ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CE adoptă orientările revizuite privind ajutoarele de stat din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii

21 Septembrie 2020   |   Agerpres

Acestea vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, odată cu începerea noii perioade de comercializare din cadrul ETS, şi vor înlocui orientările anterioare, adoptate în 2012.

 
 
În conformitate cu Pactul verde european şi cu obiectivul UE de a deveni prima economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050, Comisia Europeană a adoptat luni o versiune revizuită a orientărilor privind ajutoarele de stat din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii după 2021 ("Orientările privind ETS"), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
 
Acestea vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, odată cu începerea noii perioade de comercializare din cadrul ETS, şi vor înlocui orientările anterioare, adoptate în 2012.
 
"Pentru a combate în mod durabil schimbările climatice şi pentru a realiza obiectivele Pactului verde, trebuie să stabilim un preţ al emisiilor de dioxid de carbon, evitând în acelaşi timp relocarea acestora. Orientările revizuite privind ajutoarele de stat din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii adoptate astăzi constituie un element important al acestui proiect. Orientările le permit statelor membre să sprijine acele sectoare care, din cauza costurilor indirecte ale emisiilor, sunt cel mai mult expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. În acelaşi timp, orientările contribuie la realizarea unei decarbonizări a economiei care să fie eficientă din punctul de vedere al costurilor, prin evitarea supracompensării şi a denaturărilor nejustificate ale concurenţei pe piaţa unică ", a declarat vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
 
Controlul UE în materie de ajutoare de stat joacă un rol important în ceea ce priveşte asigurarea faptului că Europa îşi îndeplineşte obiectivele prevăzute în Pactul verde. Pentru a profita pe deplin de avantajele oferite de fondurile publice limitate, este esenţial ca normele privind ajutoarele de stat să îşi aducă în continuare contribuţia. Acest lucru înseamnă asigurarea faptului că banii publici nu elimină cheltuielile private şi menţinerea unor condiţii de concurenţă echitabile pe piaţa unică, reducând totodată la minimum costurile suportate de contribuabili.
 
Orientările privind ETS vizează reducerea riscului de "relocare a emisiilor de dioxid de carbon", situaţie în care întreprinderile îşi mută producţia în ţări din afara UE cu politici mai puţin ambiţioase privind clima, ceea ce duce la o activitate economică mai scăzută în UE şi nu permite reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial. În special, orientările le permit statelor membre să compenseze întreprinderile din sectoarele expuse riscurilor pentru o parte din preţurile mai mari ale energiei electrice care rezultă din semnalele privind preţul carbonului create de EU ETS (aşa-numitele "costuri indirecte ale emisiilor").
 
În acelaşi timp, supracompensarea întreprinderilor ar risca să fie incompatibilă cu semnalele privind preţul create de EU ETS pentru a promova o decarbonizare a economiei care să fie eficientă din punctul de vedere al costurilor şi ar risca să genereze denaturări nejustificate ale concurenţei pe piaţa unică.
 
În acest context, orientările revizuite privind ETS vor direcţiona ajutoarele numai către sectoarele expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte ridicate ale emisiilor şi a expunerii semnificative a acestora la comerţul internaţional. Pe baza unei metodologii obiective, sunt eligibile 10 sectoare şi 20 de subsectoare (comparativ cu 14 sectoare şi şapte subsectoare, în temeiul orientărilor anterioare).
 
De asemenea, orientările vor asigura o rată de compensare stabilă de 75% în noua perioadă (redusă de la 85%, cât era la începutul perioadei anterioare de comercializare din cadrul ETS) şi vor exclude compensaţiile pentru tehnologiile ineficiente, pentru a stimula în continuare întreprinderile să fie eficiente din punct de vedere energetic, şi vor condiţiona acordarea compensării de depunerea de către întreprinderile în cauză a unor eforturi suplimentare de decarbonizare, cum ar fi respectarea recomandărilor efectuate în urma auditului privind eficienţa lor energetică.
 
De asemenea, orientările ţin seama de particularităţile întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), în conformitate cu Strategia pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală, prin exceptarea acestora de la noua cerinţă privind condiţionalitatea, în vederea limitării sarcinii lor administrative.
 
În conformitate cu orientările privind o mai bună legiferare, Comisia a finalizat o analiză amplă şi o evaluare a impactului, efectuate cu sprijinul unui consultant extern. În acest context, Comisia a organizat numeroase consultări, inclusiv o consultare publică bazată pe un chestionar şi o consultare specifică, pentru a colecta contribuţiile sectoarelor interesate. De asemenea, în cadrul unei consultări publice desfăşurate în perioada 14 ianuarie ­ 10 martie 2020, Comisia a solicitat opiniile părţilor interesate relevante cu privire la orientările revizuite. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13655 / 16628
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...