ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu Deloitte: Directorii financiari din sănătate, preocupați de incertitudinea financiară. Investițiile în tehnologie, o prioritate pentru 68% dintre ei

31 August 2021   |   BizLawyer

Pentru a implementa modelul de muncă hibrid, directorii financiari au în vedere direcționarea investițiilor către tehnologie, pentru a permite munca angajaților la distanță și pentru a le măsura productivitatea, și către imobiliare, pentru reamenajarea și redimensionarea spațiilor de lucru în conformitate cu noile cerințe.

 
 
Directorii financiari din organizațiile care activează în sistemul de sănătate susțin că incertitudinea financiară rămâne principala lor preocupare pentru perioada care urmează, în condițiile în care două treimi dintre aceștia se așteaptă la o creștere a veniturilor anul acesta, după scăderea semnificativă din 2020, care însă va fi anulată, în mare măsură, de majorarea costurilor în domeniu, reiese din studiul Deloitte „The changing role of health care finance leaders”. Totodată, 68% dintre participanții la studiu spun că investițiile în tehnologie digitală reprezintă o prioritate, având în vedere că modelele tradiționale de afaceri și-au demonstrat limitele în timpul pandemiei de COVID-19.

Conform studiului, reprezentanții organizațiilor din sănătate sunt interesați de motivarea și bunăstarea angajaților și de asigurarea unui mediu de lucru atractiv. Jumătate dintre participanții la sondaj au menționat că acordă atenție noilor modele de lucru (virtual, în sistem gig, automatizat) și propun investiții pentru realizarea unui sistem care să combine programul de muncă hibrid cu cel complet virtual, având în vedere redresarea treptată a economiilor.

Pentru a implementa modelul de muncă hibrid, directorii financiari au în vedere direcționarea investițiilor către tehnologie, pentru a permite munca angajaților la distanță și pentru a le măsura productivitatea, și către imobiliare, pentru reamenajarea și redimensionarea spațiilor de lucru în conformitate cu noile cerințe.

„Anul 2020 a fost unul dificil pentru organizațiile din toate domeniile, dar pentru cele din sănătate a însemnat o criză fără precedent. Deși au reacționat rapid și au salvat milioane de vieți, multe dintre ele au întâmpinat dificultăți financiare, legate de forța de muncă și de lanțul de aprovizionare. Doar în SUA, Asociația Americană a Spitalelor estimează că pierderile în sectorul de sănătate s-au ridicat la aproximativ 323 de miliarde de dolari anul trecut. Veniturile revin pe creștere în acest domeniu, dar este tot mai evident că, pentru viitor, trebuie gândit un sistem de management flexibil, bazat pe tehnologie, care să poată fi adaptat la cât mai multe situații neprevăzute, pentru a asigura continuitatea afacerii în condiții din cele mai dificile”, a declarat Vlad Boeriu (foto), Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România, și liderul serviciilor de consultanță pentru industria de sănătate.

Mai mult de trei sferturi (77%) din directorii financiari participanți la studiu au declarat că, în perioada recentă, și-au depășit rolul tradițional în cadrul organizației pentru a se implica mai mult în procesul decizional, cu scopul de a stimula creșterea afacerii. Printre inițiativele cele mai frecvente în care aceștia spun că au jucat un rol decisiv în adoptarea deciziilor se numără transformarea modelului de afaceri și investițiile în digitalizare.

Pentru următorii trei ani, directorii financiari din organizațiile care activează în sistemul de sănătate și-au stabilit ca obiective principale optimizarea capitalului de lucru (55%), adoptarea celor mai noi tehnologii (50%), îmbunătățirea capacității de prognoză (48%) și automatizarea (47%).

Studiul Deloitte „The changing role of health care finance leaders” a fost realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 60 de organizații din domeniul medical, la nivel de director financiar, vicepreședinte cu responsabilități în zona financiară sau președinte, și a opiniilor exprimate de directorii financiari din 12 sisteme de sănătate importante, pentru a înțelege modul în care aceștia percep lecțiile învățate în timpul pandemiei, principalele lor preocupări și prioritățile stabilite în vederea creșterii sustenabile a activității.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10409 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...