ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dunwell finalizează tranzacții însumând peste 13.000 de metri pătrați

13 Septembrie 2018   |   BizLawyer

Piața de spații logistice și industriale se află în continuă dezvoltare în România.

 
 
Dunwell, prima și singura agenție de brokeraj din România specializată exclusiv în segmentul industrial al pieței imobiliare, a finalizat în această vară mai multe tranzacții însumând peste 13.000 de metri pătrați de spații logistice situate în București, Timișoara și în alte orașe din țară.

Dunwell Industrial Brokerage a încheiat cu succes în a doua jumătate a acestui an, intermedierea unor noi tranzacții de spații logistice situate în București și în țară. Clienții Dunwell sunt din domenii foarte diferite (transport și logistică, retail, food), toți având însă un punct comun: nevoia unor spații logistice moderne de clasă A, eficiente energetic, amplasate în zone de interes. Cei mai importanți deținători ai parcurilor logistice în care se află aceste spații sunt, printre alții: CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România, și Europa Centrală și de Est, Logicor, care are cea mai mare rețea de parcuri logistice și industriale aflate în proprietate directă din Europa și WDP, dezvoltator de spații industriale și logistice lider pe piețele din Belgia și Olanda.


Un prim exemplu este tranzacția mediată de Dunwell între DHL Freight, divizia de transport rutier a companiei germane de logistică DHL, și CTP. DHL, parte a liderului mondial în domeniul poştal şi logistic, Deutsche Post DHL Group, va ocupa un spațiu de depozitare de 2.400 mp în CTPark Bucharest, aflat la km 13 al autostrăzii A1, în imediata apropiere a capitalei. Clădirea ce găzduiește acest spațiu de depozitare este de clasă A, fiind recent construită de CTP conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație privind eficiența energetică și are o suprafață totală de 20.000 mp.

„Piața de spații logistice și industriale se află în continuă dezvoltare în România. Gradul de neocupare al spațiilor existente este, după cum se știe, foarte mic, cererea fiind constantă. Dezvoltatorii construiesc noi spații la standarde din ce în ce mai ridicate, atât speculativ cât și la cererea unor chiriași deja existenți care se extind sau a unora noi, cum a fost cazul Opsan. Creșterea se datorează și dezvoltării accentuate a sectorului de retail online, dar asistăm de asemenea la creșteri importante ale volumelor transportate, fapt confirmat și de extinderea spațiilor logistice ale DHL în România”, a declarat Marian Orzu, Managing Partner Dunwell.

Un alt exemplu este grupul polonez Citronex, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de banane din Europa. Grupul, nou intrat pe piața din România, a semnat un acord pentru utilizarea unui spațiu de 2.500 mp destinat operațiunilor sale în parcul logistic Log IQ Timișoara, deținut de Logicor.

„Tranzacțiile intermediate în această vară, atât cele finalizate, cât și cele care sunt încă în lucru, ne-au solicitat destul de mult, dar asta ne bucură. Previziunile noastre se confirmă, în cea de a doua parte a anului 2018 piața dovedindu-se a fi foarte activă, cu o evoluție ascendentă, încurajatoare. Acest fapt ne oferă certitudinea că ne vom atinge obiectivul principal, acela de a ajunge la finalul acestui an la o cotă de piață de 10%”, a concluzionat Marian Orzu.

Dunwell, primul și singurul broker exclusiv de real estate industrial din România, este un start-up înființat în 2017 în București. Scopul agenției este de a intermedia tranzacțiile între proprietarii de spații logistice și industriale (proprietăți noi, existente, în construcție, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) și chiriași (furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali și online, FMCG, companii cu activități de producție). Divizia de terenuri se ocupă de tranzacționarea de terenuri, atât industriale, cât și pentru alte destinații de dezvoltare, de la vânzări de terenuri cu o singură parcelă, până la compactarea mai multor parcele, în funcție de zonă și nevoi. Parteneri executivi ai Dunwell sunt: Marian Orzu, unul dintre cei mai vechi specialiști ai pieței de industrial, cu peste 13 ani de experiență în domeniu, Daniel Cautiș, cu peste 6 ani vechime în industrie și Laurențiu Badea care are 15 ani de experiență în piața imobiliară românească.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 50 / 9015
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipa Bohâlțeanu și Asociații, ‘pe val’ și în 2018. Trendul ascendent, vizibil atât din perspectiva volumului de muncă și a numărului de proiecte, cât și din perspectiva încasărilor
Tribunalul București anticipează o soluție a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în materia drepturilor de proprietate intelectuală cu privire la calitatea procesuală activă a unei entități de reprezentare colectivă a mai multor titulari de drepturi. Avocații Mușat & Asociații au asistat reclamantul
Cum lucrează, împărțită pe nuclee, una dintre cele mai performante echipe de concurență de pe piața locală. Ne așteaptă un final de an ‘de foc’ în materie de concurență, crede Cătălin Suliman, partener PeliFilip
Cum poți fi recrutat de VASS Lawyers și ce te așteaptă după. Iulia Vass, Managing Partner: Credem în conceptul de ‘learning by doing’, de aceea căutăm ca task-urile încredințate stagiarilor să presupună o reală valență practică
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...