ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Isărescu: Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România

05 Iunie 2019   |   AGERPRES

Guvernatorul BNR a afirmat că slaba corelare a majorării consumului şi deci a cererii interne agregate cu potenţialul economiei naţionale, acesta depinzând în mare măsură şi de investiţii, a făcut ca performanţa creşterii economice să fie legată, corelată nefericit, de o dinamică ridicată a importurilor, cu efecte negative asupra balanţei externe

 
 
Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România, iar soluţia constă în reducerea treptată a deficitului bugetar în direcţia atingerii Obiectivului pe Termen Mediu (MTO), precum şi în accelerarea reformelor structurale, a declarat, miercuri, guvernatorul Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare.

"Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România. Este adevărat că economia României a arătat în perioada ce a urmat recentei crize financiare o creştere economică susţinută, mai ales după 2013. Astfel că rata medie de creştere economică din ultimii cinci ani se situează în jurul nivelului de 4,6%. Pentru a avea un reper în acest sens menţionez că media ratelor de creştere economică în Uniunea Europeană s-a situat în aceeaşi perioadă în jurul nivelului de 2,1%. Acest ritm de creştere impresionant pe care l-a consemnat economia României şi care a contribuit la diminuarea decalajului faţă de media Uniunii Europene a fost însă asociat cu creşterea importantă a consumului, în dauna investiţiilor. Mai ales în dauna investiţiilor publice", a spus Mugur Isărescu.


Guvernatorul BNR a afirmat că slaba corelare a majorării consumului şi deci a cererii interne agregate cu potenţialul economiei naţionale, acesta depinzând în mare măsură şi de investiţii, a făcut ca performanţa creşterii economice să fie legată, corelată nefericit, de o dinamică ridicată a importurilor, cu efecte negative asupra balanţei externe întrucât în mod permanent importurile s-au situat cu mult peste creşterea exporturilor. El a menţionat că şi exporturile crescut, nu este vorba despre o performanţă slabă a exporturilor, însă avem o "supraperformanţă a importurilor".

Potrivit guvernatorului băncii centrale, cea mai importantă provocare economico-financiară căreia România trebuie să-i facă faţă în perioada următoare este deficitul extern, respectiv deficitul de cont curent, cu atât mai mult cu cât la nivel regional ţara reprezintă o excepţie în ceea ce priveşte evoluţia din ultimii ani a contului curent.

"Noi aici nu dorim câtuşi de puţin să facem profeţii negre. Câtuşi de puţin. Repet, nu facem profeţii şi nici nu cobim, dar este datoria noastră să arătăm acest lucru, cu atât mai mult cu cât a existat şi mai observăm această tendinţă să se arate numai lucrurile bune. Imaginea trebuie prezentată în totalitate şi cu ce e bun şi cu ceea ce este riscant. Noi vorbim de riscuri şi raportul este despre riscuri. Avem această hartă a riscurilor. E bine că avem creştere economică, dar hai să vedem cum o obţinem şi cum putem să o menţinem pentru că dacă continuăm cu această tendinţă mai devreme sau mai târziu trebuie să facem o corecţie şi orice corecţie costă şi nu e plăcută, e dureroasă", a declarat Isărescu.

El a mai spus că Raportul încearcă să sugereze şi cum am putea rezolva problema dezechilibrului, fiind şi o invitaţie la dezbatere. Astfel, în accepţiunea BNR, reechilibrarea sustenabilă a situaţiei externe trebuie să conţină două componente esenţiale. Prima este de natură fiscală pentru a reduce treptat deficitul bugetar în direcţia atingerii Obiectivului pe Termen Mediu (MTO). A doua direcţie constă în accelerarea reformelor structurale de natură să sporească înzestrarea cu factori de producţie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16129 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...