ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Parlamentul European s-a pronunţat pentru liberalizarea exporturilor de produse agricole din R. Moldova în Uniunea Europeană

05 Iulie 2022   |   Agerpres

Decizia a fost luată cu 572 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 32 de abţineri, notează sursa citată.

 
 
Parlamentul European a aprobat marţi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, liberalizarea exporturilor de produse agricole din R. Moldova în Uniunea Europeană, informează deschide.md.
 
Decizia a fost luată cu 572 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 32 de abţineri, notează sursa citată.
 
Legislativul comunitar a adoptat astfel propunerea Comisiei Europene de a dubla, timp de un an, cotele de export, adică volumul de marfă pentru care nu se aplică taxe vamale, la cele şapte produse pentru care sunt încă aplicate contingente tarifare: roşii, usturoi, struguri de masă, mere, cireşe, prune şi suc de struguri.
 
UE a luat această decizie pentru a ajuta exportatorii moldoveni, care au de suferit din cauza invaziei ruse în Ucraina, care a dus la închiderea mai multor pieţe din Est.
 
"Acum, Moldova poate să-şi redirecţioneze o parte din exporturi către UE, iar acordul rapid cu privire la această măsură înseamnă că ţara poate să exporte recolta din acest an. În acest mod noi putem ajuta la stabilizarea şi dezvoltarea economiei moldoveneşti", a declarat raportoarea Marketa Gregorova, europarlamentar ceh.
 
"Prin votul de astăzi arătăm solidaritatea Parlamentului European pentru agricultorii şi pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. (...) Vreau ca măsura votată astăzi să nu rămână una temporară şi să fie un nou pas în direcţia integrării Republicii Moldova în piaţa unică europeană", a pledat eurodeputatul român Siegfried Mureşan, care este preşedintele Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Republica Moldova, într-un comunicat de presă.
 
Uniunea Europeană este deja principalul partener comercial al Republicii Moldova, aproape două treimi din exporturile moldoveneşti având ca destinaţie piaţa europeană.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6716 / 16802
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...