ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu CMS: Companiile din Europa Centrală și de Est sunt interesate de oportunitățile „verzi” oferite de Inițiativa „Belt & Road”. Varinia Radu, Partner CMS România: Investitorii chinezi și-au exprimat interesul pentru finanțarea și construirea proiectelor feroviare în România, a celor de infrastructură mare, dar și in domeniul energiei regenerabile

02 Decembrie 2020   |   BizLawyer

În timp ce puțin peste un sfert (27%) dintre respondenții din CEE se așteaptă să își sporească implicarea în proiectele BRI, mai mult de două treimi (68%) dintre participanții chinezi anticipează o implicare mai mare în viitor.

Varinia Radu, Partner CMS România, coordonator al departamentului Petrol si Gaze în CEE si coordonator adjunct al departamentului Energie, Proiecte, Constructii în CEE

 
 
Companiile din Europa Centrală și de Est sunt din ce în ce mai interesate de sectoare ecologice și sustenabile, precum domeniile privind investițiile din cadrul inițiativei „Belt & Road” (BRI). Și sectoarele tradiționale legate de comerț, precum transportul și logistica, rămân încă populare.

Potrivit unui studiu realizat de firma internațională de avocatură CMS, care a chestionat 500 de manageri din companii internaționale de top, procente aproape egale de respondenți din CEE și China (49% și respectiv 48%) văd oportunități ale inițiativei BRI în energia regenerabilă, în timp ce aproximativ o treime (32%) dintre respondenții din CEE este interesată în mod activ de astfel de oportunități.


Mai mult de două treimi (70%) dintre participanții la sondaj din CEE și 84% dintre respondenții chinezi consideră că este important ca proiectele BRI să fie sustenabile și ecologice, mulți dintre respondenți fiind de acord că îmbunătățirea sustenabilității îi va face mai dispuși să participe în astfel de proiecte.

Această schimbare către „investițiile verzi” se reflectă în scăderea entuziasmului pentru proiectele BRI care pot fi percepute ca fiind mai puțin verzi. În timp ce 24% dintre respondenții din CEE au vizat anterior proiecte de energie convențională, doar 9% spun că vor face acest lucru în viitor. Mai mult, doar 8% intenționează să urmărească oportunități în sectorul de petrol și gaze, comparativ cu cei 20% în trecut.

Sectoarele BRI „tradiționale” sunt domeniile care continuă să atragă cel mai mult interes; aproape trei sferturi (73%) din companiile din CEE consideră proiectele de drumuri ca unul dintre sectoarele care oferă cea mai mare oportunitate, urmat de sectorul logistic (65%).

“România reprezintă o destinație atractivă pentru investițiile privind inițiativa „Belt & Road”, în special datorită oportunitatilor din sectorul energiei și a resurselor minerale. Insă, am atras până acum un nivel relativ scăzut de investiții chineze. Odată cu lansarea inițiativei de interes pentru dezvoltarea relațiilor economice în formatul de cooperare „16+1” și a inițiativei „Belt & Road”, România a semnat acorduri cu China pentru proiecte în valoare de 10 miliarde USD, inclusiv construcția diferitelor centrale electrice. În ciuda faptului că aceste proiecte nu au fost încă demarate, viitorul poate aduce noi oportunități pentru BRI în România. Guvernul român are în plan îmbunătățiri ambițioase privind proiectele de infrastructură în construcția de autostrăzi, drumuri și căi ferate, recent fiind semnat contractul pentru construirea unei șosele de centură în Zalau cu o companie chineză. Având în vedere semnalele pe care le primim din piață, investitorii chinezi și-au exprimat interesul pentru finanțarea și construirea proiectelor feroviare în România, a celor de infrastructură mare, dar și in domeniul energiei regenerabile. Rămâne de văzut care va fi rata de implementare efectivă în perioada următoare a unor astfel de proiecte în România”, a declarat Varinia Radu, Partner CMS România, coordonator al departamentului Petrol și Gaze în CEE și coordonator adjunct al departamentului Energie, Proiecte, Construcții în CEE.

„Studiul CMS arată că piața din CEE oferă cele mai multe oportunități BRI în drumuri, logistică, rețele energetice și regenerabile", a spus Marcin Bejm, Partner și coordonator al departamentului „Energie și Proiecte” CMS Polonia. „În timp ce regiunea se dezvoltă rapid și prosperă, există încă nevoia de a atrage mai multe investiții în infrastructură. BRI ar putea fi o modalitate de a umple golul în ceea ce privește infrastructura din CEE. Pentru a atrage finanțare internațională către BRI, orice proiect va trebui să îmbrățișeze principiile sustenabilității pe tot parcursul dezvoltării și funcționării sale.”

Orientul Mijlociu și Africa de Nord, interesate de proiectele BRI în CEE

În timp ce puțin peste un sfert (27%) dintre respondenții din CEE se așteaptă să își sporească implicarea în proiectele BRI, mai mult de două treimi (68%) dintre participanții chinezi anticipează o implicare mai mare în viitor.

