ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Participarea la Hexagonul Facultăților de Drept și un internship la Martin, Lord & Osman, în SUA, au adus o absolventă de Drept din Iași pe calea avocaturii de business. Povestea Amandei Georgiana Csaki, avocatul ambițios care mizează pe pregătirea continuă și are în plan să urmeze un program de doctorat în viitorul apropiat

07 Septembrie 2022   |   Ștefania Enache

Amanda a absolvit Liceul Teoretic ,,Nicolae Iorga” din Botoșani. Încă din timpul liceului, singura facultate pentru care a optat a fost Facultatea de Drept pentru că a simțit că domeniul acesta i se potrivește

 
 
Pentru studenții la Drept, participarea la competiții reprezintă o oportunitate extraordinară de care este indicat să profite.Experiența pe care o acumulează în urma acestor evenimente îi ajută foarte mult, pregătindu-i pentru profesia pe care o vor îmbrățișa după absolvire.Amanda Georgiana Csaki a avut șansa de a reprezenta Facultatea de Drept a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, la proba de Drept Civil, la Hexagonul facultăților de drept.Tânăra face parte din acea categorie care crede cu tărie în eficiența pregătirii practice, fără a o neglija nicio secundă pe cea teoretică. Pornind de la acest principiu, ea a profitat de fiecare oportunitate primită și a urmat numeroase stagii de practică în studenție.Unul dintre ele a dus-o chiar în mijlocul profesioniștilor de la Martin, Lord & Osman PA, noteaza LadyLawyer, platformă din grupul BizLawyer. Astăzi, Amanda este avocat definitiv în cadrul Stratulat Albulescu, una dintre cele mai dinamice firme de pe piața din România.


Propunerea de a participa la Hexagon a primit-o de la un prieten care deja cunoștea ceea ce se întâmplă la o competiție de acest tip și care a sfătuit-o să încerce. Ulterior, a mers la sesiunile de pregătire organizate de profesorii de Drept Civil și așa a fost selectată să facă parte din echipa finală care a reprezentat facultatea.

„Consider că principalele atuuri care m-au calificat pentru această competiție au fost rezultatele foarte bune pe care le-am obținut în anii de studiu, perseverența și determinarea de a învăța și a aprofunda tainele Dreptului Civil”, subliniază Amanda.

Din punctul său de vedere, participarea la Hexagon reprezintă, cu siguranță, o recunoaștere a muncii depuse în anii de studenție, a timpului alocat studiului. „Pentru mine, a fost, indubitabil, o onoare să reprezint Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza la proba de Drept Civil a acestei competiții”, completează tânăra.




Competiția este una complexă, fiind organizată în fiecare an într-unul dintre orașele în care se află universitățile participante. Interesant este că presupune atât probe teoretice (Drept Civil, Drept Penal și Drept Constituțional), cât și probe sportive (handbal, fotbal, tenis).

„Proba de Drept Civil, de exemplu, la care de altfel am participat, presupune rezolvarea atât a unor subiecte teoretice, cât și a unor subiecte practice, a căror rezolvare presupune îmbinarea mai multor instituții de drept civil. De la fiecare facultate participă o echipă formată din doi studenți, iar modul de organizare a competiției permite lucrul în echipă la disciplinele teoretice. Desigur că a fost o pregătire temeinică și susținută înainte de concurs, în mod individual, însă consider că o contribuție importantă au avut-o cadrele didactice care ne-au îndrumat și ne-au oferit tot suportul și pregătirea necesară pe tot parcursul competiției. Pregătirea pentru Hexagon a început cu câteva luni înainte de competiție și a constat în întâlniri organizate la facultate de domnii profesori la care dezbăteam și aprofundam atât aspecte teoretice, cât și diverse cazuri practice”, explică Amanda.

Participarea la o competiție în genul Hexagon are, în primul rând, avantaje în plan personal, având în vedere posibilitatea de a-ți evalua, aprofunda cunoștințele acumulate în facultate, constituind, totodată, o oportunitate de a cunoaște profesioniști ai dreptului consacrați la nivel național și de a interacționa cu studenți ai altor facultăți de drept din țară.

Amanda este de părere că participarea la această competiție poate deschide și numeroase oportunități în carieră, majoritatea angajatorilor punând accentul, în ultima vreme, nu doar pe componenta teoretică a pregătirii unui absolvent, ci și pe activitățile extracurriculare. „Participarea la Hexagon este o experiență unică, pe care eu o recomand cu drag oricărui student pasionat de tainele dreptului civil, penal sau constituțional. Am participat de două ori la această competiție, în anii III și IV de studiu și, de fiecare dată, aceasta competiție a fost o experiență de neuitat, pe care, dacă aș avea din nou această ocazie, as repeta-o cu drag”, nuanțează tânăra.

