Munca la negru “muşcă” o parte din PIB-ul României

Munca la negru tinde să devină un fenomen de masă în condiţiile în care tot mai multe firme se văd obligate să reducă la minimum cheltuielile de personal. Politica guvernamentală sprijină din plin această situaţie pentru că, în loc să scadă presiunea fiscală pusă pe mâna de lucru, Executivul preferă să aplice impozite cât mai mari, cu riscul de a rămâne şi fără puţinele contribuţii care se mai strâng la bugetul central. Criza economică a dus la o explozie a folosirii salariaţilor fără forme legale, creşterea amenzilor aplicate de instituţiile statului în astfel de cazuri neavând niciun efect

Pe piaţa muncii se poate vorbi despre o complicitate între angajaţi şi angajatori. Dacă până acum ceva timp salariaţii acceptau destul de greu să lucreze fără forme legale, frica de a rămâne fără nicio sursă de venit îi obligă pe tot mai mulţi români să închidă ochii şi să-şi primească “plata în plic”. Nu se mai gândesc nici la asigurările medicale, nici la pensii, fiind constrânşi de contextul actual să-şi facă griji doar pentru ziua de mâine. Pe acest fond Guvernul, prin măsurile luate, nu a reuşit să facă altceva decât să accentueze fenomenul, rezultatele văzându-se din plin în economia României.

Lucrători la negru apar în toate domeniile

Chiar dacă la nivel oficial nu se poate face o estimare exactă a muncii la negru, patronatele susţin că în ultima perioadă s-a înregistrat o dublare a acestui fenomen. După calculele făcute de Blocul Naţional Sindical (BNS), statul pierde într-un an 3% din PIB din cauza muncii la negru şi “la gri”, unde o parte din venituri sunt nefiscalizate. De asemenea, organizaţiile salariaţilor susţin că în acest moment în jur de 2,5 milioane de români activează fără a beneficia de un contract de muncă legal.

În statisticile Inspecţiei Muncii, cifrele afişate sunt destul de “dulci”. Nu trebuie uitat însă că instituţia statului raportează doar acele cazuri în care s-au făcut controale. Chiar şi aşa, se poate vedea că apar tot mai multe situaţii în care sunt depistaţi lucrători la negru. O paralelă între 2008 şi 2009 arată că anul trecut au fost identificaţi 8.500 de angajatori care utilizau forţă de muncă nedeclarată, în timp ce în 2008 au fost prinşi doar 7.963 de agenţi economici de acest gen. În ceea ce priveşte numărul lucrătorilor fără forme legale găsiţi de inspectorii de muncă în 2009, acesta a fost de 17.464 persoane, faţă de 16.162 în 2008. Şi la capitolul amenzi se vede un salt semnificativ, anul trecut statul aplicând sancţiuni în valoare de 24.803.100 de lei, mai mari cu 2.066.750 de lei faţă de 2008. Spectaculoasă este şi comparaţia cu primele trei luni ale anului în curs, în care valoarea amenzilor aplicate ajunge la 7.632.500 de lei.

Previziuni sumbre

“Domeniile în care s-a înregistrat o prevalenţă a muncii la negru sunt variate: construcţii, industria textilă, exploatarea şi industrializarea lemnului, panificaţie, agricultură, micul comerţ, transporturi, industria alimentară şi prestările de servicii (pază şi protecţie, service auto, spălătorie auto, frizerie, coafură), depozite en-gros şi supermarketuri, activităţi din alimentaţia publică (baruri, restaurante, patiserii, cofetării etc.)”, ne-a declarat Gabriela Radu, directorul Inspecţiei Muncii.

Pentru perioada următoare previziunile sunt şi mai sumbre, având în vedere că sezonul cald înseamnă şi începerea activităţii în cadrul unor sectoare care funcţionează doar pentru anumite intervale de timp. Astfel că în construcţii, turism şi comerţ munca la negru va înflori. Nici munca la gri nu trebuie ignorată. Reprezentanţii CNS Cartel Alfa susţin că în acest moment sunt aproximativ 1,5 milioane de români care câştigă salariul minim pe economie. O mare parte din ei îşi suplimentează veniturile “în plic”, având un alt salariu negociat cu angajatorul decât cel trecut în cartea de muncă.

Patronatele spun însă că vinovaţii nu ar trebui căutaţi în rândul firmelor, acuzând fiscalitatea crescută. Valoarea contribuţiilor la asigurările sociale pe care trebuie să le achite atât angajatorul, cât şi lucrătorul este egală cu salariul pe care îl primeşte persoana încadrată cu un contract de muncă. Chiar dacă printre măsurile anti-criză solicitate de agenţii economici s-a înscris şi reducerea taxelor pe mâna de lucru, Guvernul a preferat să ignore o astfel de solicitare, invocând lipsa banilor la bugetul de stat. Consecinţa unei astfel de politici este dezastruoasă atât pentru economie, care s-a mutat în mare parte în zona subterană, cât şi pentru ceilalţi actori implicaţi. Cel mai mare perdant rămâne tot statul, care a ajuns să alerge disperat pentru a atrage ceva fonduri.