ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Orange şi Institutul de Cercetare Campus din Politehnica Bucureşti inaugurează primul laborator 5G din România

20 Aprilie 2021   |   Agerpres

5G Lab face parte dintr-o iniţiativă internaţională a Orange care îşi propune să sprijine actorii economici şi cercetătorii în descoperirea valorii, utilităţii şi oportunităţilor aduse de noua tehnologie în dezvoltarea soluţiilor care vor face diferenţa într-o economie digitală.

 
 
Operatorul de telecomunicaţii Orange şi Institutul de Cercetare Campus al Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) au inaugurat primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, start-up-urile şi companiile pot să inoveze şi să testeze soluţiile bazate pe această tehnologie, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
 
5G Lab face parte dintr-o iniţiativă internaţională a Orange care îşi propune să sprijine actorii economici şi cercetătorii în descoperirea valorii, utilităţii şi oportunităţilor aduse de noua tehnologie în dezvoltarea soluţiilor care vor face diferenţa într-o economie digitală.
 
Potrivit sursei citate, laboratorul este găzduit în Institutul de Cercetare Campus al UPB şi are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în reţeaua comercială în viitor, însă astăzi pot fi testate doar în mediu de laborator: 5G Standalone Private Mobile Radio - componenta core a infrastructurii 5G; 5G New Radio - componenta de acces radio a infrastructurii 5G; componentele de Open RAN şi Open CORE bazate pe separarea software-ului de hardware permit virtualizarea funcţionalităţii reţelei radio sau reţelei core şi au capacitatea de a rula sistemul pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf) şi pe interfeţe deschise; Edge Computing joacă un rol cheie ca tehnologie care permite reducerea distanţei dintre utilizatori (aplicaţii) şi servicii (date) şi facilitează garantarea latenţelor şi debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii şi aplicaţii.
 
"Pe site-ul laboratorului, 5glab.orange.ro, vor fi deschise mai multe apeluri de identificare proiecte şi colaborări care să beneficieze de infrastructura deschisă şi de expertiza echipei din laborator. Sunt urmărite 3 tipuri de apeluri: pentru companii, pentru startup-uri şi pentru proiecte de cercetare. Lansarea din România a 5G Lab este parte dintr-un program extins, dezvoltat de Grupul Orange, care îşi propune lansarea a 9 laboratoare Orange 5G Lab în Europa. Cercetătorii, companiile şi startup-urile vor putea să-şi testeze soluţiile şi serviciile, dar şi să descopere noi utilizări ale 5G într-un ecosistem bazat pe co-inovare, ce-i va ajuta să-şi transforme modelul de business şi procesele", se menţionează în comunicat.
 
În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în Bucureşti şi în alte 14 oraşe: Bragadiru, Braşov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popeşti-Leordeni, Predeal, Timişoara şi Voluntari.
 
Institutul de Cercetare pentru Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative este parte a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi are ca obiectiv promovarea unui mediu inteligent de control, integrare şi coordonare a grupurilor de cercetare multi şi interdisciplinare din cadrul UPB. Prin acest obiectiv, Institutul îşi propune creşterea şi diversificarea ofertei inovatoare a UPB, precum şi stimularea accesului întreprinderilor la produsele activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare ale universităţii. Institutul are un număr de 42 de laboratoare de cercetare de la nanomateriale şi nanostructuri, până la Inteligenţă artificială, Comunicaţii sau Energie Verde.
 
Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România.
 
În luna noiembrie a anului trecut, Hellenic Telecommunications Organization (OTE) a anunţat încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications către Orange România, finalizarea acestei tranzacţii fiind estimată pentru a doua jumătate a anului 2021. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 71 / 133
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...