile care şi-au manifestat interesul în acest sens sunt Deloitte, KPMG România - Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii SCA, Pricewaterhouse Coopers, Raiffeisen Capital&Investment - Seneca Group International - Voicu şi Filipescu SCA, Ernst&Young România- Ernst&Young UK - Ernst&Young Poland-Ernst&Young Greece-Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA-Allen&Ovely LLP, Societe Generale Corporate&Investment Banking, Commerzbank AG Representative Office Bucharest, Roland Berger Strategy Consultants şi The Boston Consulting Group - Horvath Partners Management Consulting.

'Şi-au exprimat interesul de a participa la acest proces companii de prestigiu de pe piaţa de consultanţă, semn că această privatizare poate fi un mare succes pentru România. Am în vedere pentru această afirmaţie şi semnalele pozitive pe care le-am primit în întâlnirile cu reprezentanţii BERD şi IFC, instituţii financiare internaţionale care ar putea sprijini investitorul strategic care va prelua în urma licitaţiei pachetul majoritar de la CFR Marfă', a adăugat Alexandru Nazare.


 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 180 / 1807
 

Ascunde Reclama