 
 


Stagiu de practică la Martin, Lord & Osman P.A.

Amanda a absolvit Liceul Teoretic ,,Nicolae Iorga” din Botoșani. Încă din timpul liceului, singura facultate pentru care a optat a fost Facultatea de Drept pentru că a simțit că domeniul acesta i se potrivește. Este o fire ambițioasă și mizează pe pregătirea continuă, având în vedere ca în viitor să urmeze un program de doctorat.

În acest moment este avocat definitiv în cadrul departamentului de drept societar și fuziuni și achiziții (M&A) al Stratulat Albulescu SPARL.

În cadrul echipei Stratulat Albulescu am fost implicată atât în tranzacții naționale, cât și internaționale, precum și în proiecte specifice dreptului societar de tipul înregistrare de societăți, transferuri de părți sociale, majorări de capital social, schimbări de management și realizarea de rapoarte de audit juridic. Echipa Stratulat Albulescu este o echipă dedicată, dinamica  și tânără, care oferă avocaților aflați la început de drum posibilități de dezvoltare și perfecționare sub îndrumarea unor reputați profesioniști ai dreptului. În cadrul echipei Stratulat Albulescu, sunt valorizate dedicarea, pasiunea pentru profesie, dorința de implicare și de a acumula noi cunoștințe, fiind o firmă care apreciază inovația. Ceea ce am apreciat și cu care am rezonat foarte bine înca de la început este faptul că în cadrul echipei Stratulat Albulescu tinerii avocați (stagiarii) sunt implicați activ în proiecte mari/tranzacții (nu doar pe componenta de research), participând la întâlniri cu clienții/ conferințe telefonice și având astfel ocazia să înțeleagă mult mai bine cum se desfășoară lucrurile de la un capăt la altul”, menționează Amanda.

Încă din timpul facultății, tânăra a cunoscut partea practică a Dreptului, efectuând numeroase stagii de practică atât la firme de avocatură, cât și la instituții ale statului care activează în domeniul juridic.

Drumul său include și un stagiu de practică în străinătate, ocazie cu care a descoperit un mediu profesional complex care i-a influențat decisiv viitoarea carieră.

Practica pe care Amanda a urmat-o în cadrul firmei de avocatură din Statele Unite ale Americii, Martin, Lord & Osman P.A., a fost experiența care a stat la baza deciziei tinerei de a alege calea avocaturii de business.

„Pot spune că mă simt onorată că am avut ocazia să fiu în mijlocul unor profesioniști ai dreptului din SUA, care mi-au rămas prieteni de suflet și în mijlocul cărora m-am simțit ca într-o a doua familie. Pe parcursul celor trei luni ale programului de internship, am fost implicată în numeroase proiecte care au urmărit, în primul rând, deprinderea principiilor de bază ale sistemul juridic american prin diverse cercetări juridice și analize atât ale legislației aplicabile, cât și a jurisprudenței instanțelor din SUA. Astfel, am avut oportunitatea de a observa principalele diferențe dintre sistemul juridic românesc și sistemul juridic american. Ineditul acestui stagiu de practică a fost reprezentat de participarea, împreună cu tutorele de practică (domnul Joseph Driscoll), la şedinţe de judecată, ocazie cu care am avut posibilitatea de a mă familiariza cu sistemul instanțelor din SUA și cu modul de derulare al şedinţelor de judecată. Personal, sunt de părere că, deși sunt importante și noțiunile teoretice dobândite în timpul anilor de studiu, stagiile de practică constituie, fără doar și poate, un avantaj atât în plan personal, cât și în plan profesional”, detaliază avocatul.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Importanța modelelor profesionale

Pentru orice tânăr aflat la început de drum este important să regăsească în jurul său modele demne de urmat. În cazul Amandei, au existat permanent astfel de persoane care i-au influențat formarea.

Tânăra îi indică în acest sens pe decanul Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Ioana Costea, dar și pe profesorii de Drept Civil, Codrin Macovei și Codrin Codrea. „Toți mi-au insuflat pasiunea pentru Dreptul Civil și  au fost pentru mine, încă din timpul facultății, modele profesionale de urmat. Cursul care m-a atras cel mai mult în timpul facultății a fost cel de Drept Civil. Această afinitate pentru Dreptul Civil a izvorât, în primul rând, din faptul că, având o aplicabilitate extinsă în viața de zi cu zi, facilitează înțelegerea de către student a conceptelor și aplicarea practică a instituțiilor de drept civil. De asemenea, participarea la Hexagon a consolidat legătura mea cu această ramură a dreptului”, mai spune Amanda.

