ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Intermedicas: 8 din 10 medici de familie români trimit pacientii la medicul specialist pentru a doua opinie (studiu)

12 Iulie 2016   |   Ioana Duta

Cercetarea a mai arătat şi faptul că jumătate dintre medicii de familie colaborează cu medici de diferite specialităţi, către care trimit pacienţi. În timp ce cealaltă jumătate doar recomandă pacientului o discuţie cu un medic specialist pentru a doua opinie medicală, dar fără a direcţiona pacientul şi fără a-l pune în legătură cu medicul.

 
 
Atunci când sunt puşi în faţa unei situaţii medicale complicate, 8 din 10 medici de familie din România aleg să recomande pacientului consultarea unui medic specialist pentru second opinion sau a doua opinie medicală, relevă un studiu realizat de Intermedicas Worldwide în parteneriat cu Versa Media Group.

Potrivit unui comunicat remis marţi, studiul a fost realizat în perioada aprilie - mai 2016, pe un eşantion de peste 400 de respondenţi.

'Am realizat acest studiu prin prisma second opinion, pentru a examina mai detaliat modul în care se desfăşoară relaţia dintre un medic de familie şi un medic specialist. În România, de prea puţine ori pacienţii sunt abordaţi integrat şi multidisciplinar. Noi suntem o clinică-integrator între pacientul român şi medici din toate colţurile lumii şi suntem conştienţi că o relaţie eficientă cu medicii de familie ne poate oferi un ajutor în plus în misiunea noastră: aceea de a oferi o şansă acolo unde soluţiile par epuizate' a afirmat Ana Maria Marian, CEO Intermedicas.


Cercetarea a mai arătat şi faptul că jumătate dintre medicii de familie colaborează cu medici de diferite specialităţi, către care trimit pacienţi. În timp ce cealaltă jumătate doar recomandă pacientului o discuţie cu un medic specialist pentru a doua opinie medicală, dar fără a direcţiona pacientul şi fără a-l pune în legătură cu medicul.

'Mai mult de 75% dintre medicii de familie care au participat la studiu apreciază că o colaborare cu o clinică de second opinion care are acces direct la medici de top din România şi din străinătate ar avea un impact semnificativ în diagnosticarea corectă şi în găsirea celei mai bune soluţii de tratament', se mai spune în comunicat.

Participanţii studiului Intermedicas - Versa Media au fost medici de familie din oraşele Craiova şi Piteşti, precum şi din sectorul 2 al municipiului Bucureşti.

Fondată în anul 2011, Intermedicas este prima clinică din România specializată exclusiv pe servicii de second opinion medical, cu acces direct la medici de talie internaţională din Europa, SUA şi Japonia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2062 / 7540
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Cele mai importante proiecte ale echipei de Banking & Finance din cadrul PeliFilip. Alina Stancu Bîrsan, Partener: Credem că abilitatea noastră de a ieși din tiparul a ceea ce este obișnuit, comun, confortabil și a găsi soluții adaptate unor situații atipice și complexe este una din trăsăturile care ne definesc
    Reff&Asociații obține în premieră o decizie privind dobânzile fiscale cu impact pentru practica instanțelor naționale
    Avocații Maravela & Asociații asistă clienți în trei achiziții ale unor ferme agricole integrate. Cel mai complex proiect legat de agricultură a presupus implementarea unei structuri de tip holding cu finanțări provenite de la instituții financiar-bancare și fonduri de investiții
    RTPR Allen & Overy a asistat ADM Capital la vânzarea Brikston. Ce avocați au făcut parte din echipa despre care clientul spune că are ”una dintre cele mai bune practici de M&A din țară”
    Litigiile dintre bănci și clienți continuă. Ce case de avocați au fost apelate de instituțiile bancare în dosarele importante
    În agricultură, interesul investitorilor este orientat în special către fermele specializate pe cultura plantelor și industriile procesatoare de materii prime. Elementele care fac un business agricol atractiv, explicate de Cristian Radu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații
    Avocații NNDKP spun că se conturează o piață ‘secundară’ pentru NPL: o piață ‘retail’, de vânzare individuală, în funcție de profilul creanței și pachetului de garanții aferente. Alina Radu, Partener: Structura echipei ne permite să acordăm asistență în proiecte dificile care necesită găsirea unor soluții încă neîncercate pe piața românească
    O noua firmă de avocatură, propulsată de avocați cu experiență. Ijdelea Mihăilescu are în portofoliu clienți de talie mare din mai multe industrii
    IFLR 1000, ediția 2018: Nestor și Țuca sunt pe prima treaptă a podiumului. Birourile locale ale firmelor internaționale își întăresc poziția în ‘clubul’ celor mai bune case de avocați din România
    Avocații ZRP, implicați în câteva tranzacții de credit sindicalizat, în derulare, în care asistă împrumutații. Elena Iacob, Partener: Finanțatorii și companiile au un apetit încă redus pentru credite noi
    PeliFilip și Linklaters asistă Min. Finanțelor în emisiunea de euroobligațiuni în valoare de 1 mld E. Clifford Chance a asistat managerii tranzacției coordonate de la București. Ce avocați au fost implicați
    Avocații Leroy și Asociații au asistat clienții în 10 finanțări complexe în ultimul an. Practica de Banking & Finance asigura 25% din veniturile firmei
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...