ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Stabilitate pe piața de factoring la jumătatea anului. Totalul creanțelor gestionate a depășit 2,25 miliarde de euro

03 Septembrie 2020   |   BizLawyer

Din punct de vedere al profilului companiilor care accesează soluții de factoring, în continuare, valoarea cea mai mare a operațiunilor este realizată de companii cu cifra de afaceri de între 5 și 50 de milioane de euro, acestea atingând o pondere 40%, în timp ce firmele cu afaceri peste 50 de milioane de euro au o pondere de 36%, din total piață.

 
 
Asociația Română de Factoring (ARF) a realizat studiul semestrial al pieței de factoring din România din care reiese un foarte ușor avans, de aproximativ 1%, față de aceeași perioadă a anului trecut, totalul creanțelor gestionate prin astfel de structuri, depășind 2,25 miliarde de euro.  Cercetarea ARF are la bază date oferite atât de membrii ARF (bănci si IFN-uri), dar și estimări ale asociației cu privire la restul jucătorilor din piață. “Constatăm în prima jumătate a anului o stabilizare a pieței de factoring, ca volum total al creanțelor gestionate, cu o mențiune specială pentru factoringul intern, care a înregistrat totuși o creștere importantă datorată consumului populației pe fondul temerilor generate de pandemie, în primul rând în T1, dar și în T2, însă cu o temperare consistentă”, explică Bogdan Roșu, președinte ARF.


La nivelul factorigului intern, volumele realizate de sectorul FMCG au cea mai mare pondere din total, de aproximativ 24%, în valoare absolută însemnând peste 431 milioane de euro. Pe locul doi, cu o pondere de 16%, se află sectorul IT&C, valoarea creanțelor provenite din acest sector și gestionate în factoring ajungând, la mijlocul anului, la aproximativ 290 milioane de euro, în creștere cu aproape 10% față de mijlocul lui 2019. Pe locul al treilea cu o pondere de  12,5% se regăsește domeniul Auto-Utilaje-Echipamente, domeniu care, de altfel, a înregistrat cel mai puternic avans la nivelul întregii piețe de factoring (21% față de mijlocul anului 2019), ajungând la 301 milioane euro total creanțe derulate prin factoring (intern, export plus  import).

În timp ce factoringul intern a înregistrat un avans de 11%, atingând aproximativ 1,9 miliarde euro în prima jumatate a anului, volumul creanțelor derulate prin factoring de export a scăzut cu 28%, iar al celor derulate prin factoring de import cu 43%, pe fondul evoluției economiilor europene partenere.

Finanțările interne prin factoring revers au depășit de 40%  din piața internă

Factoringul invers (Reverse Factoring/Supply Chain Financing) se află într-o creștere constantă, fiind foarte bine receptat de către aderenți. Cifra înregistrată pe acest produs, la nivelul pieței, a depășit în primele 6 luni 744 milioane de euro, în creștere cu 35% față de primul semestru al anului trecut. Factoringul invers este prezent în piață de mai mult de zece ani, dar a fost dezvoltat puternic cu precadere în ultimi cinci. “Acest tip de finanțare este propus furnizorilor de servicii și produse direct de către beneficiarul acestora, împreună cu furnizorul de factoring partener. În baza structurii agreate între părți, furnizorii își pot încasa facturile imediat dupa emitere, iar beneficiarul (debitorul cedat), inițiatorul programului de factoring invers, se bucură de o optimizare a cash-flow-ului, ambii parteneri suportând costuri extrem de avantajoase, bazate pe situația financiară solidă a beneficiarului. Concret, putem lua exemplul unui producător care furnizează marfă pentru un mare lanț comercial (Key Account). Furnizorul, cu sprijinul și la inițiativa lanțului comercial, poate opta pentru o finanțare a facturii emise către acesta, obținând banii în cont la momentul emiterii, fără a mai aștepta termenul de plată impus prin contractul comercial”, explică Bogdan Roșu.

IMM-urile, în prim plan

Din punct de vedere al profilului companiilor care accesează soluții de factoring, în continuare, valoarea cea mai mare a operațiunilor este realizată de companii cu cifra de afaceri de între 5 și 50 de milioane de euro, acestea atingând o pondere 40%, în timp ce firmele cu afaceri peste 50 de milioane de euro au o pondere de 36%, din total piață.

“Chiar dacă suntem încă rezervați în ceea ce privește evoluția la nivel macroeconomic din a doua parte a anului, rămânem optimiști pe sectorul nostru pentru că în fiecare an am putut observa o creștere consistentă a interesului pentru factoring începând din T3. În plus, prin adoptarea de către Guvern a programului IMM Factor, care stimulează accesul la produsul de factoring cu regres, IMM-urile (care derulează acum doar un sfert din volumele de factoring intern) sunt mai bine informate asupra caracteristicilor produsului de factoring cu regres și sunt astfel încurajate sa apeleze la astfel de soluții. Astfel, în condițiile calibrării corespunzatoare a normelor de aplicare, asupra carora am furnizat către FNGCIMM, la solicitarea acestora, recomandări menite să ușureze implementarea și derularea tranzacțiilor vizate de program, IMM-urile vor putea beneficia de subvenționarea costurilor de factoring pentru următoarele luni, precum și de acces mai facil la finanțare, prin garantarea de către stat a jumătate din suma finanțată. Sperăm că programul IMM Factor va fi primit cu interes și că aceste companii se vor îndrepta mai mult către acest tip de finanțare, care le ajuta în reglarea cash-flow-ului într-o perioadă economică cu foarte multe necunoscute și variabile”, mai explică Bogdan Roșu.

La realizarea estimărilor de piață la nivelul primelor 6 luni din 2020 au contribuit un număr de 11 bănci și instituții financiare nebancare, care oferă servicii de factoring.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13796 / 16626
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...