ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Garanti Bank estimează că serviciile și industria vor fi principalul pilon al creşterii economice în 2018

16 Mai 2018   |   Bizlawyer

În ceea ce privește inflația, Garanti Bank estimează că aceasta va încheia anul la un nivel de 3,6%, față de nivelul actual de 5,2%.

 
 
Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, revizuiește prognoza privind creșterea economică la 4.4%, de la estimarea de 4% previzionată de bancă la începutul anului. Această creștere va fi, cel mai probabil, susţinută, la fel ca în anul anterior, de avansul serviciilor, industriei şi comerţului, conform celui mai recent Raport Macroeconomic, corespunzător primului trimestru al acestui an.

Cererea internă continuă să fie stimulată de politica fiscală expansivă, deficitul bugetar ajungând la 3,5% în 2018. Cererea externă pentru bunurile de capital necesare în producţie, sau pentru cele de folosinţă îndelungată continuă să crească, o tendință observată și în 2017, pe măsură ce stocul de capital este reînnoit, după erodarea acestuia în anii de după criză.


În ceea ce privește inflația, Garanti Bank estimează că aceasta va încheia anul la un nivel de 3,6%, față de nivelul actual de 5,2%.

Pe fondul supraîncălziririi economiei, Banca Națională a României (BNR) a majorat rata dobânzii cheie de 3 ori în acest an, iar Garanti Bank previzionează înca o majorare până la finalul anului. Astfel, rata dobânzii cheie ar putea încheia anul  la 2,75%, față de 2,5% în prezent.

Ca și în cazul inflației, cea mai mare parte a creșterii ratelor de dobândă interbancare a avut deja loc, ROBOR 3M înregistrând un nivel de 2,7% în prima parte a lunii mai, față de 0,9%, cât era în luna septembrie a anului trecut, când lichiditatea din piaţă a început să se diminueze.

Deficitul de cont curent va continua să crească în 2018, însă, acesta nu va lua un avans semnificativ, pe fondul apetitului mai puțin ridicat pentru consum, dar și al încetinirii creșterilor salariale preconizate pentru 2018. Deficitul de cont curent continuă să fie finanțat de investițiile străine directe (ISD) și de fondurile europene, deși acest lucru s-ar putea să nu mai reflecte realitatea în viitor, mai ales că în primul trimestru se observă deja o scădere a ISD-urilor, faţă de perioada similară de anul trecut, iar tendinţa negativă ar putea continua pe parcursul anului. Garanti Bank își menține așteptările privind cursul EUR/RON, care ar urma să ajungă la 4,78, până la finalul anului. Alți factori, precum sentimentul investitorilor și realocarea fluxurilor de portofoliu, ar putea juca, de asemenea, un rol.

Creditarea s-a aflat pe o pantă ascendentă anul trecut, depășind media zonei euro la finalul lui 2017. Potrivit raportului macroeconomic, Garanti Bank estimează că ritmul de creștere al creditării se va menține și în 2018. Banca anticipează o majorare a împrumuturilor acordate consumatorilor, precum și un avans moderat al creditelor acordate companiilor, acestea din urmă manifestând o sensibilitate față de costurile mai mari de finanţare și de ritmul mai lent de creștere economică.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 628 / 9091
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
EXCLUSIV BizLawyer: Partenerul Ciprian Glodeanu se desprinde din echipa Wolf Theiss. O nouă firmă cu 3-4 parteneri și 10 avocați, la orizont
VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
Cum sunt selectați stagiarii care vor să intre în echipa CLO. Îi așteaptă apoi programe de training cu avocați de top, specializare, onorarii competitive și bonusuri pentru performanță. Alexandru Olănescu, Partener: ”Înainte de a fi o echipă de avocați, suntem o familie în care fiecare membru contează, iar interesul pentru a fi cât mai buni pe piața serviciilor juridice ne unește”
Edwina Udrescu, specialist în proiecte de infrastructură și construcții internaționale, se alătură Wolf Theiss
Dentons lansează un instrument interactiv pentru consultarea legislației privind Registrul de Transparență din cele mai importante piețe din zona UE
Tendință generală de intensificare a eforturilor de conformare la nivelul companiilor, determinată și de acțiunile represive energice ale autorităților. Elena Iacob, Partener ZRP: Recomandarea noastră ar fi ca toate asociațiile profesionale|industriale și companiile, indiferent de talie, să ia în considerare adoptarea unor programe de conformare cu legislația concurenței
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Consultanță | Dreptul muncii
LegiTeam: Maravela|Asociaţii is looking for a consultancy associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...