ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Braşovul, cel mai asigurat oraş din România

14 Iunie 2018   |   Ioana Duta

"Avem încredere că modelul oferit de Braşov va fi urmat şi de alte primării, iar rezultatele vor fi cel puţin la fel de bune. Reprezentanţii PAID sunt oricând dispuşi să ofere sprijin primăriilor care decid să întreprindă acţiuni menite să crească gradul de acoperire al poliţei PAD"

 
 
 Oraşul Braşov a urcat pe locul unu în topul celor mai asigurate municipii din România, cu un grad de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinţei de 50% la finalul lunii aprilie a acestui an, se arată într-un comunicat al PAID - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.


Astfel, din cele 121.652 locuinţe din Braşov, 60.800 sunt asigurate prin poliţa obligatorie PAD. Nivelul de acoperire prin asigurare a crescut cu aproximativ 10% comparativ cu finalul anului 2017.

"Având în vedere că scopul acestui tip de asigurare este de a-i proteja pe cetăţeni împotriva unor dezastre naturale, acest sistem are o utilitate incontestabilă, mai ales prin prisma faptului că, în România, ne-am confruntat cu astfel de situaţii. Consider că actualul nivel de acoperire prin asigurare PAD dovedeşte o conştientizare mai mare a cetăţenilor acestui oraş cu privire la faptul că aceste asigurări sunt încheiate în interesul lor şi nu al altcuiva", a arătat primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, într-o scrisoare adresată PAID.


Conform declaraţiilor edilului, primăria din Braşov a folosit două canale de informare a cetăţenilor pentru a obţine acest rezultat de creştere a gradului de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinţei.

"Avem încredere că modelul oferit de Braşov va fi urmat şi de alte primării, iar rezultatele vor fi cel puţin la fel de bune. Reprezentanţii PAID sunt oricând dispuşi să ofere sprijin primăriilor care decid să întreprindă acţiuni menite să crească gradul de acoperire al poliţei PAD", a precizat Nicoleta Radu, director general PAID România.

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăţi de asigurare, acţionari PAID. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 35 / 8623
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
    Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
    Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
    Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
    Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
    AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
    Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
    Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
    Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
    Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...