ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Isărescu, despre intervenţia pe curs: Nu pot să neg că nu am intervenit, pentru că este prea evident

07 Februarie 2019   |   Mediafax

„Nu comentăm intervenţiile pe piaţa valutară dintr-un motiv foarte clar: (...) ne ducem la bătălie cu pieptul gol şi mai spunem şi ce arme avem. Nu ştiu dacă este cea mai bună comparaţie”, a mai spus Isărescu.

 
 
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, joi, că instituţia a intervenit pentru a susţine leul, în a doua parte a lunii ianuarie, când s-a depreciat, mai ales în faţa euro.

În partea a doua a lunii ianuarie, leul s-a depreciat cu 1,5% în faţa euro, până la un nivel istoric de peste 4,76 lei, iar deprecieri au fost şi faţă de dolar şi francul elveţian.

„Orice tărăboi costă. Mişcarea aceea, care nu ne-a surprins, ne aşteptam, a fost periculoasă, peste noapte. Leul era plimbat şi a apărut o recomandare a unei bănci mari: vindeţi România. (...) Nu am avut momente uşoare. Recunosc. Nu pot să neg că nu am intervenit, pentru că este prea evident, dar nu comentez, că am intervenit”, a afirmat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în cadrul briefing-ului de presă, după şedinţa de politică monetară.


De asemenea, acesta a menţionat că, într-una dintre nopţile acelei perioade, angajaţii instituţiei au urmărit evoluţia cursului.

„Nu comentăm intervenţiile pe piaţa valutară dintr-un motiv foarte clar: (...) ne ducem la bătălie cu pieptul gol şi mai spunem şi ce arme avem. Nu ştiu dacă este cea mai bună comparaţie”, a mai spus Isărescu.

Din 2006, leul este total convertibil, iar aceasta este una dintre pieţele din România care funcţionează cel mai bine, a reamintit Guvernatorul BNR. „Credeţi că un asemenea avantaj se obţine pe ochi frumoşi? Înseamnă credibilitate, rezerve”, a subliniat Isărescu.

În acest context, Guvernatorul a răspuns acuzaţiei că instituţia ţine rezervele în străinătate. „Unde vreţi, nene, să le ţin? Sunt rezerve internaţionale! Credeţi că euro, dolarii stau aici în beci la Banca Naţională. Nu, stau în conturi în străinătate. Acum este nebunia cu aurul...”, a mai spus Isărescu.

Guvernatorul a completat că în cazul unei inflaţii mai mari cu două puncte procentuale decât în alte ţări, aşa cum are România, este normal ca leul să consemneze o uşoară depreciere.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16620 / 16755
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...