ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Producţia de electricitate a Romgaz a scăzut cu 37% în 2018; Hidroelectrica a ocupat piaţa având preţuri mai mici (raport)

15 Februarie 2019   |   AGERPRES

In 2018, producţia de energie electrică a fost de 1.165 GWh, faţă de 1.863 GWh în anul precedent.

 
 
Producţia de energie a Romgaz, în centrala de la Iernut, a scăzut anul trecut cu 37%, principalul motiv fiind faptul că Hidroelectrica "a ocupat piaţa", având costuri mai mici, potrivit raportului companiei.

Astfel, în 2018, producţia de energie electrică a fost de 1.165 GWh, faţă de 1.863 GWh în anul precedent.

"Producţia de energie electrică a scăzut în anul 2018 faţă de anul precedent cu 37,48% ca urmare a ocupării pieţei de către Hidroelectrica, a cererii sporite de gaze naturale pentru consum şi înmagazinare", se arată în raportul companiei privind rezultatele financiare de anul trecut, dat publicităţii vineri.

Întrebat la ce s-au referit autorii raportului, Dumitru Rotar, directorul general adjunct al companiei, a declarat într-o conferinţă de presă, că Romgaz are costuri de producţie mai mari decât Hidroelectrica în centrala pe care o deţine la Iernut şi, totodată, cererea pe piaţa de energie a fost scăzută.


"Ne-am confruntat cu un trimestru unu foarte cald, cererea a fost mică, iar alte surse de energie au fost mai ieftine şi au intrat primele în piaţă. Totodată, am găsit oportunităţi de a valorifica gazul pe alte pieţe, la preţuri mai avantajoase decât transformarea lui în energie electrică", a explicat Rotar.

Totodată, producţia de gaze naturale a companiei a crescut cu 3,39%, până la 5,333 miliarde de metri cubi, faţă de 5,5158 miliarde de metri cubi în anul precedent.

Romgaz a obţinut anul trecut un profit net de 1,4 miliarde de lei, în scădere cu 22% faţă de anul precedent. Totodată, cifra de afaceri a ajuns la 5 miliarde de lei, însemnând o creştere cu 9%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16583 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...