ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Universitatea din Bucureşti propune candidaţilor cinci noi programe de licenţă şi master la admiterea de toamnă

09 Septembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, două dintre specializările nou acreditate propun viitorilor studenţi şi masteranzi cursuri în limbile engleză şi germană.

 
 
Universitatea din Bucureşti propune candidaţilor cinci noi programe de licenţă şi master pentru admiterea de toamnă, care are loc în perioada 1-20 septembrie 2021, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.
 
Potrivit sursei citate, două dintre specializările nou acreditate propun viitorilor studenţi şi masteranzi cursuri în limbile engleză şi germană.
 
Cele cinci programe de licenţă şi masterat se desfăşoară în cadrul facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (licenţă - Ştiinţe cognitive, în limba engleză), Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (master - Modă, publicitate, consum), Administraţie şi Afaceri (licenţă - Administrarea afacerilor, la Focşani), Drept (master - Drept economic european, în limba germană) şi Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" (master - Spiritualitate creştină şi viaţă sănătoasă).
 
Astfel, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, un număr de 60 de locuri pentru noua specializare Ştiinţe cognitive, ale cărei cursuri şi seminare vor fi susţinute în limba engleză. Programul propune viitorilor săi studenţi cursuri din domenii academice tradiţionale precum psihologie, ştiinţe cognitive, lingvistică, filosofie şi neuroştiinţe.
 
Admiterea pentru unul dintre cele 60 de locuri - dintre care 5 la buget - se realizează online în perioada 9-16 septembrie 2021 pe baza unui dosar şi a unui eseu motivaţional redactat în limba engleză.
 
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti propune candidaţilor, prin noul program masteral Modă, publicitate, consum o direcţie multidisciplinară, cercetarea modei şi a fenomenului impus de aceasta presupunând multiple abordări, atât sociologice, istorice, artistice, cât şi comunicaţionale. Noul program va aduce în faţa masteranzilor cadre didactice de la trei facultăţi ale UB - Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Facultatea de Istorie şi Facultatea de Administraţie şi Afaceri.
 
"Admiterea pentru cele 14 locuri bugetate şi pentru cele 36 de locuri cu taxă se realizează online, pe platforma disponibilă aici, în perioada 1-12 septembrie 2021, şi constă într-o probă scrisă (eseu motivaţional) şi o probă orală (prezentarea eseului motivaţional)", se arată în comunicat.
 
De asemenea, Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, la Focşani, un număr de 75 de locuri pentru noua specializare, Administrarea Afacerilor. "Programul urmăreşte să creeze viitori specialişti cu multiple competenţe în domeniul afacerilor mici şi mijlocii, care să contribuie la crearea unui nou statut al omului de afaceri, în general, şi al antreprenorului, în special, ca principali actori ai sistemului economic concurenţial", afirmă sursa citată.
 
Şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti organizează, începând cu anul 2021-2022, programul de master internaţionalizat Drept economic european, în limba germană. Programul se va desfăşura în colaborare cu Facultatea de Drept a Universităţii din Wurzburg şi va reuni cadre didactice prestigioase ale universităţii partenere, ale Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar şi ale altor universităţi din România şi Germania.
 
În acest an universitar, admiterea pentru cele 50 de locuri scoase la concurs - dintre care 5 la buget - va fi organizată sub forma unei probe de competenţă lingvistică (examen oral în limba germană) ce va fi notată cu admis/respins, urmată de un concurs de dosare.
 
Totodată, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" a Universităţii din Bucureşti propune candidaţilor pentru sesiunea de admitere septembrie 2021 noul program de master Spiritualitate creştină şi viaţă sănătoasă, care are în vedere formarea de specialişti interesaţi de dialogul dintre medicină şi spiritualitatea creştină. "Programul întăreşte colaborarea academică dintre Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, astfel că o parte dintre cursurile programului masteral vor fi susţinute de cadre didactice de la UMF", mai susţine aceeaşi sursă.
 
Înscrierile au loc în perioada 1-12 septembrie 2021, urmând ca examenul (sub formă de interviu) să se desfăşoare în data de 15 septembrie 2021.
 
UB aminteşte că cele mai multe dintre facultăţile Universităţii din Bucureşti oferă viitorilor studenţi, masteranzi şi doctoranzi un proces online de înscriere şi admitere, precum şi posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere pe platforma www.po.unibuc.ro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 45 / 133
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...