ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa de carte este la maximul ultimilor 7 ani, tendinţa este de creştere

11 Iunie 2018   |   Mediafax

Potrivit datelor financiare analizate, piaţa cărţii din România este concentrată, în prezent, în mâinile câtorva jucători care au avut forţa financiară să se extindă şi să dezvolte lanţuri de producţie, respectiv librării.

 
 
Cifra de afaceri a editurilor şi comercianţilor de cărţi din Romania va depăşi în acest an 1,11 miliarde lei, cu 16,2% peste nivelul din 2012, iar profiturile sectorului s-a dublat de le cele 51,3 milioane lei în 2012 la peste 100 de milioane în 2017.

Radiografia business-ului din acest domeniu arată că numărul firmelor s-a păstrat constant în aceasta perioadă, în jurul a 1000 de edituri şi 350 de comercianţi. Şi numărul angajaţilor s-a menţinut, în jurul a 5000, cu mici fluctuaţii de la an la an, forţa de muncă fiind împărţită aproape egal între edituri şi lanţurile de librării, arată un studiu KeysFin.

“Această evoluţie vine pe fondul eforturilor semnificative făcute de edituri şi librării în scopul dezvoltării unei oferte atractive: de la traducerile din ce în ce mai multe de literatură sau non-fictiune straină contemporană, lansările de noi autori străini sau cărţi simultan cu marile oraşe ale lumii şi mai ales dezvoltarea aproape de la zero a unui segment devenit deja foarte puternic în prezent: cartea pentru copii. Pe de altă parte, creşterea economică înregistrată de România în ultimii ani nu a reuşit să stimuleze în mod semnificativ piaţa de carte, aceasta ramânând la un nivel relativ constant. Putem spune că procesul este mai degrabă inversat: nivelul de educaţie, cultura stau la baza unei creşteri economice sustenabile pe termen lung, semn că piaţa a atins un nivel de maturitate”, spun experţii de la KeysFin.


În condiţiile ratei foarte mari de analfabetism funcţional din România sunt necesare măsuri la nivel naţional pentru stimularea consumului de carte şi susţinerea educaţiei de calitate. În prezent, în foarte multe localităţi din România, atât din mediul rural, cât şi din oraşele mici, nu există nicio librărie. Mai mult, potrivit analiştilor, în intervalul 2012-2016 la nivel naţional s-a înregistrat o scădere cu aproximativ 20% a numărului de comercianţi. În 2016 cei mai mulţi comercianţi de carte se aflau in Bucureşti - 21% din totalul la nivel naţional.

În schimb comerţul online de carte, atât tiparită cât şi electronică, se dezvoltă puternic, în special ca urmare a politicii de discounturi semnificative, un element puternic de atractivitate pentru cumpărători. Spre deosebire de opţiunea cărţilor vândute la pachet cu marile cotidiene, de mare succes în achiziţie prin anii 2000 pentru marea masa a populatiei care şi-a populat astfel bibliotecile fără să aibă întotdeauna şi un obiectiv de lectură efectivă, comerţul online vizează cumpăratori mult mai informaţi, cărţile devenind astfel mai accesibile pentru aceştia şi îndeplinindu-şi până la urmă scopul final, fie educaţional, fie de recreere. În schimb, librăriile încearcă să compenseze prin alte atuuri, cum sunt evenimentele cu autori, lansări, evenimente pentru copii etc.

Potrivit datelor financiare analizate, piaţa cărţii din România este concentrată, în prezent, în mâinile câtorva jucători care au avut forţa financiară să se extindă şi să dezvolte lanţuri de producţie, respectiv librării.

Topul editorilor de carte este condus, potrivit datelor financiare din 2016, de Grupul Editorial Art, cu o cifra de afaceri de 38,2 milioane de lei, companie urmată de Grup Media Litera (26,6 milioane lei), Tarsago Romania (25,3 milioane lei), Polirom (23 milioane lei), Humanitas (19,3 milioane lei) şi Lotus Publishing (17,2 milioane de lei). Primii 10 jucători din piaţă au realizat 36% din totalul cifrei de afaceri de pe piaţa editurilor, evaluată în 2016 la 585,3 milioane de lei.

În topul comercianţilor de cărţi, cel mai important jucător este Direct Client Services (Carturesti), a cărui cifră de afaceri de 87,1 milioane de lei reprezintă aproape o treime din cifra de afaceri a comercianţilor de carte din Romania.

Topul este completat de Compania de Librării Bucureşti (45,6 milioane lei), Blor Retail (Diverta) (45,6 milioane lei), Libris (27,4 milioane lei), Sedcomlibris (19,7 milioane lei), One Distribution Company (18,2 milioane lei) şi Librăriile Humanitas (17,5 milioane lei).

Primii 10 jucători domină piaţa, înregistrând afaceri de 299,5 milioane lei, care reprezinta 63% din totalul afacerilor din comerţul cu carte.

Piaţa de carte totală, însumând atât editorii cât şi librăriile, este concentrată în Bucureşti – aproximativ 50% din numărul total de companii se află în Bucureşti, iar două treimi din totalul cifrei de afaceri la nivel naţional este generat de companiile din capitală.

Evoluţia economică pozitivă din ultimii şapte ani a determinat companiile din domeniu să investească semnificativ în dezvoltarea ofertelor de carte şi a lanţurilor de librării.

,,Librăria a încetat de mult să mai fie doar locul de unde putem cumpăra cărţi. A devenit o instituţie culturală în sine în care au loc evenimente, lansări, expoziţii, clienţii socializează la o cafea sau un ceai, iar pe viitor această tendinţă se va accentua. Iar noile tehnologii vor sustine oferta culturală în viaţa românilor. E- book-urile şi audio-book-urile vor deveni tot mai prezente, iar promovarea acestora o vom regăsi şi în massmedia. Editurile şi comercianţii vor exploata tot mai mult asocierea dintre cărţi şi cadouri, librăriile urmând să devină tot mai mult adevărate mall-uri culturale. O tendinţă care va face această industrie şi mai atractivă, perspectivele financiare pentru următorii ani fiind pozitive”, estimează experţii
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 61 / 8627
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Soluție în instanță câștigată de Reff și Asociații cu impact pentru producția de bunuri
Promovări la Mitu și Asociații SPARL. Andrei Iordăchescu devine junior partner, iar Cristina Stoica este nou cooptată în poziția de managing senior associate
Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cei mai mulți avocați listati în „Best lawyers in Romania”, editia 2018-2019. Ce avocați români sunt recunoscuți peste Ocean
LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...