În ciuda sentimentului contradictoriu dintre respondenții din CEE și cei chinezi legat de entuziasmul pentru proiectele BRI, un număr important de participanți BRI din alte părți ale lumii și-au exprimat interesul pentru proiectele CEE. Aproape jumătate (49%) dintre respondenții din Orientul Mijlociu și Africa de Nord doresc să exploreze oportunități în CEE și/sau Rusia.

Companiile din Europa Centrală și de Est confirmă faptul că piața internă este principalul teritoriu pentru orice implicare BRI. Aproape toți respondenții din CEE (97%) vor continua să caute în propria regiune proiecte BRI, în timp ce 41% menționează Africa de Nord ca fiind una dintre regiunile dincolo de granițele lor care oferă cele mai multe oportunități pentru BRI.

„Există un potențial enorm în CEE pentru BRI. Amplasarea geografică a regiunii este foarte importantă pentru rutele comerciale ale Chinei, iar interesul chinezilor pentru regiune este în creștere. Vedem investiții active în Europa Centrală și de Est, cum ar fi calea ferată Budapesta-Belgrad și autostrada Bar-Boljare din Muntenegru”, a declarat Kostadin Sirleshtov, Managing Partner CMS Sofia și coordonator al practicii „Energie și Schimbări Climatice” în CEE.

Efectele COVID-19 vor spori interesul privind „Drumul Mătăsii în Sănătăte”

Studiul CMS a dezvăluit un consens puternic asupra faptului că pandemia de coronavirus va duce la un interes mai mare pentru inițiativa „Drumul Mătăsii în Sănătăte” (Health Silk Road - HSR) - o majoritate covârșitoare de 94% dintre respondenții din CEE afirmând că se așteaptă ca acest lucru să se întâmple. Inițiativa HSR a fost lansată în 2017 de China și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a consolida proiecte privind sănătatea în țările BRI, prin cooperare și sprijin chinez.

„O mare parte din accentul inițial al HSR s-a concentrat pe politici precum sănătatea publică și consolidarea schimburilor interumane. Cu toate acestea, în 2020, pandemia a dezvăluit insuficiențele infrastructurii de sănătate în multe țări BRI. Activitatea medicală a Chinei în primăvara anului 2020 în 150 de țări, inclusiv multe țări din CEE, a creat o impresie în general pozitivă și a subliniat beneficiile potențiale ale proiectelor de asistență medicală chineze”, a spus Marcin Bejm.

Alertă maximă cu privire la aspectele juridice și de reglementare

Apectele juridice și de reglementare sunt considerate a fi cel mai mare risc în proiectele BRI pentru companiile din CEE, după cum indică aproape trei sferturi (72%) dintre participanții la studiu. Stabilitatea proiectului și aspectele politice reprezintă alte preocupări majore.

Proiectele BRI din țările CEE nu beneficiază în prezent de o măsuri juridice sau fiscale speciale care să le diferențieze de alte proiecte de infrastructură. Mai mult, nicio țară din CEE nu intenționează să introducă reglementări specifice BRI.

„Indiferent de provocările ridicate, participanții la proiectul BRI sunt sfătuiți să-și gestioneze riscurile printr-un plan eficient de atenuare a riscurilor, cu măsuri adecvate de identificare, gestionare și atenuare a acestora”, a spus Kostadin Sirleshtov. „Acestea variază de la un due diligence robust și elaborarea și gestionarea atentă a contractelor, până la forumuri neutre de soluționare a litigiilor, cum ar fi arbitrajul internațional. De asemenea, este crucial să fie numiți consultanți juridici de calibru care știu cum să navigheze în complexitatea acordurilor bilaterale și multilaterale.”

Despre studiu și rapoartele CMS referitoare la BRI

În prima jumătate a anului 2020, CMS și firma globală de cercetare Acuris au chestionat 500 de directori pentru a evalua opiniile cu privire la diferitele aspecte ale Inițiativei „Belt & Road” (BRI). Dintre cei 500 de respondenți, 50 se aflau fie în Europa Centrală și de Est, fie lucrau predominant în proiecte BRI în regiune, iar alți 100 de respondenți făceau parte din entități chineze. Toți respondenții erau fie activi, fie plănuiau să participe în proiecte BRI. Respondenților li s-a cerut părerea cu privire la o serie de aspecte privind inițiativa „Belt & Road”, inclusiv privind implicarea în proiecte viitoare, precum și dificultățile pe care le-au întâmpinat până acum.

Rezultatele studiului sunt publicate într-o serie de șase rapoarte „CMS Belt & Road Initiative” axate pe regiune. Rapoartele privind China și Asia Pacific au fost lansate în septembrie 2020, urmate de cel privind regiunea Europei Centrale și de Est de astăzi. Rapoartele care acoperă Orientul Mijlociu, Africa și America Latină vor urma în următoarele luni.

Rapoartele pot fi accesate la adresa
cms.law/bri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13267 / 16793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...