ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Wolf Theiss pregătește companiile pentru GDPR

12 Octombrie 2017   |   BizLawyer

Conferința a fost deschisă de Bryan W. Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss din București și a avut în panel specialiști în domeniul protecției datelor din cadrul Wolf Theiss, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și Oracle.

 
 
Organizată de Societatea de avocatură Wolf Theiss în contextul adoptării de către Parlamentul European a Noului Regulament General UE privind protecția datelor personale (GDPR), conferința "GDPR Roadmap – Connecting the business lines", și-a propus să pregătească companiile pentru aplicarea GDPR, cu accent pe importanța adoptării măsurilor specifice de conformitate până cel târziu 25 mai 2018.

Cu un număr de peste 100 de participanți, reprezentanți ai companiilor importante din diferite industrii precum banking, medical-farma, asigurări, IT, telecom, energie, retail, auto, FMCG, evenimentul s-a bucurat de un real succes, fiind totodată un prilej de a prezenta cel mai recent partener Wolf Theiss, Maria Maxim, specialist cu o experiență de aproape 20 de ani în domeniul juridic, conformitate și protecția datelor, din care aproximativ 7 ani în funcția de responsabil cu protecția datelor pentru o companie multinațională.


"Principalul obiectiv al noului Regulament General UE a fost să adapteze legislația europeană și națională la dezvoltarea tehnologică actuală, oferind un nivel de protecție adecvată datelor personale ale persoanelor fizice vizate. Operatorii de date și persoanele împuternicite ale acestora sunt obligate să se alinieze la acest standard legislativ într-un termen foarte scurt pentru evitarea unor sancțiuni dintre cele mai mari, de până la 4% din cifra anuală la nivel de grup a operatorului aplicabile în cazul nerespectării punctelor enunțate în regulament", a declarat Maria Maxim, Partener și Coordonatorul practicii de Protecția Datelor cu Caracter Personal și Compliance.

Conferința a fost deschisă de Bryan W. Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss din București și a avut în panel specialiști în domeniul protecției datelor din cadrul Wolf Theiss, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și Oracle.

Moderat de Gabriela Hârțescu, General Manager al Institutului Bancar Român, primul panel a pus în discuție implicațiile specifice ale GDPR în România, măsurile organizaționale ce pot fi adoptate de companii pentru a asigura conformitatea cu GDPR, precum și rolul sistemelor informatice în acest proces.

Alina Săvoiu, reprezentant al ANSPDCP și șeful departamentului juridic, a prezentat aspectele de noutate ale Regulamentului precum și prioritățile Autorității pentru perioada următoare, prezentând cu această ocazie Ghidul de implementare al ANSPDCP emis în septembrie, anul acesta, ce poate fi găsit pe website-ul Autorității.

Maria Maxim a oferit o interpretare legală din punct de vedere practică a principalelor articole din Regulament, iar Helmut Waitzer, Chief Information Officer Wolf Theiss, a prezentat măsurile tehnice și organizatorice pe care operatorii de date sunt obligați să le implementeze pentru a asigura securitatea și confidențialitatea datelor stocate.

Moderat de Maria Maxim, al doilea panel a pus accent pe principalele reguli de securitate și confidențialitate ale GDPR. Astfel, Silviu Teodoru, Enterprise Architect Oracle Romania a adus din nou în discuție aspectele tehnice și a discutat despre pașii de urmat în IT și instrumentele care vor trebui aliniate cu cerințele GDPR.

Conferința a fost încheiată de prezentarea Danielei Dosan, Associate Wolf Theiss, care a vorbit în final despre importanța integrării responsabilului cu protecția datelor în cadrul companiilor. "Un element de noutate adus de noul Regulament General UE în cadrul legislativ român din materia protecției datelor cu caracter personal este responsabilul cu protecția datelor. Considerat a fi unul dintre pilonii principali ai noii reglementări, acest responsabil este cel care poate să asigure un proces unitar și continuu de conformitate cu cerințele legale ale activităților de prelucrare de date efectuate de către diverse entități", a declarat aceasta.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 350 / 4794
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
Bondoc & Asociații asistă grupul Clariant în investiția de peste 100 mil. € derulată în Dolj
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...