ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teodorovici asigură agenţiile de rating şi FMI de bonitatea şi potenţialul României

15 Aprilie 2019   |   Mediafax

Eugen Teodorovici a condus, la Washington, delegaţia Uniunii Europene la reuniunea Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) dedicată guvernanţei şi resurselor Fondului Monetar Internaţional. Ministrul a reprezentat Preşedinţia română a Consiliului UE la reuniunea de la Washington a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20.

 
 
Ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici a avut sâmbătă întrevederi cu reprezentanţii agenţiilor de rating: S&P, Moody's si Fitch. ocazie cu care oficialul a subliniat că punctele forte ale României sunt nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe în comparaţie cu statele din UE.

Tot sâmbătă, în marja vizitei oficiale de la Washington, programul ministrului a cuprins şi întâlnirea cu Paul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional. Agenda discuţiilor a cuprins cadrul macroeconomic al României, ministrul Finanţelor dând asigurări că ţara noastră îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%, iar măsurile luate în anul 2019 vor asigura atât pentru acest an, cât şi în viitor, o creştere economică sustenabilă.


„Suntem o ţară sigură pentru investitori, cu o economie sustenabilă, cu potenţial de creştere. De asemenea, România înregistrează progrese în ceea ce priveşte stabilitatea cadrului instituţional şi în consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum şi în consolidarea cadrului de guvernanţă.”

Eugen Teodorovici a condus, la Washington, delegaţia Uniunii Europene la reuniunea Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) dedicată guvernanţei şi resurselor Fondului Monetar Internaţional. Ministrul a reprezentat Preşedinţia română a Consiliului UE la reuniunea de la Washington a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16319 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...