ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Director OMV Petrom: Concurenţa este semnificativă pe piaţa carburanţilor; nu cred că celelalte companii se aliniază la preţul nostru

01 Iulie 2019   |   AGERPRES

O anchetă realizată de Consiliul Concurenţei şi finalizată recent a arătat că, pe piaţa carburanţilor, concurenţa este redusă şi există un mare jucător care stabileşte preţul, fiind vorba de OMV Petrom, care deţine jumătate din piaţă.

 
 
Piaţa carburanţilor din România este una liberă, unde concurenţa este semnificativă şi fiecare companie îşi stabileşte independent preţul, a declarat, luni, Adrian Nicolaescu, preşedintele boardului director al OMV Petrom Marketing.

El a fost prezent la evenimentul de lansare de către Consiliul Concurenţei a platformei Monitorul preţurilor carburanţilor şi a fost întrebat de jurnalişti cum apreciază competiţia de pe această piaţă.

"Există o competiţie semnificativă în România, iar companiile petroliere sau privaţii (benzinăriile independente - n.r.) îşi stabilesc independent preţul carburanţilor", a arătat Nicolaescu.

Totodată, întrebat dacă este adevărat că, atunci când OMV Petrom modifică preţul, celelalte companii se aliniază la acest preţ, el a răspuns: "Piaţa din România este o piaţă liberă, fiecare operator îşi construieşte preţul şi îşi transmite preţul către staţiile sale. Nu pot spune eu despre ceilalţi competitori cu ce viteză se aliniază sau dacă se aliniază la preţurile făcute de OMV Petrom sau de alţii. Nu cred că este o modalitate gândită prin care ceilalţi îşi construiesc preţul", a susţinut el.


Cu toate acestea, o anchetă realizată de Consiliul Concurenţei şi finalizată recent a arătat că, pe piaţa carburanţilor, concurenţa este redusă şi există un mare jucător care stabileşte preţul, fiind vorba de OMV Petrom, care deţine jumătate din piaţă.

"Avem câţiva actori mari, dar unul dintre ei are jumătate din piaţă, deci nu este o structură de piaţă echilibrată în care sunt mai mulţi jucători cu ponderi relativ egale care se concurează, ci un jucător foarte mare, care stabileşte preţurile, şi unii mai mici care îl urmează", declara, în aprilie, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Raportul anchetei urmează să fie făcut public în perioada următoare, iar directorul OMV Petrom a precizat că nu comentează acest studiu înainte de apariţia lui oficială.

De asemenea, jurnaliştii l-au întrebat pe Nicolaescu ce a învăţat compania pe care o reprezintă din lecţia de acum 10 ani, când marile lanţuri de benzinării au fost amendate cu sume-record pentru cartel.

"Cred că România a învăţat foarte mult, la momentul respectiv, din acea lecţie. Acum stabilirea vinovăţiei sau nu este una. Din acel moment până astăzi, din perspectivă legală, s-a maturizat foarte mult piaţa, asta vreau să vă spun, şi cred că în toate sectoarele de activitate, nu doar în domeniul petrolier, s-a văzut foarte mult o maturizare şi o transparentizare a pieţelor din România pentru consumatori", consideră responsabilul OMV Petrom.

El a mai arătat că preţurile diferă de la o benzinărie la alta în funcţie de cererea şi oferta din acele zone, dar şi de componentele costurilor.

În ceea ce priveşte faptul că, în România, preţurile carburanţilor fără taxe sunt mai mari decât media UE, Nicolaescu a arătat că diferenţa vine din costurile companiilor locale cu stocurile obligatorii, dar şi din faptul că în ţara noastră componentele bio au o pondere mare în volumul carburanţilor.

"Noi, OMV Petrom, suntem în media UE, noi am fost tot timpul în aceşti ani în media UE sau sub. Diferenţa pe care o vedeţi între ţări este foarte mică, până într-un eurocent. Bineînţeles că există foarte multe motive şi anume: pe partea de legislaţie, România este o ţară care are stocuri obligatorii pe care fiecare operator trebuie să le ţină. Este una dintre puţinele ţări din UE care ţine aceste stocuri prin companii, faţă de modelul de afară unde există nişte entităţi de stocare. În România, acest cost este suportat de companii şi, mai departe, transpus în piaţă. Pe de altă parte, există o componentă de produs bio, care are o anumită pondere şi care implică un cost pe care piaţa, mai departe, îl suportă. România este lider în procentul de componente bio", a continuat oficialul OMV Petrom.

El consideră că monitorul preţurilor carburanţilor, lansat luni, este o garanţie că piaţa va funcţiona bine.

"Întotdeauna am avut preţurile corecte, iar această aplicaţie cu siguranţă va transparentiza piaţa şi ajută foarte mult. Vom avea un preţ corect, ca şi până acum", a mai spus Nicolaescu.

Consiliul Concurenţei a lansat, luni, "Monitorul preţurilor carburanţilor", platforma online care permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto, principalul scop fiind ieftinirea produselor.

Monitorul preţurilor carburanţilor este valabil atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

"Am avut o cooperare foarte bună din partea companiilor implicate, ceea ce ne-a uşurat activitatea. Vrem să facem mai uşor pentru conducătorii auto să identifice staţiile din proximitate lor sau de pe traseul lor, care le oferă combustibilul la preţul cel mai mic. Variaţiile de preţ nu sunt mari nici între lanţuri, dar ele există şi există şi între staţiile aceluiaşi lanţ. În timp, acest lucru va duce la o convergenţă a preţurilor în jos, adică cei care practică preţuri mai mari să le reducă cu câteva procente. Vrem să punem o presiune asupra preţului vânzărilor cu amănuntul", a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în conferinţa de lansare.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

A doua parte a proiectului, cea legată de preţurile produselor alimentare, va fi lansată în septembrie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16012 / 16755
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...