Având în vedere experiența pe care o are astăzi, avocatul crede că în timpul facultății ar trebui pus accentul mai mult pe rezolvarea spețelor, realizarea activităților de tip ,,procese simulate” și redactarea diferitelor tipuri de documente specifice atât activității magistraților, cât și celei a avocaților.

„La noi, la Facultatea de Drept din Iași, aceste tipuri de activități chiar au fost implementate, iar pregătirea nu a fost una pur teoretică. Îmi aduc aminte că la disciplina Drept comercial, am pregătit documentele necesare pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată. Acest exercitiu propus de doamna profesor Andreea Urda a fost, în opinia mea, unul extrem de util, având în vedere că, în momentul în care a trebuit să înființez, ca avocat, o astfel de societate, aveam deja o imagine asupra documentelor necesare și a pașilor de urmat. Facultatea de Drept din cadrul Universitătii Alexandru Ioan Cuza din Iași este, cu siguranță, una dintre facultățile de drept de top din țara noastră, studenții având oportunitatea de a fi inițiați în tainele dreptului de profesioniști ai dreptului dedicați, care contribuie cu profesionalism și dedicare la perfecționarea procesului didactic ân raport cu realitățile socio-economice. De asemenea, facultatea oferă studenților numeroase oportunități  precum burse de studiu în țară și în străinătate, participarea la diferite concursuri la nivel național, stagii de practică și chiar oportunități de angajare”, povestește tânăra.

Pe cei care iau în calcul posibilitatea de a urma cursurile unei facultăți de drept îi sfătuiește să se gândească dacă este acesta domeniul în care își doresc să activeze, dacă li se potrivește și să țină cont că nu este o facultate ușoară, iar drumul spre succes este lung. Este foarte important să își urmeze întotdeauna visul, oricâte obstacole ar întâlni în drumul lor.

„Sigur că, la fel ca în orice alte domenii, nu este tocmai facil să pătrunzi pe piața muncii ca absolvent de Drept. Sunt remarcați pe piața muncii, în primul rând, studenții cu rezultate deosebite în anii de studiu, de aceea sfatul meu pentru studenți ar fi să învețe sistematic și vor vedea că satisfacțiile muncii lor nu vor întârzia să apară. Provocări sunt și după angajare, se pune accentul pe bagajul de cunoștințe dobândit în timpul facultății, pe implicare, perseverență, conștiinciozitate și abilitățile oratorice, de scriere, precum și abilitățile de a interacționa cu ceilalți, fie că sunt ei clienți, în cazul avocaților, sau justițiabili, în cazul magistraților”, arată avocatul.

Amanda admite faptul că viața de student nu este una ușoară în România și că este loc de mai bine, dar contează în mare măsură și susținerea de care beneficiază studentul. „Studenția, ca de altfel orice altă etapă a vieții, are atât părțile ei frumoase, cât și părțile ei mai dificile, însă eu consider că cel care își dorește cu adevărat să urmeze o carieră în domeniu, trebuie să învețe în mod temeinic, ,,să pună burta pe carte” și, cu siguranță, va reuși să își urmeze visul, oricâte greutăți ar întâmpina pe parcurs”, precizează tânăra.

Atunci când s-a declanșat pandemia, Amanda își finalizase deja studiile și începuse să profeseze ca avocat. „Chiar dacă nu mai sunt student, obiectiv vorbind, cred că un mare dezavantaj cauzat de pandemie a fost distanțarea socială și necesitatea ținerii cursurilor online. Deși, în mod realist, această modalitate a fost necesară pentru continuarea parcursului academic al studenților, interacțiunea fizică în cadrul cursurilor, atât cu profesorii, cât și cu ceilalți colegi, are numeroase avantaje și constituie o componentă esențială a ‘vieții de student’ ”, argumentează avocatul.

Cu toate acestea, crede că, deși viața tuturor s-a schimbat, oamenii au reușit să se adapteze noilor realități sociale și să-și continue parcursul, fie el academic sau profesional. „În primul rând, pandemia ne-a arătat cât de importanți sunt cei dragi pentru noi și ne-a învățat că ar trebui să ne bucurăm mai mult de timpul petrecut cu ei. Totodată, ne-a învățat că omul are o capacitate impresionantă de a se adapta la orice împrejurari și că, indiferent de circumstanțe, putem să ne urmăm visurile și idealurile și să realizăm ce ne dorim”, concluzionează  Amanda Georgiana Csaki.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 28 / 133
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...