ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rata medie de neocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti, la un minim istoric în 2018 (analiză)

14 Februarie 2019   |   AGERPRES

Scăderea a survenit pe fondul unei activităţi de dezvoltare mai reduse comparativ cu cererea de spaţii de birouri.

 
 
Rata medie de neocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti a scăzut anul trecut la un nivel minim istoric, de aproximativ 6,6%, comparativ cu 9,2% la finele anului 2017, conform datelor transmise de o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor în domeniul imobiliar.

Scăderea a survenit pe fondul unei activităţi de dezvoltare mai reduse comparativ cu cererea de spaţii de birouri.

Astfel, anul trecut dezvoltatorii au finalizat proiecte de birouri noi care au totalizat 145.000 de metri pătraţi, în condiţiile în care suprafaţa închiriată prin intermediul consultanţilor imobiliari a fost de 335.000 de metri pătraţi, din care 45% (150.000 metri pătraţi) reprezintă cerere nouă (preînchirieri, contracte noi, extinderi de suprafeţe existente şi relocări din alte imobile decât clădiri de clasa A şi B).


"Dacă luăm în considerare şi tranzacţiile directe între chiriaşi şi proprietari, suprafaţa închiriată depăşeşte cu mult mai mult oferta nouă pusă pe piaţă de către dezvoltatori. În plus, parte din spaţiile livrate în 2018 erau deja contractate din anii anteriori", susţin reprezentaţii JJL.

Compania a intermediat cea mai mare suprafaţă de spaţii de birouri în 2018, fiind liderul pieţei atât la nivel naţional, cu 23% din totalul tranzacţionat, cât şi la nivelul Bucureştiului, cu aproape 25%, printre cele mai importante tranzacţii numărându-se Microsoft (24.200 metri pătraţi) sau Thales (5.300 metri pătraţi).

Cele mai puţine spaţii disponibile sunt în zona Centru-Nord, Floreasca Barbu-Văcărescu, Centru, Centru-Vest şi Central Business District (CBD), unde rata de neocupare este de sub 5%, în timp ce în Băneasa - Otopeni şi Pipera Nord se află în continuare cele mai multe spaţii goale.

'Vedem zone în care practic nu există opţiuni pentru un potenţial chiriaş care vrea să se extindă. Pe fondul disponibilităţii reduse a spaţiilor, am putea asista la o creştere a chiriilor, astfel că cei care caută birouri trebuie să ia decizii rapide în acest sens. Pentru cei care vor să se mute în prima jumătate a acestui an, viteza de reacţie şi de luare a deciziilor este decisivă pentru a obţine chirii atractive. Vedem în prezent un gap între viteza de dezvoltare a noilor proiecte şi ritmul în care se extind companiile, care cel mai probabil va începe să se diminueze începând cu acest an dacă ne uităm la planurile dezvoltatorilor pentru 2019 ?i 2020, respectiv construcţia a circa a 700.000 de metri pătraţi de proiecte noi', a declarat Maria Florea, Head of Office Agency JLL România.

Chiria prime din Bucureşti s-a menţinut cinci ani la rând la nivelul de 18,5 euro/mp/lună, modificări fiind consemnate la nivelul pachetelor de facilităţi oferite de către proprietarii de birouri.

În 2019, dacă vor fi finalizate toate proiectele anunţate, suprafaţa nouă va creşte cu circa 300.000 de metri pătraţi, din care 50% este deja preînchiriată. Zonele în care se înregistrează cele mai mici rate de neocupare vor beneficia şi de cele mai mari livrări în acest an, astfel în Floreasca - Barbu Văcărescu vor fi finalizate două proiecte mari, totalizând peste 40.000 metri pătraţi, în CBD stocul va creşte cu 30.000 metri pătraţi, iar în Centru-Vest sunt anunţate trei proiecte, cu un total de peste 80.000 de metri pătraţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16582 / 16755
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...