KPMG, lider detaşat pe piaţa locală de consultanţă
18 Decembrie 2010 BizLawyer
În comparaţie cu stratificarea globală, situaţia din România este destul de interesantă, având în vedere că firma KPMG, a patra la nivel global, este lider de pe piaţă, urmată de liderul internaţional PricewaterhouseCoopers
| |
Piaţa serviciilor de consultanţă, audit şi contabilitate s-a ridicat anul trecut la 178,5 milioane de euro, în scădere uşoară faţă de valoarea raportată în 2008, iar KPMG a fost "de departe" lider pe acest segment, potrivit firmei de consultanţă Nexia International.
Valoarea totală a serviciilor în 2008 a fost de 180 de milioane de euro, unde au fost incluse cele mai reprezentative 25 de companii care activează pe piaţa din România. "Date fiind circumstanţele internaţionale, România se caracterizează printr-o stratificare mai evidentă în ceea ce priveşte valoarea tarifelor anuale, iar «Big Four» este lider, cu 84% din totalul serviciilor din 2009, în scădere uşoară, de la 86% în 2008", conform unui studiu realizat recent de Nexia.
Valoarea totală a serviciilor în 2008 a fost de 180 de milioane de euro, unde au fost incluse cele mai reprezentative 25 de companii care activează pe piaţa din România. "Date fiind circumstanţele internaţionale, România se caracterizează printr-o stratificare mai evidentă în ceea ce priveşte valoarea tarifelor anuale, iar «Big Four» este lider, cu 84% din totalul serviciilor din 2009, în scădere uşoară, de la 86% în 2008", conform unui studiu realizat recent de Nexia.
"Big Four" grupează cele mai importante patru companii de consultanţă şi audit din lume, respectiv Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young şi KPMG. În comparaţie cu stratificarea globală, situaţia din România este destul de interesantă, având în vedere că firma KPMG, a patra la nivel global, este lider de pe piaţă, urmată de liderul internaţional PricewaterhouseCoopers, se mai arată în studiu.
Pe locul 5 în topul firmelor de consultanţă se află BDO International, a cărei cotă de piaţă a crescut de la 3,1% în 2008 la 3,5% în 2009.
"Piaţa de consultanţă o văd foarte dinamică în 2011 şi mai matură din punctul de vedere al consultanţei. Sunt foarte multe lucruri bune pe care criza ni le-a făcut cadou", a declarat Luminiţa Ristea, partener Nexia. Ea a arătat că tarifele pentru serviciile de consultanţă fiscală acordate companiilor sunt în medie 100 de euro pe oră, însă pot varia în funcţie de complexitatea expertizei şi de compania care asigură serviciile.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 218 / 454 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
(P) Peli Filip recruteaza avocat in domeniul energiei si resurselor naturale
Chiuariu & Asociații, alaturi de Adrian Porumboiu in procesul de calomnie intentat lui Ion Crăciunescu. Daune de 1 mil. lei
Best Lawyers® Romania: Tuca Zbarcea & Asociatii are cei mai multi avocati recomandati. NNDKP si Musat & Asociatii, in top
Cum se vede avocatura din R. Moldova in Chambers Europe. Cele cinci firme care conteaza
Madalina Neagu (Schoenherr): Avem pe masa 7 tranzactii de M&A. Cumparatorii sunt prudenti, pun accent pe ajustarile de pret si pe prevederile ce vizeaza raspunderea vanzatorilor
Avocaţii Muşat & Asociaţii, prezenţi la deschiderea sedinţei de tranzacţionare a London Stock Exchange
Salans a câştigat premiul Fima de Avocatură a Anului la Gala SEE Europaproperty
Kinstellar, premiata pentru serviciile oferite clientilor in Europa Centrala si de Est
Salans, alaturi de Monsson Group în vânzarea proiectului eolian Crucea Nord către STEAG GmbH
NNDKP a asistat Nokia România pe parcursul întregii proceduri de concediere colectivă din fabrica de la Jucu
Galaxy Tobacco, asistata de Bostina si Asociatii, castiga o batalie in razboiul cu ANAF, la ICCJ
Grand Offices executa silit o companie controlata de Dan Fisher, prin avocatii de la Dragne & Asociatii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
- Banca Comercială Carpatica finanţează ordinele de plată aflate în circuitul de decontare
- Leul s-a depreciat în raport cu euro şi dolarul american
- Băncile din Grecia vor primi 18 miliarde de euro pentru recapitalizare (Reuters)
- BCR a acordat credite prin telefon în valoare de 3,5 milioane lei
- IIF: Spania va avea nevoie de 60 miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS




