ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister şi agenţiilor o situaţie privind atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere

19 Martie 2019   |   AGERPRES

Întrebat de un jurnalist dacă s-a schimbat ceva în administraţia centrală, în ministere, unde chiar ministrul Finanţelor afirma în trecut că sunt persoane care plimbă hârtii, Teodorovici a răspuns: "Sigur sunt. Îi simţim. Şi aici în Parlament nu simţiţi?"

 
 
Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister şi agenţiilor din subordine o situaţie privind atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere pentru a putea urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul dezbaterii moţiunii în Parlament.

"Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister în parte şi agenţiilor o situaţie vizavi de modul în care sunt atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere, absolut totul în detaliu, de la caz la caz, pentru a putea face o analiză şi pentru a urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică. Spuneam şi anul trecut şi spun în fiecare zi că sunt cheltuieli de valori foarte mari care nu se justifică şi atunci acei bani trebuie duşi în zona de economie reală, precum investiţii, spijinirea mediului privat prin ajutoare, scheme de stat şi nu numai. Chestiunea legată de personal este ultima decizie care se putea lua, dar în primul rând sunt alte capitole de cheltuieli care se pot lua. Vă dau un exemplu, primăriile, mai sunt o mie de primării care, dacă ar fi în sistemul nostru informatic de la Finanţe, ar fi cu toate înrolate în acest sistem, atunci ANAF nu ar mai emite zilnic 11.000 de adeverinţe pe diverse aspecte. Uitaţi-vă cât timp se consumă în mod nejustificat, câţi oameni din ANAF sunt blocaţi de un astfel de atribut din fişa postului. Deci sunt multe astfel de analize care trebuie făcute pe fiecare minister în parte, fără supărare. Este obligaţia noastră şi este legea care trebuie respectată", a spus Teodorovici.


Întrebat de un jurnalist dacă s-a schimbat ceva în administraţia centrală, în ministere, unde chiar ministrul Finanţelor afirma în trecut că sunt persoane care plimbă hârtii, Teodorovici a răspuns: "Sigur sunt. Îi simţim. Şi aici în Parlament nu simţiţi?"

Replica jurnalistului a venit prompt: "Şi la dumneavoastră la Ministerul Finanţelor?"

"În toate sistemele. (...) În toate zonele trebuie să fie analizate şi miniştrii de resort trebuie să îşi asume astfel de decizii. Nu este corect faţă de cei care aşteaptă de la noi astfel de decizii. Repet. Dacă lăsăm deoparte ipocrizia, în general vorbesc de clasa politică, nu vorbesc de un guvern sau de o agenţie, clasa politică în general, pentru că, dacă noi aici venim cu o astfel de măsură, ştiţi cine ne va critica în primul rând? Cei care sunt chipurile pe zona de dreapta. Asta e România de astăzi", a explicat Teodorovici.

El a adăugat că evaluarea din ministere se va finaliza la sfârşitul semestrului, iar atunci se va şti exact "care este ordinea de precădere vis- a-vis de cheltuielile publice care trebuie reduse".

Întrebat dacă se gândeşte ca acei oameni care plimbă hârtii, să facă altceva, Teodorovici nu a exclus ideea ca ei să fie preluaţi de Ministerul Muncii pentru recalcularea pensiilor.

"Cei care, să spunem, sunt într-o situaţie mai mult sau mai puţin justificată ar putea să meargă spre zone precum Ministerul Muncii, unde se recalculează pensiile şi unde e nevoie de cam 1.500 de persoane nou angajate. Şi atunci, decât să angajăm alte persoane, avem în administraţie oamenii care pot face acest lucru. (...) Eu v-am spus punctul de vedere al unui ministru de Finanţe care a spus foarte clar că este anul în care trebuie să ne aplecăm către investiţii şi asta am să fac (...) Deci sunt lucruri foarte simple, dar trebuie să le asumăm şi să le facem. Şi eu v-am spus ca ministru de Finanţe", a subliniat şeful de la Finanţe.

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut luni moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, intitulată "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională". Aceasta a fost iniţiată de USR, PNL şi PMP.

Votul final va fi dat miercuri, după cum a decis Biroul permanent al Camerei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16487 / 16793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...