ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bădilă (Consiliul Concurenţei): Retailerii vor intra în Monitorul Preţurilor cu toate produsele probabil din septembrie

19 Iunie 2019   |   AGERPRES

Daniela Bădilă a estimat că toţi retailerii vor accepta să intre în proiectul Monitorul Preţurilor, iar Consiliul Concurenţei are în prezent baza legală pentru a-i obliga să participe la acest proiect.

 
 
Companiile de retail vor publica preţurile pentru toate produsele, la nivel naţional, în Monitorul Preţurilor, probabil din septembrie, a declarat miercuri directorul general al Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă.

"Noutatea este că vor intra cu toate produsele, deci absolut toate produsele din magazine vor fi pe acest Monitor. Vom anunţa data, probabil din septembrie, vor intra cu toate produsele pe plan naţional, deci nu numai în Bucureşti", a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.

Daniela Bădilă a estimat că toţi retailerii vor accepta să intre în proiectul Monitorul Preţurilor, iar Consiliul Concurenţei are în prezent baza legală pentru a-i obliga să participe la acest proiect.


"Noutatea este că avem acum bază legală pentru a face obligatorie intrarea în acest proiect şi a retailerilor care iniţial nu au dorit. Eu, personal, consider că nu este cazul, întrucât până acum am avut o colaborare bună cu toate companiile implicate, ele şi-au oferit disponibilitatea, au alocat oameni, au alocat resurse financiare pentru a face această interconectare, deci nu cred că va fi nevoie să impunem companiilor să intre în acest proiect. Ele vor intra, cu siguranţă, cele care încă nu sunt", a susţinut ea.

Oficialul autorităţii de concurenţă a subliniat că rolul Monitorului Preţurilor este doar un instrument de informare pentru cetăţeni, şi nu un mercurial al preţurilor.

"Acest Monitor al Preţurilor are rol doar de informare, el nu va fi un magazin online în care să dai click şi să comanzi; deci va fi o informare a ta, atunci când vrei să mergi la cumpărături, pe un anumit coş de produse pe care tu le vei selecta din cele afişate. Nu este un mercurial, rolul nostru nu este să monitorizăm preţurile. Prin acest Monitor am dorit să facem o informare a consumatorilor, în special a celor mai puţin norocoşi din punct de vedere al veniturilor, care urmăresc reducerile anumitor produse, pentru a-şi achiziţiona un anumit coş de produse", a adăugat directorul general.

Potrivit sursei citate, iniţial, Monitorul Preţurilor nu a fost primit foarte bine.

"Monitorul Preţurilor, pot să vă spun pentru că eu am gestionat doi sau trei ani derularea Monitorului Preţurilor pe partea de retail alimentar, iniţial nu a fost primit foarte bine. Noi am derulat acest proiect ca un proiect-pilot, care a funcţionat pe baze voluntare cu toţi retailerii implicaţi, motiv pentru care nu am avut toţi retailerii implicaţi în acest proiect pilot. Am vrut să vedem cum merge, proiect-pilot însemnând că retailerii nu au intrat toţi, ci doar cei care au dorit să intre. În al doilea rând, nu au intrat cu toate produsele din magazine, ci am făcut o împărţire pe produse de brand şi produsele cele mai ieftine, din fiecare aceste categorii câte două produse, şi apoi nu a avut o extindere naţională, ci doar pe Bucureşti. Am văzut cum merge, am văzut care au fost problemele, vă daţi seama - interconectare de baze de date între retailer şi autoritatea de concurenţă, site-ul nostru, să vedem dacă funcţionează, dacă nu se blochează, diferite incompatibilităţi între cele două baze de date...Acum, văzând că lucrul acesta se poate realiza, am obţinut finanţare de la bugetul statului, am organizat licitaţie, am externalizat partea tehnică către o companie, Maguay, care a câştigat licitaţia şi care va implementa acest program", a explicat Daniela Bădilă.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că preţul proiectului a fost de 500.000 de euro.

"Anticipăm că va exista interes pe partea de alimente, pentru că nu există ceva de genul ăsta, şi judecând după pilot. Bugetul a fost mic, 500.000 de euro pentru ambele, şi pentru alimente şi pentru combustibili, deci nu a fost o avere", a afirmat Chiriţoiu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16094 / 16793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...