ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum și cât pot câștiga companiile din colectarea selectivă a deșeurilor

26 Octombrie 2017   |   BizLawyer

Într-un scenariu în care un agent economic ar trebui să plătească 30.000 de lei către AFM pentru cantitatea de ambalaje puse pe piață într-un an (25 de tone), prin aplicarea celei mai potrivite metode de reciclare și valorificare pentru specificul activității, și prin întocmirea corectă a dosarelor de trasabilitate, el poate câștiga până la 37.000 de lei.

 
 
•    În funcție de specific, o companie care, de exemplu, ar avea costuri de 30.000 de lei anual cu ambalajele poate câștiga până la 37.000 de lei din buna administrare a acestora, spun experții Green Environment Support (GES)
•    Peste 75% dintre declarațiile depuse la autoritățile de resort sunt incomplet raportate, deoarece companiile nu identifica complet toate structurile de ambalaje și nu calculeaza corect cantitatea tuturor ambalajelor pe care le pun pe piață
•    Peste 30% dintre agenții economici nu știu care le sunt obligațiile legale cu privire la mediu


Companiile ar putea genera venituri ca urmare a implementării corecte a unui plan de colectare selectivă a deșeurilor, afirmă experții Green Environment Support, firmă de consultanță pe probleme de mediu. Această afirmație vine în contextul în care mulți reprezentanți ai agenților economici consideră că, din contră, colectarea selectivă a deșeurilor este o problemă generatoare de costuri.


Prima etapă pentru a determina dacă și câte venituri ar putea genera o companie din colectarea selectivă a deșeurilor este o analiză de mediu. Pe baza acesteia, se stabilesc tipurile de deșeuri generate de agentul economic, precum și, dacă este cazul, tipul de ambalaje pe care acesta le pune pe piață. În România, trei din patru companii întocmesc incorect declarațiile către AFM, reiese dintr-o analiză efectuată de către Green Environment Support, care a avut la bază activitatea a 600 de companii. Acest procent ridicat este cauzat și de faptul că agenții economici nu identifică complet structura ambalajelor (primare, secundare, terțiare) și nu calculează corect cantitatea tuturor  tipurilor de ambalaje pe care le pun pe piață. Ca urmare, companiile nu doar că nu atrag venituri de pe urma colectării selective a deșeurilor de ambalaje care au valoare de piață, precum hârtia-carton, metalul, sticla și plasticul, dar sunt și pasibile a primi amenzi care pot porni de la 20.000 de lei și pot depăși 100.000 de lei (cumulat).

A doua etapă este stabilirea celei mai eficiente metode din punct de vedere economic de a preda deșeurile și în special deșeurile de ambalaje, pentru a fi reciclate și valorificate. Aici intervine un alt punct critic, deoarece mulți agenți economici nu cunosc toate modalitățile prin care pot preda deșeurile sau prin care pot administra cantitățile de ambalaje pe care le pun pe piață, necesar pentru a demonstra atingerea țintelor de reciclare/valorificare a acestora. De altfel, aproximativ 30% dintre companii nu cunosc deloc care le sunt obligațiile legale cu privire la mediu, estimează experții de mediu de la Green Environment Support.

În prezent, conform legii, fiecare agent economic care pune ambalaje pe piața din România are obligația să își atingă ținta de reciclare/valorificare de 60% din cantitatea de ambalaje puse pe piață, existând obligativitatea plății de 2 lei/kg către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Deoarece pe facturi sau documentele de transport nu se regăsesc toate informațiile privind cantitatea de ambalaje aferentă produselor, precum cantitățile brute și nete, este necesară cântărirea efectivă a ambalajelor fiecărui produs în parte. În cazul în care o societate importă zeci sau chiar sute de produse, această procedură presupune mult timp și atenție. De asemenea, trebuie avut în vedere că, pentru obținerea unor valori corecte și complete, trebuie luate în calcul ambalajele primare, secundare și terțiare, - în majoritatea cazurilor, greutatea brută din documentele justificative nu include și ambalajele primare.

Pentru îndeplinirea țintei de reciclare/valorificare de 60%, o companie are opțiunea de a transfera responsabilitatea către o organizație de transfer de responsabilitate (OTR). Pe lângă identificarea lunară a cantităților reale de ambalaje puse pe piață, colaborarea cu un OTR presupune și estimarea periodică a cantităților care vor fi puse pe piață anul viitor, estimări care trebuie realizate cât mai aproape de realitate, întrucât costurile finale pot crește în situația unor diferențe semnificative. Activitățile din sarcina companiilor implică astfel completarea lunară a unor anexe, precum și interpretarea corectă a rapoartelor de valorificare emise de către OTR, necesare pentru întocmirea declarațiilor AFM.

