ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marii consumatori de energie apasă butonul de „alarmă roşie”: Sectorul energetic îşi pierde competitivitatea sub povara suprataxării

22 Mai 2019   |   Mediafax

Consumatorii de energie, fie ei industriali sau persoane fizice, ar putea fi nevoiţi să susţină o nouă schemă de sprijin pentru producţia de energie din surse cu emisii reduse, schemă pe care beneficiarii din energia regenerabilă nu o consideră necesară.

 
 
Asociaţia Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC) atrage atenţia că cele mai recente decizii ale Guvernului care vizează sectorul energetic au ca efect pierderea competitivitatii sau relocarea industriei româneşti ca urmare a suprataxării electricităţii.

La scumpirea accentuată şi continuă a electricităţii pe PZU, se adaugă contractele pentru diferenţă (o schemă de subvenţionarea energiei electrice cu emisii reduse de carbon), o nouă schemă suport pentru cogenerare şi suprataxarea energiei. Astfel, costurile totale cu energia electrică, ajunse deja la un nivel nesustenabil, riscă să transforme electricitatea dintr-o materie prima într-un produs prohibitiv şi să elimine producătorii industriali locali de pe piaţa concurenţială internaţională.


Consumatorii de energie, fie ei industriali sau persoane fizice, ar putea fi nevoiţi să susţină o nouă schemă de sprijin pentru producţia de energie din surse cu emisii reduse, schemă pe care beneficiarii din energia regenerabilă nu o consideră necesară. În schimb, aceştia solicită, ca şi ABIEC, stabilitate legislativă şi o mai bună funcţionare şi reglementare a pieţei. Practic, recuperarea investiţiei în energie din surse regenerabile va fi, din nou, garantată de stat şi plătită de consumatorul final, ceea ce va scumpi, artificial, electricitatea.

Aceasta în condiţiile în care, înşişi investitorii în energie din surse regenerabile (RES) susţin că o asemenea schemă nu este necesară, în contextul în care costurile totale ale proiectelor utilizând energia solară şi eoliană au scăzut cu până la 80%, respectiv 30-40% în perioada 2009-2015, conform datelor ANRE.

În plus, marii investitori în acest sector investesc deja în producţia de energie din surse regenerabile de energie, fără sprijin din partea statului. Spre exemplu, anul trecut, ENGIE Franţa, a anunţat investiţii într-un parc eolian cu o capacitate de 300 MW, Vattenfall, Suedia a anunţat investiţii într-un parc eolian offshore cu o capacitate instalată de 700 MW, încă din 2017, Dong Energy, Danemarca şi-a asumat instalarea a două proiecte eoliene offshore cu o capacitate totală de 480MW, în Germania. Toate aceste proiecte au fost asumate de către investitori fără sprijin din partea statelor. Similar, în cazul producţiei de energie eoliană, au fost implementate proiecte fără finanţare din partea consumatorilor finali în ţări precum Italia, Portugalia, Spania sau Marea Britanie.

Impactul aplicării contractelor pentru diferenţă (CdF) va fi resimţit de întreaga industrie românească şi cu precădere de industria energio-intensivă, care concurează, pe pieţele internaţionale, cu companii care nu sunt supuse unei asemenea suprataxări (precum cele din China, SUA sau statele CIS) şi care nu poate transfera costurile subvenţiei clienţilor săi. Efectul final va fi pierderea competitivitatii industriei romanesti, dezindustrializarea României, relocarea acesteia şi, în final, micşorarea numărului de companii care vor cumpăra respectiva energie curată în România.

CdF vin în completarea unor alte suprataxe preconizate a fi suportate de consumatori. Astfel, implementarea OUG 114/2018, prin care se modifică şi contribuţia plătită de titularii de licenţe din energie, la 2% din cifra de afaceri, generează deja efecte în creşterea preţului final al energiei. Peste această creştere, se va adăuga subvenţia rezultată de o nouă schemă pentru cogenerare, anunţată de către autorităţi.

Trei noi tipuri de taxe

Aşadar, industria românească este pusă în faţa a trei tipuri noi de taxe, care vin peste o creştere accentuată şi fără suport material a preţului energiei electrice pe OPCOM, în ultimul an. Concret, pentru contractele cu livrare în 2019, preţul energiei electrice a crescut, pentru consumatorul final, cu 80% comparativ cu 2016. La acestea se adaugă serviciile de sistem, transport, distribuţie, taxa de cogenerare, certificate verzi care reprezintă 29% din preţul total al electricităţii.

Acelaşi preţ final creşte continuu şi ca urmare a costurilor cu emisiile indirecte impuse pentru producătorii de energie din cărbune. Concret, preţul unui certificat de emisii a crescut, în ultimele 18 luni, de circa cinci ori, de la 5 euro, la 27,5 de euro, previziunile pentru 2020 fiind de 40 de euro/certificat. Acest cost s-a tradus prin includerea a 70-80 de lei/MWh. Uniunea Europeană a decis, în acest caz, compensarea costurile cu emisiile indirecte la consumatorii finali energo-intensivi cu risc de relocare.

Dacă, în prezent, aceste costuri cu energia au diminuat drastic profitabilitatea marilor consumatori de energie, pachetul de noi taxe preconizate a fi puse în aplicare riscă să facă nesustenabilă activitatea industriala în România şi ar putea duce la relocarea, în afara ţării, a companiilor producătoare, cu impact negativ asupra bugetului de stat şi ratei şomajului.

În consecinţă, ABIEC susţine necesitatea realizării unei analize de impact a CdF asupra preţului final al energiei electrice şi eliminarea măsurilor de sprijin pentru energia regenerabilă, având în vedere că tehnologia este deja sustenabilă economic.

De asemenea, Asociaţia solicită implementarea schemei de compensare a emisiilor indirecte, aprobată încă din 2012 de Uniunea Europeană şi pusă deja în aplicare de 10 state membre (Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Belgia, Slovacia, Grecia, Lituania) care au aplicat o politică se protejare a investiţiilor locale şi a locurilor de muncă.

În plus, ABIEC susţine reglementarea şi funcţionarea bursei de energie din România pe baze concurenţiale reale, care să elimine distorsiunile înregistrate în ultimul an.

ABIEC atrage atenţia că un ritm de creştere a costului cu energia electrică precum cel înregistrat în ultimul an şi preconizat a se înregistra şi în perioada următoare, scoate în afara pieţei produsele româneşti, poate duce la închiderea de capacităţi majore de producţie şi la oprirea unor investiţii de ordinul sutelor de milioane de euro.

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie include cei mai mari consumatori de energie din România. Printre aceste companii se numără Alro Slatina, ArcelorMittal România, TenarisSilcotub şi Saint-Gobain Glass România, care au un consum de energie de aproximativ 10% din totalul produs în România. Aceste companii sunt angajatori direcţi pentru peste 30.000 de oameni şi sunt indirect responsabile pentru alte 170.000 de locuri de muncă ale companiilor contractoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16228 / 16795
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...