ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu EY: Afacerile de familie se orientează către noile tehnologii, însă diversitatea de gen lipsește în consiliile de administrație

25 Februarie 2019   |   A. D.

► Crește numărul afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie ► Consiliile de administrație au în componență un procent tot mai mare de persoane din afara familiei, iar diversitatea de gen este foarte redusă ► Crește numărul firmelor europene nou intrate în clasament

Alexandru Lupea, Partner, Assurance, EY Români

 
 
Veniturile totale generate de cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au crescut cu 9,9% în ultimele 24 de luni, conform clasamentului global- Global Family Business Index 2019 realizat de EY și Universitatea din St. Gallen, Elveția. În același timp, numărul afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie a crescut semnificativ ca reprezentare în acest clasament în aceeași perioadă, de la 28% în 2017 la 38% în ediția din acest an.

„În România, multe dintre firmele de familie au ajuns la momentul tranziției de la prima la a doua generație, iar media celor care reușesc tranziția este mai mare în România față de media la nivel global, conform estimărilor noastre. Totodată, merită observat faptul că tânăra generație adoptă cu mai multă usurință noile tehnologii, multe dintre firmele nou apărute fiind din domenii legate de tehnologie, care necesită investiții mai mici în prima fază”, arată Alexandru Lupea, Partner, Assurance, EY România.


Cea de a treia ediție bienală a Global Family Business Index (indicele global al afacerilor de familie) cuprinde o analiză a celor mai mari 500 de afaceri de familie din lume în funcție de venituri, în conducerea cărora sunt implicate cel puțin două generații.

Pentru prima dată, clasamentul detaliază componența consiliului de administrație și profilul conducerii executive ale afacerilor de familie cuprinse în acesta, oferind informații despre guvernanța corporativă, influența celor care nu sunt membri ai familiei asupra strategiei de afaceri și diversitatea consiliului de administrație.

Astfel, indicele indică o tendință de creștere a reprezentării persoanelor din afara familiei în consiliile de administrație, 78% dintre nou intrații în aceste organisme de conducere nefăcând parte din familie.

Cu toate acestea, diversitatea de gen la nivelul consiliilor de administrație încă lipsește. Membrii familiilor care activează în consiliile de administrație ale companiei lor sunt, într-o majoritate copleșitoare, bărbați.

Companiile mai noi au astfel tendința să atragă mai mult din expertiza și perspectiva directorilor externi, din afara familiei. În același timp, au mai puține șanse să selecteze astfel de oameni de conducere din rândul membrilor de familie față de afacerile de familie aflate la a treia sau la a patra generație. Prin introducerea acestui nou standard de referință atât pentru guvernanța corporativă, cât și pentru diversitatea de gen, se urmărește identificarea tendințelor de creștere a participării persoanelor din afara familiei în managementul companiilor respective. În același timp, în ce măsură se înregistrează în viitor o creștere a implicării femeilor.

Potrivit indicelui, companiile nou intrate în ediția din acest an au o istorie un pic mai scurtă, sunt mai mari și cu o probabilitate mai mare de a fi listate public. Se observă astfel o scădere a vârstei medii a firmelor, de la 80,38 de ani în 2017 la 79,92 de ani în 2019 și o creștere a veniturilor medii ale companiilor de familie, la 14,96 miliarde de dolari în 2019 față de 13,62 miliarde de dolari în 2017.

În funcție de zonele geografice, Europa se situează pe primul loc, cu 46% dintre cele mai mari afaceri de familie din lume cu sediul pe continent, urmată de America de Nord, unde își au sediul 30% dintre companiile analizate. Numărul firmelor din Europa cuprinse în indice a crescut de la 224 în 2017 la 230 în ediția din acest an a indicelui, amplificat de noile companii intrate în clasament, provenind din Germania (11 companii). În America de Nord s-a înregistrat o ușoară scădere de la 154 de firme în 2017 la 150 în acest an, cu doar 7 companii noi în clasament, față de 49 în 2017.

Față de ediția anterioară, indicele a înregistrat creșteri semnificative ale numărului afacerilor de familie din sectoarele bazate pe tehnologie. Astfel, 68 de firme activează în domeniul infrastructurii inteligente (față de 35 în 2017), iar 122 de firme operează în sectorul producției avansate și în cel al mobilității (în comparație cu 103 firme în 2017).

Pe de altă parte, numărul firmelor din domeniul serviciilor financiare a scăzut cu 34% (de la 61 de firme în 2017 la 40 de firme în ediția din acest an a indicelui). De asemenea, numărul firmelor din sectorul produselor de consum și comerț cu amănuntul a înregistrat o scădere cu 22% în acest an, deși rămâne domeniul principal de activitate al afacerilor de familie, în acest sector activând aproape una din trei (31%) companiile cuprinse în clasament.

Indicele complet poate fi accesat aici: http://familybusinessindex.com/

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16568 / 16779
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...