ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Litoralul românesc se va deschide din 15 iunie, ‘în trend cu ţările din regiune’

28 Mai 2020   |   AGERPRES

Odată cu deschiderea teraselor va avea loc şi deschiderea efectivă a hotelurilor, iar, dacă va fi cazul, ia în calcul şi deschiderea restaurantelor hotelurilor, dar "cu anumite reguli".

 
 
Ordinul comun realizat cu Ministerul Sănătăţii privind regulile pe care ar trebui să le respecte proprietarii teraselor va fi publicat, probabil, până vineri, având în vedere că pe data de 1 iunie vom deschide terasele aşa cum am promis, a anunţat ministrul Economiei, Energei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

"Spun şi eu ce a spus şi ministrul Sănătăţii: ne gândim din ce în ce mai serios să dăm drumul la sezonul turistic pe data de 15 iunie pe litoralul românesc, pentru că observăm că cel puţin până acum vorbim de o pantă descrescătoare a cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus, iar începând cu data de 1 iunie vom deschide, aşa cum am promis, terasele. Probabil, până mâine, o să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care ar trebui să le respecte proprietarii teraselor, pentru ca să se poată în siguranţă să se ia masa, să se poată savura o cafea sau o bere. Să nu uitam că a venit căldura şi chiar avem nevoie de o răcorire pe o terasă", a declarat, joi, Virgil Popescu, la Digi 24.


El a precizat că odată cu deschiderea teraselor va avea loc şi deschiderea efectivă a hotelurilor, iar, dacă va fi cazul, ia în calcul şi deschiderea restaurantelor hotelurilor, dar "cu anumite reguli".

"Evident că acest lucru (deschiderea teraselor n.r.) presupune şi deschiderea efectivă a hotelurilor, ele nu sunt închise, dar evident că din lipsa de clienţi hotelierii nu consideră necesar să le ţină deschise şi este normal să fie aşa. Vor fi reguli pentru hotelieri şi reguli pentru siguranţa turiştilor în interiorul hotelurilor, şi, dacă va fi nevoie, o să deschidem şi restaurantele hotelurilor, vom face şi aceasta, cu anumite reguli, în aşa fel încât să nu stârnim cumva o creştere a îmbolnăvirilor. Vom găsi cea mai bună soluţie astfel încât turiştii să se simtă în siguranţă pe litoralul românesc sau la munte", a adăugat ministrul Economiei.

Potrivit sursei citate, litoralul românesc se va deschide din 15 iunie, "în trend cu ţările din regiune", respectiv Grecia şi Bulgaria.

"Şi Grecia şi Bulgaria au anunţat deschiderea sezonului turistic cu 15 iunie, nu cu 1 iunie cum s-a spus, deci cred că suntem cam în trend cu ţările din regiune şi vom deschide şi noi în acelaşi timp sezonul turistic, dacă nu se întâmplă doamne fereşte ceva, dar nu are ce să se întâmple. Noi facem evaluări din două în două săptămâni. Următoarea evaluare este la 15 iunie, suntem la finalul primei evaluări, primele două săptămâni după finalizarea stării de urgenţă, şi observăm că toate cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus au scăzut şi mă aştept - dacă toată lumea respectă regulile şi am văzut că respectă şi le mulţumesc românilor pentru acest lucru - că va urma o curba descrescătoare în continuare, pentru că sunt în scădere cazurile, în aşa fel încât să ne permită să relaxăm şi mai mult măsurile de siguranţă", a mai spus ministrul Economiei, Virgil Popescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14531 / 16793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...