O altă opțiune a companiilor pentru atingerea țintelor de valorificare este pe cont propriu. Acest lucru presupune însă analizarea dosarelor de trasabilitate oferite de către colectorii/valorificatorii/reciclatorii finali, un proces care poate fi foarte anevoios și copleșitor. În cazul în care aceste dosare nu sunt corect întocmite, reprezentanții AFM pot anula întreaga cantitate de deșeuri de ambalaje valorificate în mod individual.

De asemenea, pentru a evita cheltuieli suplimentare cu colectorii/valorificatorii/reciclatorii finali, este indicat să existe o situație strictă a deșeurilor de ambalaje generate si predate lunar către aceștia și solicitarea asigurării trasabilității doar pentru cantitățile necesare atingerii țintelor, diferența putând fi predată doar în scopul reciclării, însă fără taxarea prestării serviciilor de trasabilitate, economisind astfel sume consistente de bani.

Într-un scenariu în care un agent economic ar trebui să plătească 30.000 de lei către AFM pentru cantitatea de ambalaje puse pe piață într-un an (25 de tone), prin aplicarea celei mai potrivite metode de reciclare și valorificare pentru specificul activității, și prin întocmirea corectă a dosarelor de trasabilitate, el poate câștiga până la 37.000 de lei. Astfel, în loc să plătească cei 30.000 de lei către AFM, își poate atinge ținta pe cont propriu, ca urmare a  predării deșeurilor de ambalaje generate din activitatea proprie către un colector autorizat. În acest caz, la AFM va plăti 0 lei, economisește cei 30.000 de lei și în plus câștigă și cel puțin 7.000 de lei ca urmare a vânzării / predării deșeurilor de ambalaje colectate selectiv către un colector autorizat. La acest calcul se adaugă un cost redus privind prestarea de servicii de trasabilitate din partea colectorului. În același timp, agentul economic evită amenzile care, în unele cazuri, pot determina chiar sistarea activității. Pentru realizarea acestor venituri sau, în unele cazuri, economii, este nevoie ca agentul economic să aibă o cunoaștere bună a pieței de reciclare / colectare și să aibă o putere de negociere mare în relație cu furnizorii din domeniu, ambele aspecte putând fi gestionate cu ajutorul companiilor de consultanță de mediu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 152 / 7711
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Anda Todor, Managing Partner Dentons România: Suntem și vom rămâne o prezență constantă pe această piață. Puterea echipei și dorința de a ne adapta și de a inova cred că sunt atuurile noastre importante pentru viitor (VIDEO)
RTPR Allen & Overy câştigă un litigiu împotriva ANAF pentru restituirea TVA în valoare de 1 mil. €. Ce avocați au făcut parte din echipă
Wolf Theiss își extinde echipa. Patru noi avocați se alătura firmei
Mușat & Asociații - Ethics & Compliance Hub. Politici de conformitate și etică profesională în era consumatorilor
Maravela|Asociații, partenerul român al primei GC Powerlist din CEE a The Legal 500. 10 români, printre cei mai puternici General Counsels din regiune
CEE Attorneys - Boanță, Gidei & Asociații SCPA, alături de grupul Keswick Enterprises în vânzarea filialei din România, Tibbett Logistics
Muşat & Asociaţii - “Nou şi vechi în Codul Muncii. Soluţii de implementare. Bune practici în situaţii de criză în organizaţie”
Suciu Popa: Pachetul legislativ în domeniul achizițiilor publice continuă să genereze probleme de interpretare și aplicare. Firma are multe mandate pe dispute din contracte de achiziție publică, soluționate pe calea arbitrajului internațional
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Povestea fabuloasă a unui avocat care s-a reinventat continuu. Etapele determinante din cariera Cristinei Metea, partener într-o firmă de top în anii ‘fierbinți’ ai avocaturii, acum relocată în Asia, pe poziția de Regional Compliance Attorney la Microsoft Corporation India
Temele puse în discuție de Wolf Theiss la primul eveniment organizat în Cluj-Napoca. Adrian Șter, Partener: Am întâlnit practicieni remarcabili, extrem de interesați de riscurile pe care le ridică lipsa de conformare
Țuca Zbârcea & Asociații a contribuit la lansarea, în premieră pe piața locală, a unui studiu de impact al GDPR la nivel multi-jurisdicțional
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...